Regii Romei Antice - De la Romulus la Tarquinius Superbus

Pentru a cunoaște o mare civilizație, nu este suficient să descriem cele mai importante realizări din perioada sa de apogeu, ci se impune și cercetarea originilor ei și a evoluția sale de-a lungul veacurilor.

Despre începuturile Romei, Titus Livius afirma că acestea „trebuie atribuite în întregime domeniului legendei.” Epoca regalității romane aparține, la rândul ei, în mare parte mitului; însă, deși puține la număr, nu pot fi ignorate nici vestigiile arheologice sau sursele epigrafice care dovedesc existența regalității romane și influența pe care a avut-o asupra acesteia civilizația etruscă .

Lucrarea de față urmărește cronologic apariția și evoluția regalității la Roma, îmbinând tradiția istorică romană cu puținele informații arheologice și epigrafice cunoscute. Astfel, primul capitol relatează mitul întemeierii Romei și prezintă principalele dovezi arheologice care susțin legenda. În continuare, capitolul al III-lea oferă câteva considerații despre societatea romană și instituțiile sale din epoca regalității. Totodată, am considerat necesară includerea, aici, a numelor celor șapte regi și a perioadelor de domnie a acestora, conform tradiției. În capitolul al IV-lea, sunt prezentați în ordine cronologică cei șapte regi legendari ai Romei, precum și principalele lor contribuții la dezvoltarea Romei, din punct de vedere economic, administrativ, cultural și politic.

Încheiem această lucrare cu o serie de considerații personale în ceea ce privește importanța regalității romane asupra dezvoltării ulterioare a acestei mari civilizații.

II. ÎNTEMEIEREA ROMEI

Despre trecutul cel mai îndepărtat al Romei s-a scris târziu, la câteva secole după întemeierea cetății, moment în care romanii reprezentau deja o forță economico-militară în spațiul Mediteranei antice. Cele mai vechi scrieri sau mențiuni despre Roma antică nu ne parvin însă de la romani, ci de la greci, aceștia având contacte cu cei mai vechi locuitori ai Italiei de astăzi, încă din perioada întemeierii coloniilor grecești în această zonă .

În ceea ce privește fondarea Romei, aceasta poate fi analizată prin intermediul arheologiei, dar povestirile tradiționale ale vechilor romani sau ale grecilor explică istoria timpurie a orașului lor în termeni de legendă și mitologie. Roma a fost fondată, conform tradiției, în 753 Î.Hr. de către Romulus și Remus, fii gemeni ai muritoarei Rhea Silvia și ai zeului Marte. Aceștia au fost de asemenea descendenți ai lui Aeneas și ai refugiaților troieni, a căror poveste ne-o relatează Virgilius în poemul Eneida (Romulus își ucide fratele și va deveni unicul stăpânitor al Romei și primul rege al acesteia) .

În lumina cercetărilor arheologice ale secolului XX, rezultă că primele așezări ale viitoarei Rome au fost construite pe colina Palatin, în jurul anul 1000 î.Hr., așezări care se vor extinde în timp și pe celelalte șase coline învecinate (Capitoliu, Aventin, Quirinal, Viminal, Esquilin și Caelius). Conform istoricilor, orașul s-a format prin unificarea acestor sate, locuite de latini și sabini, undeva prin secolul al VIII-lea î.Hr. (dată care corespunde și cu tradiția istorică romană), unificare atestată și de descoperirea unui cimitir comun pe colina Esquilin, datat tot din această perioadă .

Cu timpul însă, cei care vor marca începutul și poate destinul măreț al Romei vor fi etruscii, care își vor impune autoritatea și vor introduce la Roma elemente ale urbanizării: oorganizare politică (regalitate), arhitectură, construcții, instituții, legi, primele ziduri de apărare, și tot ei vor asana mlaștinile din câmpia Romei, toate acestea contribuind la formarea viitorului oraș. Astfel, sub conducerea regilor etrusci, Roma va cunoaște un avânt economic și militar ce va duce la impunerea hegemoniei romane în Latium .

III. ROMA ÎN EPOCA REGALĂ

Una din primele organizări politice la Roma a fost regalitatea, care, după cum o arată sursele arheologice și mai ales tradiția istorică, a ținut în jur de 250 de ani. Regalitatea a apărut la Roma odată cu fondarea oficială a acesteia, conform lui Marcus Terentius Varro pe 21 aprilie 753 î.Hr., ultimul rege fiind alungat în anul 509 î.Hr.