Mutatiile majore survenite in campul geopolitic european, dar si in arena internationala dupa incheierea celei de-a doua conflagratii mondiale, manifestate in dinamica derularii Razboiului Rece, au avut rolul determinant in aparitia celor doua reprezentative blocuri politico-militare opuse, Alianta Nord-Atlantica si Pactul de la Varsovia. Anul 1955 a fost marcat de incheierea tratatelor de pace cu Austria, de primirea Republicii Federale Germane in NATO si de semnarea Tratatului de la Varsovia. La 14 mai 1955 s-a anuntarea semnarea ,, Tratatului de prietenie, colaborare si asistenta mutuala de la Varsovia" de catre conducatorii statelor socialiste europene: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrata Germana, Polonia, Romania, Ungaria si Uniunea Sovietica. Crearea Tratatului de la Varsovia a constituit o evidenta expresie a manifestarii Razboiului Rece pe continentul european, divizat in cele doua sisteme antagonice sub raport social-economic, politic si militar. Intr-o prima analiza, Tratatul poate fi considerat o replica la crearea Aliantei Nord-Atlantice, in special dupa aderarea R.F. Germania la aceasta alianta, dar conotatiile politico-militare ale acestuia converg spre materializarea deciziei Moscovei de a-si subordona in mod institutionalizat potentialul militar al statelor semnatare ale Tratatului. Potrivit articolului 4 din acest tratat: "In cazul unui atac in Europa, din partea vreunui stat sau grup de state impotriva unuia sau mai multora state semnatare ale Tratatului, in cadrul exercitarii dreptului la autoaparare individuala sau colectiva, in conformitate cu articolul 51 Cartei Organizatiilor Natiunilor Unite, va acorda statului sau statelor care au fost supuse unui asemnea atac ajutor imediat, in mod individual, in intelegere cu celelalte state semnatare ale tratatului si prin toate mijloacele ce i se par necesare, inclusiv folosirea fortei armate." Pe termen lung, prin infiintarea Tratatului de la Varsovia, Uniunea Sovietica a obtinut un instrument eficient pentru promovarea integrarii politice a statelor-satelit, alianta militara fiind un auxiliar important pentru mentinerea acestora sub un riguros control. Din aceasta perspectiva, actiunea statelor membre ale Pactului de la Varsovia, cu exceptia Romaniei, in Cehoslovacia, a demonstrat in modul cel mai evident aceasta abordare, promovarea, incepand cu anul 1968, a ,,doctrinei suveranitatii limitate" de catre Leonid I. Brejnev fiind consecinta aceluiasi fapt. In mai 1955, Uniunea Sovietica a creat Pactul de la Varsovia, ca alianta politico-militara bazata pe similitudini ideologice. In general, in primii sai ani de existenta, Pactul de la Varsovia a reprezentat mai mult o moneda de schimb a Uniunii Sovietice, invocata in negocierile diplomatice cu Occidentul, decat o alianta politico-militara stricto senso. Dupa crearea Pactului de la Varsovia, foarte putin din activitatea acestuia a fost directionata spre construirea si conferirea de substanta unei aliante politico-militare. Uniunea Sovietica a pus accent in special pe utilizarea institutiilor Pactului ca instrument de control si subordonare a ,,aliatilor minori". Statul Major General sovietic a procedat la inlocuirea treptata a consilierilor cu un reprezentant militar sovietic al Pactului de la Varsovia in fiecare stat membru al aliantei. Acestia aveau misiunea de a directiona si monitoriza instruirea militara si programele privind dotarea si inzestrarea armatelor statelor respective pentru a fi in deplina concordanta cu imperativele si exigentele politico-militare ale Uniunii Sovietice. Pana in 1958, Romania s-a dovedit a fi un aliat fidel al Pactului de la Varsovia. Desi comunismul cu valente nationaliste lansat de Gheorghiu-Dej, cu o usoara tendinta de detasare fata de linia politica impusa de Uniunea Sovietica, situatie in mare parte incurajata si de ,,noua deschidere" promovata de Nikita S. Hrusciov, capata un contur tot mai larg, in sedintele Comitetului Politic Consultativ n-au fost prezente momente de controverse sau neintelegeri ce ar fi putut fi puse pe seama reprezentantilor Romaniei. Momentele critice ale anului 1956, materializate prin revoltele din Polonia si revolutia maghiara, n-au facut din Romania un aliat ,,incomod", cum avea sa fie perceput mai tarziu, ci cu siguranta unul dintre cei mai devotati sprijinitori ai demersurilor intreprinse de catre liderii sovietici. Evolutia Romaniei in ansamblul Pactului de la Varsovia , pornind de la o atitudine de obedienta totala si pana la sfidarea/nesupunerea asumata fata de puterea hegemonica, poate fi evaluata cat mai obiectiv, prin urmarirea comportamentului in momentele controversate sau de criza ale existentei aliantei. Intrucat, conform asertiunii profesorului francez Jean-Louis Dufour, criza constituie ,,un moment de ruptura in interiorul unui sistem organizat", este evident ca aceasta ,,implica obligatia factorilor decizionali de a-si defini o pozitie fie in favoarea conservarii, fie pentru transformarea sistemului dat, in perspectiva intoarcerii sale la un echilibru".
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
