In secolul al XIII-lea, consolidarea puterii regale din Cehia marele stat feudal al Europei Centrale, si recunoasterea independentei tarii de catre imparatul german Frederic II Hohenstaufen, a conferit statului o apreciabila importanta internationala. Aceasta mai ales dupa ce Ottocar II Premysl (1253-1278) a anexat regatului sau Austria, precum si regiunile slave din sudul Dunarii (Stiria, Carinthia, Craina), intinzand hotarele regatului de la izvoarele Elbei si Oderului pana la Marea Adriatica. De asemenea dupa ce, sub domnia lui Vaclav II (m. 1305), Habsburgii au acceptat ca Cehia si Polonia sa se uneasca intr-un singur stat.
Regii cehi, din noua dinastie de Luxemburg, Carol I (1346 1378) si Vaclav IV (1378 1419) au devenit totodata si imparati ai Germaniei. De asemenea Sigismund, care in 1386 este ales si rege al Ungariei si care in 1415 a hotarat arderea pe rug a lui Jan Hus. Nemultumirile mestesugarilor, a plebei orasenesti si a taranilor au dus ca urmare si a propagandei exponentilor reformei si a arderii pe rug a lui Jan Hus si eronimi din Praga la izbucnirea marelui razboi taranesc din Cehia (1419), condus de Jan Zizka. In 1420, papa Martin al V-lea a proclamat o cruciada impotriva husitilor. Armata germana de 100 000 de oameni sub conducerea lui Sigismund a fost infranta. Dupa care, a urmat alte patru cruciade pana cand dupa optsprezece ani de lupte rasculatii taboriti au fost infranti, in 1437, iar calixtinii in 1485. Rascoalele taranesti, asa numitele razboaie husite au contribuit considerabil la trezirea sentimentului national, toate acestea ducand la unirea Cehiei cu Ungaria (1471-1516) dar n-a fost de ajuns sa consolideze structura statului ceh. De aceea actiunea de dezagregare statala va fi accelerata de constitutia din 1500 care sanctiona forta si privilegiile nobilimii.
Anarhia feudala se va diminua cand, dupa moartea in 1526 a regelui Ludovic al II-lea coroana ii revine lui Ferdinand I care facea parte din rasa de Habsburg; nobilii din Germania si Austria se vor instala pe domeniile confiscate, autonomiile nationale vor fi suprimate, libertatea religioasa abolita, iar curtea transferata definitiv la Viena, o situatie care va duce timp de 3 secole (pana in 1918), la pierderea autonomiei reale a tarii.
Dupa stingerea dinastiei Arpadienilor (1301), in disputa care a urmat pentru ocuparea tronului Ungariei au intervenit Germania, Cehia, Polonia si regatul Neapolelui. Influenta curiei papale a facut ca dieta ungara sa-l aleaga pe Carol Robert (1308 1342) din dinastia de Anjou care domnea la Napoli. Sub acest rege si sub succesorul sau Ludovic I (m. 1382), care a unit coroana Ungariei cu cea a Poloniei, anarhia feudala a incetat. Puterea regala sprijinita de mica nobilime si mijlocie, precum si de orase s-a consolidat, fara sa realizeze insa pe deplin centralizarea statului.
Pe plan intern, codul de legi din 1351 a instituit proprietatea ereditara asupra pamanturilor, intarind dominatia ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
