Reforme creștine

Aparenta unitate a bisericii medievale a fost distrusa atunci cand Martin Luther s-a opus autoritatii Papei si a declansat Reforma Protestanta. Aceasta scindare a dus la razboaie religioase sangeroase in Europa - razboaie care au durat 150 de ani.

In 1500 Biserica Catolica detinea suprematia in Europa centrala si de vest, supravietuind opozitiei Lollarzilor englezi, a husitilor boemieni precum si a altor dizidenti religiosi. Cu toate acestea, revoltele erau semnalele unei nemultumiri crescande, care in cele din urma s-a dovedit imposibil de suprimat.

Criticile aduse Bisericii se refereau la imensa sa avere si la coruptia pe care aceasta bogatie o incuraja. O serie de scandaluri slabise autoritatea Bisericii si nenumarati preoti ai Renasterii erau mai preocupati de avere sau putere, decat o viata sfanta. Toate acestea au alimentat resentimentele fata de privilegiile legale sau de alta natura ale c, precum si fata de pozitia dominanta in cadrul slujbelor, astfel incat laicii (cei care nu faceau parte din cler) devenisera aproape niste spectatori.

Cu timpul, laicii au devenit mai instariti si mai educati si s-au decis sa joace un rol mai activ in viata religioasa. Folosirea exclusiv a limbii latine limita intelegerea Bibliei pentru multe persoane, dar, evident, exista nevoia unui mod mai simplu si mai putin ostentativ de manifestare a religiei, asa cum se intamplase in cazul primilor apostoli ai Crestinismului. Luand in considerare circumstantele, era de la sine inteles ca declansarea uni crize religioase era inevitabila.

Primul care si-a exprimat public nemultumirile a fost Martin Luther (1483 - 1546), un calugar augustin si profesor la universitatea din Wittenberg, Saxonia. In ciuda cunostintelor sale Luther se lovise de anumite lipsuri in viata sa spirituala, fapt ce l-a determinat sa creada ca salvarea este posibila doar prin credinta, care era un dar harazit de Dumnezeu, ce nu poate fi cumparat. Aceste idei inofensive erau de fapt eretice (blasfemii impotriva credintelor religioase acceptate), deoarece duceau la concluzia ca toate ceremoniile si practicile prescrise de Biserica pentru a servi mantuirii credinciosilor erau inutile.

,,Justificare prin credinta" a devenit un element central al crezului lui Luther, dar acest lucru nu ar fi dus neaparat la un conflict cu Biserica. Luther era un calugar relativ obscur, fara prea mare influenta. Atitudinea sa fata de mantuire putea fi privita ca o varianta mai severa, dar totusi permisa, printre multiplele variante tolerate de Roma. Conflictul cu autoritatile depindea de modul in care Luther intelegea sa-si exprime ideile: daca isi va promova doctrina intr-un mod discret, fara a atrage atentia asupra sa, sau va evidentia in mod public toate implicatiile negative pe care aceasta doctrina le avea pentru Biserica.

Prima disputa initiata de Luther a avut ca subiect o alta problema, cea a indulgentelor - acestea erau documente care, in anumite situatii, puteau fi cumparate de catre credinciosii care preferau mai degraba sa plateasca suma respectiva decat sa indeplineasca penitentele date pentru ispasirea pacatelor lor. Aceasta practica oferea conducatorilor bisericii o sursa importanta de venit, dar s-a ajuns foarte usor la abuz. In vremea lui Luther, oamenilor li se spunea ca daca vor cumpara o indulgenta, vor putea pune capat suferintelor prietenilor si rudelor care se aflau in purgatoriu (locul unde sufletele mortilor isi ispaseau pedeapsa, inainte de a intra in ceruri). In anul 1517, un calugar dominican facea o afacere buna din vanzarea indulgentelor si fara pic de rusine informa audienta ca: ,,Imediat ce banul de aur a fost dat, sufletul in ceruri s-a ridicat!".