Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Poezia se situeaza in deschiderea volumului de debut al lui Lucian Blaga, Poemele luminii, din 1919 si constituie ars poetica ce va anticipa sistemul filozofic pe care il va realiza 15 ani mai tarziu.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este o mediatie filozofica cu profunde accente lirice, o confesiune elegiaca pe tema cunoasterii, care poate fi paradisiaca, misterul fiind partial redus cu ajutorul logicii, al intelectului, al ratiunii si luciferica, ce potenteaza misterul, il reveleaza prin trairile interioare, prin imaginatie si stare poetica.

Aceste idei poetice le exprimase Blaga anterior in volumul Pietre pentru templul meu din 1919 (Cateodata, datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa da mult, incat sa-l prefacem intr-un miSter si mai mart-) si ulterior in Cunoasterea luciferica din 1933, volum ce a fost apoi integral in lucrarea Trilogia cunoasterii, in esenta, atitudinea filozofului Lucian Blaga este exprimata intr-o alta cugetare: Veacuri de-a randul, filozofii au sperat ca vor putea odata patrunde secretele lumii. Astazi filozofii n-o mai cred, si ei se plang neputinta lor. Eu insa ma bucur ca nu stiu si nu pot sa stiu ce sunt eu si lucrurile din jurul meu, caci numai asa pot sa proiectez in misterul lumii un inteles, un rost si valori, care izvorasc din cele mai intime necesitati ale vietii si duhului meu. Omul trebuie sa fie un creator, de aceea renunt cu bucurie la cunoasterea absolutului. Ideea poetica exprima atitudinea poetului-filozof de a protejamisterele lumii, izvorata la el din iubire, prin iubire: Caci eu iubesc/-si flori si ochi si buze si morminte, ilustrata de Blaga prin metafore revelatorii, prin imagini ce reliefeaza nu atat opozitia filozofica intre rational si irational, cat o diferenta intre gandirea rationala si gandirea poetica.

Semnificatia titlului. Titlul poeziei, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice, exprimand crezul ca datoria poetului este sa potenteze misterele universului (corola de minuni a lumii), ci nu sa le lamureasca, sa le reduca (nu strivesc), accentul punandu-se pe confesiunea (eu). Demersul liric nu este conceptual, ci poetic, Blaga nemotivand conceptia sa cu argumente rationale, ci cu metafore revelatorii. Confesiunea lui se organizeaza in jurul unor opozitii cu sens figurat: lumina mea - lumina altora, pronumele personal eu, fiind cuvantul-cheie al intregii poezii, exprimand metaforic conceptul de cunoastere. cu mintea tainele, ce le-ntalnesc in calea mea in flori, in ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora sugruma vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taina - si-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micsoreaza, ci tremuratoare mareste si mai tare taina noptii, asa imbogatesc si eu intunecata zare cu largi fiori de sfant mister si ...