In anul 1889, Congresul Internationalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internationala a Muncii, in memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorata prin manifestatii muncitoresti. Cu timpul, 1 mai a devenit sarbatoarea muncii in majoritatea tarilor lumii, diversele manifestari capatand amploare pe masura ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi sa fie libera.
Reducerea normei orare zilnice de lucru sta la originea semnificatiei zilei de 1 mai, de sarbatoare internationala a lucratorilor. In anul 1872, circa 100 de mii de lucratori din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerand reducerea timpului de lucru la 8 ore.
Data de 1 mai apare, pentru prima data, in legatura cu intrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si Tamplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: ,,8 ore sa constituie ziua legala de munca de la, si dupa 1 mai 1886", sugerandu-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia.[1]
Fisiere in arhiva (1):
