Imaginea satului în operele lui Sadoveanu și ale lui Slavici

Ioan Slavici (1848-1925) este unul dintre marii clasici ai literaturii romane, fiind prozator, dramaturg si publicist. Dintre operele in proza partea cea mai rezistenta sunt nuvelele.

Mihail Sadoveanu (1880-1961), unul dintre marii prozatori romani ai secolului al XX-lea, a creat o impresionanta opera literara care cuprinde povestiri, nuvele si romane avand ca teme esentiale istoria (Fratii Jderi, Neamul Soimarestilor, Creanga de aur), natura (Dumbrava Minunata, Tara de dincolo de negura), conditia umana (Locul unde nu s-a intamplat nimic, Apa mortilor) sau viata satului romanesc cu oamenii, obiceiurile si cu durerile lui (Hanu Ancutei, Bordeienii, Baltagul s. a.). Slavici ne vorbeste in operele sale despre satul transilvanean de munte. De asemenea nuvelele lui Slavici oglindesc vechile randuieli din lumea satului, obiceiurile, credinte, superstitii care constitue o adevarata monografie a satului transilvanean di sec al XIX-lea. In nuvela Popa Tanda descrierea satului Saraceni apare in opozitie. Astfel, initial, satul este infatisat ca un loc pustiu, fara garduri, cu case darapanate sau neingrijite, iar biserica este o gramada de grosi batrani pusi unii peste altii in chip de pereti. In final satul apare cu gradinile indesate de pomi, cu case ingrijite, cu biserica si scoala. a realizat o veritabila monografie a stului romanesc de la munte, deoarece el evidentiaza trasaturi ale oamenilor acelor locuri, legatura lor stransa cu mediul in care traiesc. Totul respira un aer patriarhal arhaic, prin organizare gospodariei, prin relatiile dintre membrii familiei si ai comunitatii satesti, prin obiceiurile si traditiile respectate cu sfintenie.

Trasaturile esentiale ale oamenilor de la munte sunt evidentiate inca de la inceputul romanului, acestea fiind ca o predestinare. Muntenii umbla domol, soind poteci stramte si coborand prapastii. Ei ostenesc zi si noapte in tacere, facandu-se auzite doar talangile turmelor de oi, asupra lor se slobod fulgere, trasnete si bat puhoaiele, iar asezarile in care le raman sotiile si copiii se afla in locuri stramte, intre stanci de piatra. Dumnezeu le-a dat in plus o inima usoara ca sa fie multumiti cu ce este al lor si sa li se para toate bune si le-a harazit sa se bucure de petreceri sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura si de dragostea si frumusetea sotiilor lor si sa-aveti muieri frumoase si iubete). Vointa lui Dumnezeu sa implinit pentru ca locuitorii acestia de la munte (de sub brad) sunt niste fapturi aparte (de mirare) imprumutand cate ceva din caracteristicile mediului in care traiesc: Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinti ca si in ierni cumplite, fara griji in bucurii ca si arsitele lor de cuptor, placandu-le dragostea si betia si datinile lor de la inceputul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oamenii de la campie si venind la barlogul lor ca fiara de codru- mai cu seama stau ei in fata soarelui cu o inima ca din el rupta: cel mai adesea se ...