Rusia în Perioada 1919-1939

Secolul XX este, poate, perioada cea mai densasi accelerata, ca derulare a faptelor istorice, contradictorie si complexa, fericita dar si dramatica prin consecintele unor procese si fenomene istorice desfasurate în plan spiritual, politico-militar sau social.

Pentru lumea occidental revoluţia bolşevică a fost un cataclism care a produs "o impresie, mult mai mare decât războiul mondial”.1

Regimul ţarist s-a prăbuşit în momentul în care trupele au refuzat să reprime o manifestaţie a multimii revoltate care cerea, în esenţă, pâine, şi a fraternizat cu aceasta.Patru zile de manifestaţii stradale haotice au pus capăt imperiului care a fost substituit cu un "guvern provizoriu" şi o mulţime de "consilii" - soviete care au fost, rapid, transformate de Lenin în instrumente. Pe 15 martie, pentru a-şi salva dinastia Nicolae al II-lea a abdicat în favoarea fratelui său, marele duce Mihail. Acesta a renunţat, la rândul său, la tron pe 16 martie şi astfel a luat sfârşit dinastia Romanov. Căderea ţarismului a condus la o situaţie confuză în ceea ce priveşte gestionarea puterii în ţară. Pe de-o parte exista guvernul provizoriu dominat de "partidele burgheze" grupate în blocul constituţional-democrat, reformator, liberal şi moderat care voia să conducă Rusia spre un regim parlamentar de tip occidental iar pe de altă parte Sovietul din Petersburg care grupa pe socialist-revoluţionari şi cele două aripi ale social-democraţilor: menşevicii şi bolşevicii care doreau instaurarea unui regim revoluţionar. În aceste condiţii guvernul provizoriu a cunoscut o rapidă uzură cu toate că a luat o serie de măsuri liberale - libertatea presei, a opiniei, a întrunirilor - şi sociale: drepturi revendicate, ziua de lucru de opt ore, egalitatea în faţa legii. Păturile cele mai defavorizate, ţăranii şi muncitorii - au cerut soluţionarea problemei agrare şi încheierea păcii. Guvernul a cerut înţelegere şi răgaz pentru rezolvarea acestor cerinţe în cadrul viitoarei Adunări Constituante care trebuia să se pronunţe şi asupra noului regim în Rusia. 2 Divergenţele din martie-aprilie 1917 dintre Soviet şi guvern pe marginea condiţiilor pe care Rusia trebuia să le accepte pentru o pace separată cu Puterile Centrale au provocat o gravă criză politică şi căderea guvernului. Guvernele care i-au succedat lui Miliukov, conduse de prinţul Lvov şi de Kerenskei, - n-au satisfăcut nici ele aşteptările majorităţii ruşilor. Acest lucru a permis ascensiunea la putere a bolşevicilor de sub conducerea lui Lenin, care a revenit în Rusia în aprilie 1917. În septembrie, bolşevicii au cucerit majoritatea în Sovietele din Petrograd (undepreşedinte era Troţki). Lenin ajunge la concluzia că a sosit momentul pentru a prelua întreaga putere.Acesta a trecut din Finlanda - unde s-a refugiat în august din cauza eşecului insurecţiei din iulie 1917 – şi a expediat o scrisoare Comitetului Central al Partidului Bolşevic în care explica necesitatea preluării puterii şi a propunerii maselor ceea ce ele aşteptau: pacea şi împărţirea pământului. L.Troţki a pregătit cu minuţiozitate insurecţia care trebuia să reuşească la deschiderea congresului sovietelor din întraga Rusie, prevăzută pentru 7 noiembrie seara. Cu o seară înainte, comisarii politici bolşevici au luat în stăpânire punctele strategice ale Capitalei. Operaţiunile de preluare a puterii s-au derulat fără vărsare de sânge. Sediul guvernului a fost cucerit în dimineaţa zilei de 7 noiembrie 1917 iar seara Congresul panrus al sovietelor (unde bolşevicii erau majoritari) a aprobat "revoluţia din Octombrie" şi a destituit guvernul Kerenski. Bolşevicii au devenit stăpâni pe întreaga Rusie. A doua zi acelaşi Congres a numit un nou guvern, numit Consiliul Comisarilor poporului care avea în fruntea sa pe Lenin, pe L.Troţki la externe şi pe I.V. Stalin la "naţionalităţi".3În câteva săptămâni de la instaurarea sa la putere Lenin a redactat şi dat două decrete-decretul asupra păcii şi cel asupra pământului, prin care s-a abolit marea proprietate funciară

1.Iacobescu Mihai, România şi Societatea Naţiunilor, Bucureşti, 1988, p.56.

