Fantasticul

1.1Definţii şi interpertări

Termenul îşi are originea din latina “phantasticus” sau greaca “phantastikos” şi denumeşte ceea ce nu există în realitate, ceea ce este aparent iluzoriu. Iniţial fantasticul a fost definit ca obiect fundamental al unor manifestări artistice, cu caracter filosofic sau cu o premisă a reprezentărilor artistice religioase, cât şi a celor folclorice. În creaţia populară, fantasticul apare ca masură a forţelor nestăpânite ale naturii, în timp ce în creaţia cultă tinde să devină unul din semnele distinctive ale acestei creaţii.

De-a lungul timpului, autori celebri care au dezbătut tema fantasticului au incercat să definească acest concept, dar nu au reuşit în totalitate.

Fantasticul cuprinde o temă vastă şi are o mulţime de caracteristici.

Marcel Brion, unul dintre cercetătorii fantasticului insistă asupra caracterului proteic “al formelor în care neliniştea seculară a omului, hăituit de spaimă şi de frică, a proiectat imaginile anxietăţii sale încercând poate să se elibereze astfel de ele şi chiar în anumite cazuri să le exorcizeze”. Exegetul evidenţiază faptul că fantasticul este creat de stările de nelinişte a sufletului, se naşte din starea de spaimă şi anxietate având ca rezultat o lume imaginară, confuză pe care individul încearcă să o tălmăcească.

Despre lumea instabilă pe care o creează fantasticul, au mai existat şi alţi scriitori care descriu caracterul terifiant al acestui concept. Pentru Roger Caillois fantasticul este o ameninţare, o ruptură de lumea reală. Pentru el fantasticul vădeşte o ameninţare, o agresiune care distruge stabilitatea unei lumi normale. El afirmă că: „Fantasticul presupune soliditatea lumii reale, dar aceasta pentru a o devasta mai uşor. El nu sperie, decât dacă rupe sau discreditează o ordine imuabilă, inflexibilă, pe care nimic în niciun caz n-ar putea s-o modifice şi care pare garanţia însăşi a raţiunii”.

Rene de Solier consideră că “arta fantastică este generată de absenţa luminii, de regimul nocturn al imaginarului ceea ce declanşează o perpetuă stare de nesiguranţă”.

Cercetătorul Tzvetan Todorov pune accent pe “ezitarea cititorului şi a personajelor în privinţa naturii fenomenului perturbator”. Definit în raport cu realul şi imaginarul, fantasticul îi apare lui Tzvetan Todorov drept “ezitarea cuiva care nu cunoaşte legile naturale pus faţă în faţă cu un eveniment în aparenţă supranatural”.

Din cele relatate mai sus am putea trage câteva concluzii referitoare la conceptul de fantastic:

-Se găseşte în imediata vecinătate a realului

-Reiese din stările de nesiguranţă a individului şi din ezitarea acestuia

-Este generat de întuneric, creează o stare de nelinişte, de teamă, de necunoscut

-Teama de necunoscut poate fi o sursă a fantasticului

Ion Biberi vede în fantastic o “categorie sufletească” şi consideră că, ceea ce îl individualizează este atmosfera specifică şi tonalitatea: Literatura numită fantastică se diferenţiază prin atmosferă şi tonalitate de celelalte creaţii artistice.

În Prefaţa volumului Masca. Proza românească domnul George Alexandrescu relatează faptul că fantasticul a luat naştere odată cu un element insolit, “dar îndeajuns de plauzibil pentru a tulbura totul într-o relatare de perfectă coerenţă sau platitudine, rămânând totuşi neexplicat.”

“Fantasticul frânge voinţa fundamentală a spiritului omenesc spre ordine şi coerenţă şi nu se poate impune decât într-un climat de raţionalitate, ori omul primitiv se presupune că se află stăpânit de alte forţe şi trăia în mijlocul unor reprezentări pe care noi le considerăm acum fantastice, dar care raportate la reperele lui laxe şi ilogice nu era decât prea fireşti.”

Prin urmare, fantasticul se produce acolo unde există un conflict între conştiinţa unui om care nu acceptă misterul şi realitatea indenegabilă a acestuia din urmă.

Literatura fantastică nu face apel la complicaţiile psihologice desfăşurate în cadrele clasice şi în determinările obişnuite ale conştiinţei, ci la stările limită, la profunzimile presupus ancestrale ale sufletului omenesc sau le pune pe acestea să erupă în modul cel mai neaşteptat şi neliniştitor.