Ion Barbu -Din ceas Dedus

Ion Barbu este, ca formatie, matematician, ceea ce determina natura lirismului sau; din conjugarea spiritului matematicianului cu poezia ce naste o viziune totalitara asupra universului.

Cunoasterea matematica i se pare lui Ion Barbu singura "mantuitoare", pentru care "se simte in adevar facut". De aceea o va transforma in poezie.

In viziunea poetului, intre geometrie si poezie exista canale secrete prin care acesta comunica, astfel incat poezia devine o prelungire a geometriei. Arta teoremei din geometrie transpusa la actul liric constituie chiar hermetismul formal al poetului; de aici decurge dificultatea descifrarii mesajului poetic.

Spre deosebire de poetii care l-au precedat si care au investigat mai ales latura afectiva a universului uman, Ion Barbu propune prin poezia sa o imagine generala, rezultata din contemplarea lumii in totalitatea ei; este evidenta natura profund reflexiva, intelectuala a poeziei sale.

"Din ceas, dedus..." face parte din volumul "Joc secund", aparut in anul 1930, si este o autentica arta poetica, in care sunt sintetizate principiile artei creatoare barbiene, precum si procedeele poetice.

Discursul liric propune o conceptie moderna despre poezie dar si un limbaj ermetic, incifrat si o sinteza poetica dificila.

Poezia este rezultatul unei activitati rationale, cerebrale, asa se explica folosirea verbului "a deduce", ce face parte din sfera semantica a matematicii: "Din ceas, dedus adancul acestei calme creste/ Intrata prin oglinda in mantuit azur..."

T. Vianu considera ca metafora "creasta" sugereaza "piscul" spre care tinde poezia, in jocul ei spre absolut, iar G. Calinescu considera ca "adancul crestei" este chiar poezia.

Metafora "din ceas" poate simboliza temporalul, realul, in care poezia se afla in stare latenta, si poate fi integrata in simbolistica "mitul oglinzii". Asa cum elementele materiale se pot reflecta intr-o oglinda sau pe suprafata apei, lumea in toalitatea ei, se resfrange, dupa propriile legi in constiinta umana. Dar imaginile poetice nu copieaza exact lumea exterioara, aceasta fiind trasfigurata artistic; arta inseamna transgresarea imediatului si intrarea intr-o suprarealitate ideala.

Starea de extaz este declansata de abandonarea materialului, al contingentului, de scoatearea acestuia de sub tutela timpului. Prin oglinda, lumea intra in "mantuit azur", aceasta metafora ilustrand unul din atributele artei - eternitatea.

"Cirezile agreste" sunt forme ale contingentului, elemente ale realitatii; poezia se naste prin "inecarea cirezilor agreste", adica prin abandonarea materialitatii: "Taind pe inecarea cirezilor agreste,/ In grupurile apei, un joc secund, mai pur".