Revoluția rusă

Esecurile dezastroase ale Rusiei in timpul Primului Razboi Mondial, au dus la detronarea tarului, in 1917. In octombrie, infiintarea primului regim comunist a marcat inceputul unei noi ere in istorie.

Pana in 1914, guvernul tarist pare sa fi controlat miscarile revolutionare care amenintasera existenta, inabusind revolutia din 1905. Tarul a ramas un autocrat (conducator absolut), si singura concesie in favoarea ideilor liberale si democratice a fost tolerarea unui "parlament" lipsit de putere, Duma. Izbucnirea Primului Razboi Mondial a intarit si mai mult acest regim. Ca in multe alte tari, razboiul a general un val de entuziasm patriotic, asigurand guvernului sprijin popu?lar. Sentimentui national s-a accentual atat de mult incat numele german al capitalei, St. Petersburg, a fost schimbat cu varianta sa rusa, devenind Petrograd.

Schimbarea situatiei

Aceasta situatie a inceput sa se schimbe, deoarece imprejurarile au pus m evidenta inapoierea Rusiei si incompetenta conducatorilor sai. Numeroase armate au fost conduse pe campul de lupta, insa fabricile nu erau capabile sa le aprovizioneze cu destule arme. Sistemele administrativ si de transport au fost distruse, provocand dificultati atat in orase, cat si pe front. Armatele au luptat cu darzenie, dar nu au putut sa faca fata fortelor germane, bine organizate si aprovizionate. Deoarece milioane de rusi erau masacrati si alte milioane de soldati erau recrutati pentru a le lua acestora locul, moralul rusilor era la pamant. Liderii politici erau impartiti in tabere, instigandu-se unii pe altii; in decembrie 1916 a izbucnit un mare scandal, cand aristocratii l-au ucis pe calugarul Rasputin, despre care se credea ca are o influenta negativa asupra guvernului.

In ciuda atmosferei generale apasatoare, revolutia din februarie 1917 a fost neasteptata, spontana si s-a incheiat fara varsare de sange. In data de 23, o greva a izbucnit la Petrograd, care a evoluat rapid intr-o greva generala. Regimentele din capitala au refuzat sa lupte impotriva muncitorilor si a autoritatilor nou create. Cand generalii de pe front au refuzat sa-l sprijine, tarul Nicolae II a abdicat pe 2 martie, oferind tronul fratelui sau, marele duce Mihai. Observand ca situatia creata nu avea iesire, Mihai a refuzat, iar dinastia Romanov, veche de 300 de ani, a luat sfarsit.

Duma fusese dizolvata de tar, dar o parte din membri aflati la conducerea acesteia s-au unit pentru a forma un Guvern Provizoriu -adica un guvern temporar care detine puterea pana la desfasurarea alegerilor libere. Sustinut de printul Lvov, Guvernul Provizoriu a fost constituit din conservatori si liberali, cu un singur socialist, Alexandru Kerensky. Guver?nul a introdus cateva reforme democratice, dar multe probleme - legate de soarta proprietatilor intinse ce apartineau tarului, Bisericii si marilor proprietari de pamant - nu au fost puse in discutie.

Puterea sovietelor

Practic, guvernul a avut mai putina autoritate decat sovietele. Acestea erau consilii, alese direct de muncitori si tarani, soldati si marinari si functionau in orase, fabrici si cazarmi. Cel mai mare a fost Sovietul din Petrograd, care a jucat un rol important in evenimentele din anul 1905, inainte de a fi suprimat, dar a fost format din nou in primele zile ale Revolutiei din februarie. Reflectand in mod direct opiniile celor mai active elemente ale maselor, sovietele reprezentau o forta revolutionara foarte puternica; de exemplu, in ziua dinaintea abdicarii tarului, Sovietul din Petrograd a emis un ordin prin care comitetele de soldati aveau sarcina de se ocupa de trupe, permitandu-le ofiterilor sa-si exercite autoritatea doar pe campul de lupta.

Desi majoritatea delegatilor in Sovietul din Petrograd apartineau unui grup socialist, la inceput au fost de acord sa coopereze cu Guvernul Provizoriu. De asemenea, guvernul a admis mai multi ministrii socialisti, in timp ce Kerensky s-a ridicat treptat, devenind ministru de razboi si, in final, in iulie 1917, prim-ministru. Totusi, politica lui Kerensky de a purta razboi, se afla in opozitie cu dorintele sovietelor, reprezentate de soldati atrasi de ideea pacii imediate.