Tema poeziei Mai am un singur dor o constituie atitudinea lui Eminescu in fata mortii pe care o doreste ca pe un liman izbavitor la capatul unei existente zbuciumate, pe care o vede ca liniste, somn, odihna, integrare in natura, retraire a vietii la alt nivel cosmic ! Poezia apartine genului liric, deoarece poetul isi exprima in mod direct sentimentele cu privire la suferintele vietii lui si la dorinta de eliberare prin moarte si prin integrare in marele circuit cosmic al naturii. Elegia este o specie a poeziilor lirice in care sunt exprimate sentimentele de melancolie, de tristete, de regret. In elegie eul poetic se implica puternic, poetul isi exteriorizeaza cu putere trairile sufletesti. Deoarece Eminescu da glas unui profund sentiment de tristete, de melancolie, poezia este ca specie literara elegie, mai precis o elegie filozofica, una dintre cele mai frumoase din literatura romana. Sentimentele poetului isi au izvorul in dezamagirea provocata de lumea in care a trait, plina de nedreptate. Cu gandul la moarte Eminescu isi exprima dorinta de a avea un mormant linistit in mijlocul naturii, pe care a cantat-o si in mijlocul careia si-a gasit adesea alinarea. Din poezie se desprinde o confruntare intre sentimentul vietii apasatoare pe de o parte, iar pe de alta parte, linistea cu care poetul intampina stingerea sa din viata. Din aceasta imbinare rezulta un sentiment de tristete calma, stapanita, o atmosfera de liniste profunda, melancolica. Desi versurile exprima o imensa tristete si suferinta, moartea, departe de a fi infricosatoare, apare ca un ultim refugiu eliberator in fata profundelor nemultumiri ale poetului. La realizarea tonalitatii elegiace ale acestei poezii contribuie elemente lexicale (cuvinte care sugereaza atmosfera de tristete : sa mor, sicriu, nu-mi planga, mormant); elemente gramaticale (verbe la modul imperativ sau conjunctiv cu sau fara sa, verbe la viitorul popular : sa lasati, sa mor, sa fie, sa am, nu voi, n-oi mai fi pribeag, m-or troieni; in acelasi timp, folosirea pronumelor la persoana intai forma neaccentuata sugereaza dispretul fata de lumea in care traieste : ma lasati, nu-mi planga. La sugerarea atmosferei de tristete contribuie de asemenea figurile de stil si prozodia : alternarea ritmului iambic. Mai am un singur dor, cu cel amfibrahic. In linistea serii genereaza o tonalitate solemna, potrivita cu atmosfera rostirii unui celebru testament. Asadar, Mai am un singur dor este o elegie testamentara de inspiratie mioritica, una din cele mai cunoscute si mai semnificative. ...
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
