Jocul nu este doar o tema culturala si literara, ci si, in buna masura, un mod de existenta. Intr-un anume fel, copilaria se confunda cu jocul. La aceasta varsta jocul este o forma de participare benevolta la cadrul si conventiile jocului. Joaca este depasita dintr-o nevoie de evadare, venita odata cu inaintarea in varsta, din imediat si de trecere intr-o lume a implinirilor virtuale. Jocul insemana nu doar placere, ci si indrazneala si risc, inteligenta, vocatie si experienta, acesta fiind o activitate umana complexa, greu de cuprins intr-o definitie unitara si multumitoare, data fiind marea diversitate a formelor sale de manifestare. Dupa Roger Caillois, jocul nu este numai activitatea specifica pe care o denumeste, ci totalitatea figurilor, simbolurilor sau instrumentelor necesare activitatii respective, sau functionarii unui ansamblu complex. Caillois realizeaza o grupare a jocurilor in patru clase, identificand doua principii ale acestuia: pe de o parte Paidia se refera la o oarecare fantezie necontrolata, un principiu comun de divertisment, lipsa regulilor si a constrangerilor; la extremitatea opusa se situeaza Ludus, care presupune disciplina, supunerea in fata unor conventii, a unor imperative. Nu se pot opune, afirma scriitorul, jocurile de carti celor de indemanare. Trebuie sa se tina seama de atmosfera jocului si de natura participantilor, de modul in care ei sunt angrenati in joc.
Un joc poate mobiliza mai multe energii sau calitati. Jocurile pot deveni, astfel, AGON (competitie), ALEA (noroc), MIMICRY (simulacru) si ILINX (vertij). Principalele trasaturi ale jocului sunt evidentiate in studiul Homo Ludens: jocul poate fi numit o actiune libera, constienta ca este si situata in afara vietii obisnuite, o actiune care totusi il poate absorbi cu totul pe jucator, o actiune de care nu este legat nici un interes material direct si care nu urmareste nici un folos, o actiune care se desfasoara in limitele unui timp determinat anume si ale unui spatiu determinat anume, o actiune care se petrece in ordine, dupa anumite reguli (. ) Jocul este mai vechi decat cultura, pentru ca notiunea de cultura, oricat de incomplet ar fi ea definita, presupune in orice caz o societate omeneasca, iar animalele nu l-au asteptat pe om ca sa le invete sa se joace. Ba chiar se poate afirma, fara risc, ca civilizatia omeneasca nu a adaugat nici o caracteristica esentiala notiunii generale. Literatura insasi este un joc al timpului si al spatiului, al miscarii epice semnificative, al epocilor si al modelor. Poezia e un joc de cuvinte care creeaza un spatiu imaginar de o complexiatate fascinanta. Tema jocului a fost tratata atat in texte fictionale, cat si nonfictionale. Tudor Arghezi este unul dintre autorii care au valorificat cel mai mult tema jocului in creatiile lor fictionale. Poezia Prefata, spre exemplu, din volumul Tara piticilor, explica, sub forma de joc, cum se infiinteaza cartea, ca o constructie colectiva ...
1. Soare, Hadrian; Soare, Gheorge, Limba si literatura romana, (Pitesti, Editura Carminis, 2001, 528 pagini).
2. Sindrilaru, Florin; Craciun, Gheorge, Mari teme literare, dictionar-antologie de texte, (Pitesti, Editura Paralela 45, 2005, 454 pagini).
3. Mirea, Doinita, Teoria literaturii, (Constanta, Editura Steaua Nordului, 2005, 192 pagini).
4. Stefanescu, Alex, Istoria literaturii romane contemporane 1941-2000, (Bucuresti, Editura Masina de scris, 2005, 1175 pagini).
5. Calinescu, George, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, (Bucuresti, Editura Minerva, 1982, 1060 pagini).
6. Huizinga, Johan, Homo ludens", (Bucuresti, Editura Humanitas, 2003, 328 de pagini).
7. Costache, Adrian; Ionita, Florin; Lascar, M. N.; Savoiu, Adrian, Limba si literatura romana, Manual pentru clasa a IX-a, (Bucuresti, Grupul Editorial Art, 2004, 208 pagini).
8. Blandiana, Ana, Autoportret cu palimpsest (Bucuresti, Editura Eminescu, 1986, 192 pagini).
9. Arghezi, Tudor, Stihuri (Craiova, Editura Scrisul Romanesc, 1974, 324 pagini).
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
