România, Basarabia și Transnistria în anii celui de-al doilea război mondial

Previzualizare referat:

Extras din referat:

o Regimul politic in Romania (1940-1944).

Cedarile teritoriale din vara anului 1940, haosul intern si criza economica, presiunea exercitata de legioneri au determinat transformari radicale in regimul politic al Romaniei. In scopul iesirii din criza, Carol al II-lea initiaza formarea unui nou guvern in frunte cu generalul Ion Antonescu, acordindu-i imputerniciri dictatoriale. Nu trecura nici 24 de ore de la numirea in functie si I. Antonescu l-a impus pe rege sa abdice de la tron (6 septembrie) si apoi sa paraseasca tara.

Ajuns la cirma statului roman, generalul I. Antonescu a incercat sa colaboreze cu partidele ,,istorice", dar atit taranistii cit si liberalii, fideli principiilor democratice, au refuzat sa se asocieze unui regim de dictatura. In aceste conditii I. Antonescu a adus la guvern Legiunea, declarind Romania ,,stat national-legionar". Horia Sima, conducatorul legionarilor, a devenit viceprim-ministru, iar majoritatea functiilor in guvern au ocupat-o adeptii sai.

Alianta dintre legionari si I. Antonescu nu putea fi de lunga durata. Principiile si metodele de guvernare pe care le promovau erau diferite. Grave erau contradictiile in plan economic si administrativ. Relatiile dintre I. Antonescu si legionari s-au inrautatit brusc mai ales dupa asasinarea in noaptea de 26-27 noiembrie 1940 in inchisoarea Jilava a 64 de detinuti (oameni politici, militari inalti functionari de stat, printre care Gh. Argesanu, fost prim-ministru, V. Iamandi, fost ministru de justitie, generalul G. Marinescu, fost prefect al politiei capitalei). La 27 noiembrie este asasinat Virgil Madgearu, fost prim-ministru, economist de seama. In aceiasi zi, a fost ucis miseleste marele istoric Nicolae Iorga. Dezmatul si crimele luau proportii tot mai mari. Politica legionarilor a trezit o larga nemultumire in tara. In aceste conditii Ion Antonescu a intreprins un sir de masuri impotriva legiunii. In conflictul dintre Antonescu si Garda de Fier, Hitler a intervenit in favoarea primului. In scopul inlaturarii lui I. Antonescu, la 21 ianuarie, legionarii in frunte cu Horia Sima au inceput o rebeliune. Au fost ocupate unele institutii de stat, legionarii trecind la devastari, jafuri si crime. Ei au prezentat conducerii statului un sir de cerinte, printre care formarea unui guvern alcatuit numai din legionari numiti de Horia Sima. Ion Antonescu a intreprins masuri hotarite pentru a restabili ordinea, utilizind in acest scop armata. In ziua de 22 ianuarie rebeliunea practic a fost infrinta. In scurt timp, la 27 ianuarie 1941 Ion Antonescu a format un guvern alcatuit in majoritate din militari, cu doar patru civili.

In guvernarea sa I. Antonescu nu s-a sprijinit pe un partid politic. El considera dictatura militara drept cel mai eficient mijloc pentru consolidarea situatiei interne si realizarea solidaritatii nationale. Baza sociala a regimului o constituia armata si functionarii aparatului de stat. I. Antonescu detinea puterea suprema in stat, intitulindu-se Conducator al statului roman. El initia si promulga legi, numea si revoca ministrii si functionarii statului, avea dreptul de a incheia tratate cu alte tari, de a declara razboi si de a incheia pace. Conducatorul statului nu raspundea in fata nimanui pentru actiunile sale pe plan intern si extern. Legislatia, promovata sub forma de decrete-legi, confirma caracterul dictatorial al regimului. Au fost adoptate masuri de natura represiva, in special indreptate impotriva legionarilor si comunistilor. S-a impus principiul obligativitatii muncii, intreprinderile fiind militarizate. In domeniul agriculturii de asemenea au fost infaptuite masuri stricte. Toti satenii de la 12 ani in sus erau impusi la munci agricole. Caracterul politicii interne intre anii 1941-1944 a fost determinat de conditiile prin care trecea tara. Regimul politic al lui I. Antonescu a avut un caracter militar, autoritar, dar moderat, de toleranta fata de opozitie.

o Angajarea Romaniei in razboi. Elibrerarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord.

Romania nu avea semnata o conventie militara cu Germania, care sa prevada actiuni concrete ale armatei romane in alianta cu trupele germane. In planurile de razboi ale Germaniei insa, Romania ocupa un loc deosebit. In cadrul operatiunii ,,Barbarossa", trupelor romane le revenea rolul de a acoperi armatele germane ce urmau sa porneasca ofensiva de pe teritoriul Romaniei. I.Antonescu a facut cunostinta cu planul operatiei ,,Barbarossa" la 12 iulie 1941, acceptind fara ezitare comanda suprema a armatelor germano-romane stationate in Moldova. S-a format grupul de armate ,,General Antonescu", in componenta carui intrau Armata a 11-a germana si Armatele 3 si 4 romane. La 22 iunie, armata romana, urmind ordinul generalului Ion Antonescu, a inceput operatiile impotriva Uniunii Sovetice. Operatia pentru eliberarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord a avut doua etape. In primele zece zile de razboi s-au dat lupta la frontiera. Indeosebi de inversunate au fost luptele din localitatile Cahul, Ungheni, Lipcani pe unde treceau podurile peste Prut. In urma unor lupte grele sint eliberate orasele Balti, Soroca, Orhei. La 16 iulie, a fost parasit de catre unitatile sovetice orasul Chisinau. In sudul Basarabiei ofensiva s-a desfasurat spre Reni si Cahul. Drept urmare, la 26 iulie armatele romane au atins linia Nistrului, eliberind intreg teritoriul Basarabiei, Bucovina de Nord si tinutul Herta. Scopul principal al Romaniei in razboi: eliberarea teritoriilor ocupate de Uniunea Sovetica in vara anului 1940- a fost realizat.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Romania, Basarabia si Transnistria in anii celui de-al doilea razboi mondial.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
5 imagini
Nr cuvinte:
2 829 cuvinte
Nr caractere:
14 492 caractere
Marime:
27.82KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Referat
Materie:
Istorie
Tag-uri:
romania, basarabia, transnistria, Al doilea razboi mondial
Predat:
la liceu
Sus!