Secularizare laicizare și toleranță

Nu putem înțelege pe deplin lupta care există între biserică și modernitate fără a ne lega de conceptul de secularizare. Care poate fi definită ca un proces de schimbare a orientării cu privire la fundamentarea religioasă a gândirii și acțiunii, cu una centrată pe lumea perceptibilă Acestă noțiune a fost prima dată utilizată la Pacea de la Westphalia, care a dus printre multe altele la trecerea proprietăților bisericii în mâinile statului sau a conducătorului statului. Secularizarea ar fi caracterizată prin trei aspecte: o scădere a religiozității, restrângerea semnificației religiei și o reorganizare în interiorul bisericii pentru a se adapta la lumea modernă și în schimbare

Alte idei sugerează că există unele distincții foarte utile în definirea acestui concept de secularizare. Trebuie privite în mod independent mai mulți factori cum ar fi: secularizarea ca declin al bisercii și tot ceea ce înseamnă ea cu practici religioase și credințe și secularizarea ca eliminare a religiei din viața privată. Pe baza acestora se poate face o observație cât se poate de interesantă, bisericile care au reușit să treacă peste această separare de stat, sunt cele care au reușit cu greutate să se acomodeze la modernitate.

Secularizarea înseamă trecerea în patrimoniul statului a bunurilor și posesiunilor bisericii sau a mănăstirilor, dar și trecerea de la statutul de preot sau călugăr la un statut de laic. Nu putem considera secularizarea un fenomen filozofic, care s-a produs datorită modului de viață a oamenilor. Henry Chadwick, face diferența dintre iluminism și secularizare, ca fiind cea dintâi o mișcare a celor puțini și cea din urmă ca fiind o mișcare a maselor.

Ar fi greșit să ne imaginăm că lumea dinainte de secolul XIX era o lume în care religia era baza tuturor lucrurilor, a credea aceasta este ca și cum am crea o societate care nu a existat vreodată. De aici putem trage concluzia că nu trebuie, atunci când studiem acest proces, să plecăm de la premisă că a existat o societate fără secularizare. Și pentru a exprima mai ușor asta, o putem face printr-un exeplu destul de relevant, în Franța lui Ludovic al XIV-lea, ateii erau reprezentanții ai clasei superioare franceze.

Pe de altă parte Edward Norman, spune că nu ar trebui să legăm faptul că oamenii și-au pierdut înclinația spre lumea spirituală cu declinul religiei datorită unor obiceiuri pe care societatea le pierduse. El sugerează că nu a fost neapărat o perioadă de declin al credinței sau bisericii, poate mai degrabă o schimbare în mentalitatea oamenilor cu privire la religie. Sigur că nu putem spune că oamenii nu sunt religioși, dar nu mai putem spune că oamenii sunt loiali instituțiilor religioase.

Trebuie menționat însă că folosirea acestui termen a devenit ambiguă și că în ultimii ani, au atras câteva schimbări de percepție în rândul specialiștilor. Mulți sociologi ai religiei cum ar fi David Martin sau Peter Berger și-au schimbat pozițiile ca urmare a dovezilor clare cu privire la resurgența fenomenelor religioase din prezent.

Poate că una dintre rădăcinile secularizării ar fi într-o mare măsură apariția protestantismului și valorile pe care le are această reformă. Libertatea conștiinței omului, a individului, este cea care a dus la începutul secularizării Europei. Altfel spus, au început să apară mai multe confesiuni, într-un stat spre exemplu. Dar bineînțeles nu trebuie să lăsăm deoparte, progresele pe care le-a făcut știința, industrializarea și urbanizarea, formarea statelor națiune și apariția naționalismului modern, marxismul, care s-a dovedit ca fiind unul dintre cei mai buni factori ai secularizării în ultimele două secole.