România în contextul invaziei din Cehoslovacia

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 3 în total
Cuvinte : 994
Mărime: 11.48KB (arhivat)
Publicat de: Larisa Pintilie
Puncte necesare: 6

Extras din referat

,,Primăvara de la Praga” este cunoscută în istorie ca acea perioadă de liberalizare care a început în aprilie 1968 prin lansarea unui program de reforme liberale de către noul secretar general al Partidului Comunist Ceh Alexander Dubcek și care s-a încheiat pe 21 august când Uniunea Sovietică a intervenit militar. „Primăvara de la Praga” a reprezentat încercarea unor comuniști reformatori cehoslovaci de a trece de la sistemul politic copiat după modelul sovietic la un model specific cehoslovac de „socialism cu față umană”. Conflictul desfășurat între „elementele conservatoare” și „elementele reformatoare” din cadrul Partidului Comunist Ceh s-a încheiat prin înlocuirea din fruntea partidul a lui Antonin Novotny cu Alexander Dubcek, în ianuarie 1968.

În aprilie 1968 secretarul general al partidului ceh a lansat un program de reforme politice și economice prin care urmărea să redreseze situația economică a Cehoslovaciei. Printre reformele inițiate de noua conducere cehoslovacă venită la putere în ianuarie 1968 merită menționată libertatea de exprimare, desfințarea cenzurii, guvernare pluripartidică, precum și posibilitatea unei federalizări a statului cehoslovac în două republici separate cu drepturi egale (Cehia și Slovacia). Ca urmare, au început să apară în presă nenumărate declarații antisovietice, care au iritat îndeajuns autoritățile de la Kremlin astfel încât să conceapă un plan de stopare a acestui curs liberal pe care îl urma Cehoslovacia .

La scurt timp, în noaptea de 20 spre 21 august 1968, aproximativ 500.000 de soldați ai trupelor Pactului de la Varșovia pătrund pe teritoriul Cehoslovaciei cu scopul de a stopa procesul reformist inițiat de regimul Dubcek, pentru ca acesta să nu contamineze și celelalte state socialiste. Dintre toate cele cinci țări care au pătruns în Cehoslovacia, singura țară care, inițial, a sprijinit reformele lui Dubcek a fost Ungaria, întrucât autoritățile de la Budapesta au considerat că acestea nu reprezintă un pericol pentru integritatea blocului socialist, însă ulterior și-au schimbat poziția .

Intervenția „celor cinci” în Cehoslovacia reprezenta o încălcare flagrantă a unui principiu clar stipulat în „Tratatul de la Varșovia”, care presupunea neamestecul în treburile interne ale unui stat socialist, principiu care a mai fost încălcat și în cazul Revoluției din Ungaria din 1956. Trebuie menționat faptul că România și Albania au fost singurele țări din blocul socialist care nu au paticipat la invazia împotriva Cehoslovaciei. Regimul de la București a fost informat de intervenția militară a celor cinci state socialiste în Cehoslovacia de un reprezentant al agenției de presă AGERPRES pe nume Eugen Ionescu. După primirea acestei vești, Nicolae Ceaușescu a convocat Comitetul Politic Executiv, Comitetul Central cu Consiliul de Stat și guvernul, apoi mitingul din Piața Palatului și în final Marea Adunare Națională.

Preview document

România în contextul invaziei din Cehoslovacia - Pagina 1
România în contextul invaziei din Cehoslovacia - Pagina 2
România în contextul invaziei din Cehoslovacia - Pagina 3

Conținut arhivă zip

  • Romania in contextul invaziei din Cehoslovacia.doc

Alții au mai descărcat și

Intervenția Rusiei în Cehoslovacia

SITUAŢIA CEHOSLOVACIEI ÎNAINTE DE INVAZIE În 1960 Cehoslovacia era un stat stalinist ortodox. O nouă constituţie de tip stalinist este aprobată in...

Gorbaciov și Reagan

Razboiul rece incepuse cand America se astepta la o era de pace si a luat sfarsit intr-un moment cand America se pregatea de o noua era de conflict...

Mihail Gorbaciov

Copilăria Mihail Sergheevici Gorbaciov provine dintr-un sat mic Privolnoe și dintr-o autentică familie de țărrani. Aceasta îl deosebește de...

Dinastia Tudorilor

In secolul XVI un rege sarac ar fi însemnat un rege slab, un rege fara putere asupra parlamentului si nobilimii. Henric al -VII-lea este primul...

Despre Democrațiile Particulare

Are o însemnatate simbolica faptul ca Journal of Democracy – forul numarul unu al teoriei tranzitiei democratice – publica în primul sau numar pe...

Caracterizare generală a epocii elenistice

Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba greaca, pentru ca in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada istorica...

Evoluția Politică a Țărilor din sud-estul Europei în Perioada Postbelică

I. EUROPA DE SUD-EST ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XX – PRIVIRE GENERALĂ Ţările Europei răsăritene au urmat un traseu deosebit, marcat de...

Prezentare de carte - Perestroika - URSS sub Gorbaciov 1985-1991

Lucrarea „Perestroika” scrisă de Pascal Lorot a fost publicată în 1993 de editura la Presses Universitaires de France şi tradusă în limba română de...

Te-ar putea interesa și

De la Imaginea Politică la Cultul Personalității

CAPITOLUL I - O PRIVIRE ASUPRA IMAGINII I.1.Polisemia termenului de imagine Termenul de imagine este atât de folosit, cu tot felul de...

Tratatul de la Varșovia - tratat de prietenie, colaborare și asistență mutuală

INTRODUCERE Lucrarea de faţă se doreşte a fi o relatare a unor evenimente relativ recente care şi-au pus amprenta puternic asupra României, şi în...

O perspectivă comparată asupra comunismului din URSS și România

Introducere Necesitatea elaborării unui astfel de demers analitic ce implică o perspectivă comparată asupra regimurilor comuniste ce s-au impus în...

Cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu și noile aniversări ale regimului

Introducere În lucrarea de față ne-am propus realizarea unei analize a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu manifestat prin diverse...

Tratatul de la Varșovia

Statele membre ale Tratatului de la Varşovia Membru Perioada Republica Populară Albaneză 1955-retrasă oficial din Pact în anul 1968 din cauza...

Naționalismul, componentă a totalitarismelor europene

În această lucrare îmi propun, în primul rând, să conturez ceea ce implică naționalismul, expunând perspective ale diferiților teoreticieni care...

Ai nevoie de altceva?