Roma și statele elenistice

După moartea regelui Antigonos Doson, din anul 221 î.Hr., la conducerea statului Macedoniei vine Filip al V-lea, care a avut o domnie de 42 de ani, din anul 221 î.Hr. și până în anul 179 î.Hr. În anul 217 î.Hr., după un război de 3 ani împotriva etolienilor, denumit război al alianțelor , Macedonia având ca aliată Liga aheeană, își îndreaptă privirea spre vest, unde atunci când află despre distrugerea romanilor de către Hannibal (luptele de lângă lacul Trasimene), încheie pacea cu Etolia, pentru a începe lupta împotriva Romei. Cauza care a determinat începerea ostilităților dintre Roma și Macedonia, a fost intervenția militară a romanilor în bazinul Adriaticii și în Ilyria, ce a dus la neliniștea macedonienilor, fapt pentru care, în anul 215 î.Hr., regele Filip al V-lea, încheie un tratat de alianță cu Hannibal .

După încheierea alianței cu Hannibal, Filip, începe să desfășoare acțiuni militare în Ilyria, care în acel timp devenise deja o sferă romană de influiență și unde romanii aveau de acum o serie de puncte de sprijin . Romanii, ducând lupte grele împotriva Cartaginei, nu puteau trimite soldați în Peninsula Balcanică, care să lupte cu macedonienii și din această cauză, au încercat să stabilească contacte diplomatice cu grecii din Liga Etoliană, care puteau opune resistență lui Filip. Ulterior, acestei ligi, i se vor alătura, un număr de orașe-stat, cât și regatul Pergam. Dar până la acest punct, Filip al V-lea, pusese stăpânire pe o parte din Ilyria și ajunsese la Adriatică în momentul în care Hannibal ocupase Tarentul .

După încheierea acestui război îndelungat și obositor, rezultatele nu sunt spectaculoase, în anul 205 î.Hr. încheindu-se Pacea de la Phoinike, care nu aduce modificări remarcabile în sistemul raporturilor de forțe din bazinul Adriaticii, dar în schimb influiența Romei în Balcani crește. După acest război, regele Filip al V-lea, vroia să își consolideze pozițiile în est, ceea ce duce la ostilitățile cu Pergamul și Rhodosul, acestea apelând la ajutorul Romei, fiind îngrijorate de politica expansionistă dusă de Macedonia, care își extinsese controlul asupra coastelor sudice ale Traciei și în Hellespont.

Roma, care a învins prin lupte grele Cartagina, principalul său oponent în Mediterana Occidentală, acum avea posibilitatea de a se amesteca cât mai des în treburile grecești. Prin urmare, senatul roman decide să trimită o flotă pe coasta Epirului, pentru a atrage atenția lui Filip al V-lea. Roma se v-a folosi din greu de pretextul apărării cetăților grecești, în prima jumătate a secolului al II-lea î.Hr, fără însă să manifeste vreun interes real la sfârșitul acestei perioade, în acest sens, ci doar în scopul personal, acela de a-i slăbi pe dușmanii din Orient și de a obține posibilitatea de amestec permanent în treburile grecilor.

Aliată cu liga Etolică, Roma întreprinde campanii în zona Epirului și în Macedonia, cu succese inițiale, dar de mică importanță . În Peninsula Balcanică, debarchează o numeroasă armată romană în frunte cu consulul T. Quinctius Flamininus, acesta obținând aderarea Ligii aheene, Spartei și Beoției la coaliția romano-greacă antimacedoniană.

Tot acest consul, în anul 197 î.Hr. reușește să pătrundă în Thessalia și, prin victoria de la Kynoskephalai (în grecește Capetele câinelui), Macedonia pierde toate posesiunile din Grecia, din Asia Mică, aceasta devenind vasală Romei, neputând să aibă un număr mai mare de 5000 de oșteni în armată, interzicându-i-se de a mai folosi elefanții în luptă, plătind pe deasupra și o despăgubire de război în valoare de 1000 de talanți . În anul 196 î.Hr., Flamininus a declarat solemn la jocurile istmice „libertatea grecilor” de sub stăpânirea macedoniană .