Teba

Egiptul de sus a dat nastere celei de-a doua mari capitale a regatului egiptean dupa circa un mileniu si jumatate de la unificare. Imbratisand strans ambele maluri ale fluviului datator de viata, Teba a crescut, a inflorit, si a infruntat doua deserturi, unul la rasarit, spre Marea Rosie si altul la apus, Sahara nesfarsita. Cele doua pustiuri s-au impletit strans cu religia, cu miturile, cu destinul si chiar cu originile egiptenilor. Le-au incorsetat vietuirea pe malurile stramte dar rodnice ale Nilului dar le-au asigurat si linistea, constituindu-se in tinuturi ce nu puteau asigura vietuirea unor inamici. Intreaga aventura istorica multimilenara a regatului egiptean s-a desfasurat pe axa nord-sud, strans legata de capriciile sezoniere ale apelor ce cresteau sau scadeau misterios la date fixe ale anului si care isi aveau originile legendare foarte departe in interiorul lumii negre si salbatice. Lumea neagra din sud era oprita de cataractele inspaimantatoare ale fluviului, cataracte pe care le depaseau de obicei armatele faraonilor in expeditii de jaf si de pacificare.

La nord, lumea asiatica cu intentii ostile trebuia sa strabata alte tinuturi desertice si sa patrunda prin si pe marginea Deltei Nilului spre valea lui infloritoare. Acolo inca din timpurile imemoriale ale faraonilor legendari, egiptenii ridicasera tabere militare si fortificatii de aparare. Cu toate acestea, cu foarte putine exceptii, toate nenorocirile si toate devastarile s-au abatut asupra regatului numai pe aceasta ingusta cale, singura punte terestra dintre Asia si Africa.

Valurile de nomazi, mai mult sau mai putin norocosi, au traversat Peninsula Sinai sau nisipurile de la apusul Deltei si au provocat pagube imense poporului de agricultori si constructori, izolat pe prelunga vale a Nilului. Tocmai expunerea prea directa a Egiptului de Jos, a Deltei extrem de bogate, a determinat probabil, nasterea unei capitale cat mai indepartate de acele locuri, cu rol de cuiburi de rezistenta greu de atins si greu de cucerit, in arsita zdrobitoare dintre deserturi. Teba a fost, pur si simplu, un copil al Nilului, departata cu circa 800 de kilometri de briza si curentii racorosi ai Mediteranei si coplesita de nisipurile purtate de vanturi sufocante. La Teba oamenii si Nilul au infaptuit un miracol. Nilul a dat Tebei hraan si viata iar oamenii au crescut-o si au purtat-o spre nemurire.

Dintre toate capitalele lumii vechi Teba se poate compara numai cu Babilonul, contemporan ei, si cu Roma de mult mai tarziu. In Egipt nu a existat nici un alt oras care sa egaleze aceasta noua capitala, prin maretia si grandoarea constructiilor arhitectonice.

Pe timpul Regatului Vechi, Teba era o asezare obscura. S-a afirmat in istorie abia in timpul dinastiei a 11-a, cand dinastii locali ai Tebaidei, cu resedinta la Teba, au trecut la unificarea statului dupa o perioada de faramitare si de slabire a regalitatii. Sub dinastia urmatoare, a 12-a, resedinta regala s-a mutat temporar spre nord, langa Oaza Faium, in apropierea localitatii actuale El Lisht. Teba a ramas totusi resedinta celui mai puternic sfetnic al faraonului si locul de cult al zeului Amon, divinitate locala cu audienta din ce in ce mai mare.

Dupa 1786 i.H. a urmat o lunga perioada de dezordine si criza a regatului Egiptean, conducand in final, la destramarea unitatii statale si la constituirea a doua regate cu resedinta la Teba si Xios. Intre 1786-1603 i.H., numai in partea apuseana a Egiptului, cu capitala la Xios, au domnit 76 de faraoni efemeri.

Pe deasupra luptelor interne, asupra vaii Nilului s-a abatut cucerirea hicsosilor care au intemeiat doua dinastii, cea de-a 15-a si cea de-a 16-a. Dinastiile hicsosilor au dainuit separat in sudul si nordul Egiptului intre 1674-1567 i.H.

In paralel, intre 1650-1567 i.H., monarhii din Teba au adoptat titulatura faraonica si au organizat eliberarea regatului.

Transformarea Tebei intr-una dintre cele mai vestite metropole ale antichitatii s-a produs in timpul dinastiilor a 18-a si a 19-a, din epoca Regatului Nou. Atunci Teba a luat locul Memfisului nu numai ca resedinta a puterii faraonice dar si ca centru religios.

Ca centru de cult al divinitatii supreme a statului, zeul Amon, impus de tebani, Teba a fost impodobita cu impresionantele monumente de la Karnak, Luxor, din Valea Regilor si Valea Reginelor.

Incercand sa sfarame atotputernicia preotimii lui Amon, faraonul Amenofis al IV-lea a dat Egiptului un nou zeu unic, zeu al soarelui, numit Aton. Faraonul si-a schimbat numele in Akhenaton ("Folositor al lui Aton") si a parasit Teba, construind o noua capitala la peste 200 de kilometri mai la nord, pe malul rasaritean al Nilului. O vreme puterea a stralucit in noua capitala, Ahetaton, intunecand maretia Tebei.

Reactia antisacerdotala si antitebana a singuraticului si hotaratului faraon a constituit un intermezzo fara urmari majore pe firul istoriei din valea Nilului. O zguduire in plus pentru colosul unei civilizatii de care si timpul se speria. Dupa mai putin de doi ani, cel de-al doilea succesor, Tutankhaton, a cedat presiunii puternicilor sacerdoti ai lui Amon si a mutat din nou capitala la Teba. Acolo a trecut la vechiul cult si a luat numele semnificativ de Tutankhamon. Era aproape un copil cand i-a urmat pe preoti iar domnia lui s-a dovedit complect nesemnificativa pentru regat. Numele sau a patruns in constiinta omenirii deoarece cavoul sau din Valea Regilor a fost singurul care a scapat de jefuire, inainte de accesul arheologilor. Desi a fost un faraon lipsit de ranume, pierdut in uitarea posteritatii, mormantul sau a uimit omenirea prin bogatia sa intrinseca si artistica. Probabil ca bogatia incaperilor funerare ale marilor faraoni s-ar fi dovedit inimaginabila. Acelea insa nu s-au bucurat de sansa de a strabate timpurile pana in zilele noastre.

In cursul celei de-a treia epoci intermediare de mari framantari si rasturnari de situatie, Teba si Tebaida si-au redobandit o cvasiindependenta, sub dinastia a 21-a.