Securitatea Colectivă

Termenul de „securitate colectivă” se poate devini ca o întelegere în care toate statele coopereaza direct, în colectiv, pentru a-și garanta secu¬ritatea şi independenţa cu participarea oricărui alt stat.Cu alte cuvinte, în momentul în care unul dintre statele care face parte din aceasta întelegere încalcă drepturile la libertate ale altor popoare, toate celelalte state membre vor fi nevoite să își unească forțele și sa reinstaureze pacea penalizând statul agresor.

Acest model se bazează pe participare şi obli¬gativitate. Un stat agre¬sor urmează să întâlnească o opoziţie unită a întregii comu¬nităţi mondiale. Conceptul de securitate colectivă este în¬te¬meiat pe acordul tuturor sau al majorităţii statelor de a acționa împotriva oricărei naţiuni care în mod nelegitim încalcă pacea.

Ideea de bază a securității colective este presupunerea ca nici un stat nu va dori să schimbe puterea și ordinea comunității mondiale, și dacă totuși asa ceva va avea loc restul statelor vor acționa împreună împotriva statului agresor pentru a restabili echilibrul mondial.

După cum se menţionează în Enciclopedia de drept internaţional „Ideea generală a conceptului securităţii colective este de a instituţionaliza folosirea legala a forţei şi de a reduce recurgerea la apararea ca instrument, într-o oarecare măsură nematură, de asigurare a normelor de drept internaţional“.1 Cu alte cuvinte, statele aveau dreptul legal de a primi ajutorul aliaților în acțiunile de defensivă pe care le desfășoară inclusiv împotriva statelor din exteriorul înțelegerii care ar putea produce un dezechilibru politic mondial.

Acest sistem ia naștere odată cu înființarea Ligii Națiunilor, și mai apoi, după destrămarea LN, în perioada de până şi în timpul celui de-al doilea razboi mondial de către Organizaţia Naţiunilor Unite.

Aplicarea forţei în scop de autoaparare de către un stat, care este victima atacului armat, este legală nu¬mai ad interim, adică atâta timp pâna când mecanismul secu¬rităţii colective pentru protecţia statului victimă nu va fi adus în acţiune.

Ca formă legală de cooperare a state¬lor, sistemul securităţii colective se deosebeşte de orice alianţa tradiţională. Alianța este modalitatea unui stat de a obtine beneficii în caz de conflict în urma unei înțelegerei cu un alt stat sau mai multe state care intervin la un nivel prestabilit pentru a menține interesul comun al acestora. Modelul alianţei presupune decizia de a schim¬ba sau a menţine echilibrul puterii la nivel local, regional sau global. În general o alianță formată are de partea cealaltă o altă alianță care are scopuri opuse. Aşadar modelul alianţei prezintă o construcție de bloc contra bloc. De obicei alianţa este formată prin tratate de alianţă, care con¬ţin acor¬dul statelor membre de a susţine militar în cazul unui atac împotriva unui stat membru al alianţei.

De aici reiese faptul că definirea securității colective ca un acord de alianță este incorect. Astfel de grupuri ca NATO, fostul Pact de la Varşovia, Pactul de la Rio nu pot sa fie atribuite la categoria de aranjament al secu¬ri¬tă¬ţii colective regionale. Organizaţiile numite sunt exem¬¬ple de alianţe şi nu modele ale securitaţii colective. În practica statelor deosebirile teoretice între siste¬mele securităţii colective şi alianţe au devenit interesante. “ Vechiul concept al securităţii de la cine şi pentru ce devine marginalizat de formula securităţii pentru toţi”…2