2. Milza Pierre, Serge Berstein, Istoria secolului XX. Sfârşitul <<Lumii Europene>>(1900-1945). vol.I, Bucureşti, 1998, p.85

şi o serie de reforme în privinţa naţionalităţilor, separării bisericii de stat, controlulului

muncitorilor asupra fabricilor şi apoi a naţionalizării. În martie 1918 Moscova a devenit

capitală Rusiei Sovietice.

Ostilităţile militare au încetat pe frontul de est la 1 decembrie 1917, iar patru zile mai târziu s-a semnat armistiţiul cu Puterile Centrale. La 3 martie 1918 a fost încheiată pacea.Lenin şi Stalin au înţeles că în situaţia dramatică în care se găsea Rusia numai pacea separată putea salva revoluţia bolşevică. În urma păcii de la Brest-Litovsk ruşii au abandonat un teritoriu de mărime cam o dată şi jumătate cât Franţa şi aproximativ un sfert din populaţia imperiului şi trei sferturi din resursele sale de materii prime. Aceste reforme şi acţiuni au determinat pe opozanţi să declanşeze o ofensivă împotriva Capitalei care a fost respinsă, în cele din urmă, de garda roşie comunistă. Economia şi situaţia socială au ajuns în situaţii extrem de critice. Lenin ia măsuri extreme. În iulie 1918 Congresul al V-lea al sovietelor a adoptat o Constituţie care a consacrat rolul de unic conducător al partidului bolşevic în Rusia. 4

Acesta, datorită realităţilor complexe din Rusia, nu-şi exercita puterea decât asupra unui teritoriu restrâns. Sovietele, însă, sunt confruntate cu o situaţie internă şi externă gravă.

În plan intern socialiştii-revoluţionari nu le-au iertat bolşevicilor "Brest-Litovskul" şi şi-au înmulţit răzmeriţele şi atentatele, inclusiv asupra lui Lenin. Pe plan extern erau ameninţati cu o intervenţie din partea Aliaţilor care au reproşat Rusiei încheierea păcii separate şi nerespectarea obligaţiilor asumate prin tratate. Aliaţii au trimis corpuri expediţionare în Rusia pentru a stopa avansul revoluţiei bolşevice.

În aceste condiţii, noul regim de la Moscova a luat o serie de măsuri dure, botezate "comunism de război". În iulie a fost constituită organizaţia teroristă CEKA (comisia extraordinară pentru combaterea contrarevoluţiei şi a sabotajului) condusă de revoluţionarul polonez Felix E. Dzerjinski, care a primit misiunea de a elimina burghezia şi ca clasă. La 2 septembrie 1918 Republica Sovietelor a fost declarată tabără militară şi a început teroarea roşie. Armata Roşie condusă de Troţki a fost reorganizată şi instruită, fiind capabilă să lupte cu armatele alb gardiste.

După ce s-au confruntat cu criza din 1920-1922, conducătorii comunişti au avut posibilitatea să acorde mai multă atenţie edificării noii ordini. Către sfârşitul deceniului, în linii mari se încheiase formarea noului stat: Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS). În continuare, autorităţile comuniste au dispus o vreme îndelungată de un stat extrem de puternic, ca instrument de aplicare a propriei politici. În 1921, Lenin a propus adoptarea unor măsuri drastice pentru a pune capăt suferinţelor şi tulburărilor create de războiul civil şi de comunismul de război. El şi-a denumit planul “Noua Politică Economică”( NEP) , proiect care i-a înspăimântat pe numeroşi lideri comunişti. NEP displăcea multor funcţionari ai partidului fiindcă implica o îndepărtare de extremismul comunismului de război şi orientarea către un sistem care combina socialismul dictatorial cu iniţiativa privată capitalistă. În cele din urmă, adversarii lui Lenin au cedat în faţa argumentului zdrobitor potrivit căruia numai prin adoptarea acestor practici burgheze limitate se va putea reface economia îndeajuns de rapid ca statul sovietic să fie salvat de la pieire