Ritul Dionisiac

[Pentru bibliografia orientativa a temei, voi evita sa repet titlurile pe care le-am dat deja in cazul orfismului (v. supra, in cap. dedicat Cosmogoniilor): cum stim deja, orfismul si dionisiacul interfereaza, nu numai la nivel cosmogonic, motiv pentru care unele titluri, inevitabil, ar trebui sa fie repetate. Asadar, in afara de titlurile deja mentionate, v. Henri Jeanmaire, Dionysos. Histoire du culte de Bacchus, Payot, Paris, 1951; C. Kerenyi, Dionysos. Archetypal Image of Indestructible Life. Translated from German by Ralph Manheim. Bollingen Series LXV-2. Princeton University Press, 1976; W. K. C. Guthrie, Orpheus and Greek Religion. A Study ofthe Orphic Movement, Methuen Co. Ltd, London, 1935; Lewis Richard Farnell, The Cults of the Greek States, I-V, Oxford, at the Clarendon Press, 1896-l909; Walter Burkert, Structure ana History in Greek Mythology and Ritual. University of California Press, Berkeley - Los Angeles - London, 1979; desigur, in ambianta intelectuala a acestei ultime lucrari - si a teoriilor despre sacrificiu, in general - celebra Homo Necans a lui W. Burkert nu trebuie uitata. Nu ne propunem, in randurile care urmeaza, sa reluam intreaga problematica a ritului dionisiac, cu atat mai mult cu cat in fragmentul preluat din De la Herakles la Eulenspiegel. Eroicul numeroase elemente de morfologie si sintaxa au fost deja sugerate. Ceea ce ne va interesa aici e sintaxa binara a ritului, care corespunde demonstratiei lui Victor Turner, deja citata, conform careia o societate indo-europeana genereaza, simultan, structuri si antistructuri prin comportamentul sau cotidian: prin intermediul structurilor, comunitatea asimileaza sacrul, il integreaza, in vreme ce prin antistructuri ea se elibereaza de excesul de sacralitate acumulat prin intermediul primului tip de rit, cel integrativ. Ritul dionisiac - initiere si sacrificiu totodata -corespunde perfect acestei sinteze binare: el este, in coregrafia completa, un rit cu dubla deschidere, una integrativa si o alta opusa, de expulzare, care corespund unei rezultante finale a neutralitatii sacrale: la plecarea lui Dionysos (ocultare), participantii revin la realitate, se trezesc din transa irationala prilejuita de participarea la rit (mania, ekstasis), ceea ce inseamna, altfel spus, ca ei se intorc in comunitate - si in viata de fiecare zi -dupa ex-teritorializarea si ex-temporalizarea pe care a prilejuit-o Coregrafic, regasim, aici, ambele rituri de care ne ocupam: cel de initiere si cel de sacrificiu. in ambele, participarea presupune ex-teritorializarea (neofitii sunt dusi in afara comunitatii, sacrificantul este consacrat, ceea ce inseamna izolarea de comunitate, ceea ce se intampla, de fapt, si victimei sacrificiale), urmata, la sfarsitul ritului, de reagregare. in cazul ritului dionisiac, ex-teritorializarea si ex-temporalizarea se petrec prin intermediul exuberantei epidemice: in momentul epifaniei zeului, viitorii participanti la rit regreseaza simbolic intr-un stadiu ...