Tratatul de la Saint Germain

Tratatul de pace de la Saint Germain en Laye, cunoscut sub numele de Tratatul de la Saint Germain a reprezentat tratatul de pace incheiat intre aliatii din primul razboi mondial si noii create Republici a Austriei. Tratatul a fost semnat la data de 10 septembrie 1919 de catre reprezentanţii Austriei si reprezentantii diplomatici ai 17 state. Prin tratat, s-a recunoscut independenta Republicii Austria (numita colocvial in acea perioada Austria Germana pentru a se marca diferenţa fata de Austro-Ungaria), a fost recunoscuta de jure dezmembrarea Dublei Monarhii, prin constituirea statelor Polonia, Cehoslovacia ai a Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, apartenenta Bucovinei la Romania si a Tirolului de Sud la Italia.

Tratatul cu Austria a generat mari dispute intre reprezentantii marilor puteri si cei ai tarilor mai mici,constituite sau reintregite,generate mai ales de problemele teritoriale si etnice aflate pe agenda discutiilor.

In sedinta plenara din 31 mai 1919,dupa ce a vorbit Georges Clemenceau,s-a dat cuvantul reprezentantului roman.Aceasta a subliniat ca incheierea pacii cu Austria nu lasa nicio indoiala asupra unirii Bucovinei cu Romania;totodata,el a facut propuneri privind modificarea unor articole.In textul Tratatului de la Saint-Germain-en-Laye,Romania nu figura(opinia I.I.C.Bratianu)decat pentru a-si vedea impuse conditii care-i jigneau independenta politica si ii compromiteau grav libertatea economica.El se referea la faptul ca Romania trebuia sa semneze un”tratat al minoritatilor”,iar marile puteri sa aiba dreptul de a verifica daca drepturile acestora erau respectate si,de asemenea,sa acorde”liberul tranzit”pe teritoriul sau pentru marfurile si persoanele apartinand puterilor aliate,ceea ce afecta sursele de venituri ale statului.Oficialitatile de la Bucuresti,inclusiv familia regala,considerau clauza minoritatilor,ca si preambulul tratatului,contrare”drepturilor suverane”ale Romaniei,drept pentru care se opuneau semnarii lui.

Ministrul de Externe englez,Arthur James Balfour,sugera sa se atraga atentia Romaniei asupra atitudinii sale,in sensul ca va fi suficient sa i se spuna ca nu va primi teritoriul in discutie pana ce nu va accepta clauza minoritatilor si nu va semna tratatul.

I.I.C.Bratianu a respins un control al marilor puteri asupra micilor state,dar nu si unul al Societatii Natiunilor.De asemenea,a subliniat ca observatiile sale au fost formulate”in numele independentei statului roman” si a doua principii:unul privind”pacea,ordinea,fraternitatea intre populatiile aceluiasi stat”,iar celalalt vizand “egalitatea tuturor statelor mari si mici in conformitate cu drepturile lor de legislatie interna”.

La 14 iunie 1919,la Palatul Cotroceni,avea loc o sedinta a guvernului prezidata de regele Ferdinand;au fost invitati Iuliu Maniu,presedintele Consiliului Dirigent,si Victor Antonescu,ministrul tarii de la Paris.Cei prezenti aflasera deja ca la Saint-Germain-en Laye,atunci cand se discutasera clauzele Tratatului cu Austria,Romania fusese pusa”in fata faptelor implinite”.Regele Ferdinand a aratat ca scopul intalnirii era viitoarea atitudine a Romaniei fata de continutul Tratatului cu Austria.Victor Antonescu a prezentat o scurta informare privind motivele pentru care Romania nu putea semna acest tratat.In profida protestului justificat al delegatilor romani-comunica Antonescu-tratatul a fost remis plenipotentiarilor austrieci,fara sa fie scoase din text clauzele privind garantiile pentru minoritati,regimul tranzitului si cel vamal.Hotararea definitiva in ceea ce priveste atitudinea diplomatiei Bucurestilor se va lua dupa ce premierul I.I.C.Bratianu va reveni in tara.

Ca reactie la atitudinea negativa a Conferintei in problema tratatului cu Austria,I.I.C.Bratianu a plecat in ziua de 4 iulie din Paris,apreciind ca tara sa era “un stat suveran,caruia nimeni nu i-a contestat independenta.”

La 10 septembrie 1919,Tratatul cu Austria era semnat la Saint-Germain-en-Laye.

Tratatul este divizat in 14 parti.

Prima parte este formata din Pactul Ligii Natiunilor, care reprezinta o parte comuna a tratatelor de pace incheiate dupa Primul razboi mondial.

Partea a doua defineste frontierele Republicii Austria cu statele vecine: Elvetia, Liechtenstein, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Statul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor (devenit ulterior Iugoslavia) si Italia. Tratatul consfiinteste independenta Cehoslovaciei (Cehia facuse parte din Transleithania, partea austriaca a fostei monarhii), incorporarea Tirolului de Sud in teritoriul statului italian si a Burgenlandului (regiune care în perioada Monarhiei facuse parte din Transleithania, partea ungara dar populata in special de etnici de limba germana) in Austria. Frontiera cu Statul Sarbilor Croatilor si Slovenilor era stabilita doar in mod partial, regiunea Klagenfurt urmand sa fie atribuita unuia din cele doua state in urma unui plebiscit.

Partea a treia intitulata “clauze politice pentru Europa” contine in principal o serie de prevederi referitoare la relatiile bilaterale ale Austriei cu statele succesoare ale Dublei Monarhii. Austria se angaja sa recunoasca independenta Cehoslovaciei si Statului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, precum si a teritoriilor care apartinusera Rusiei la data de 1 august 1914 (statele baltice, Finlanda, Polonia).