Războiul nordic și importanța sa istorică

Întroducere

Primul sfert al secolului al XVIII-lea în Rusia a fost marcat de un şir de reforme, care au înălţat ţara, au făcut-o mai puternică atît din punct de vedere economic, cît şi militar, politic, cultural, lucru recunoscut şi de ţorile europene. Organizatorul şi insufleţitorul acestor reforme a fost ţarul Petru I.

Grandoarea, caracterul atotcuprinzător al acestor reforme au fost de aşa natură că ele şi peste o sută, şi o sută de ani ou devenit mu mumai istorice, ci au contimuat so fie o realitate, o viaţă vie, au intrat în viaţa de toate zilele a oamenilor.

Timpul a demotstrat vitalitatea minunată a multor institiute create de petru I. Colegiile au existat pînă în 1802, deci 80 ani; sistemul fiscal, introdus în 1724, a fost anulat doar după 163 de ani – în 1887. Ultima recurtare la oaste a avut loc în 1874 – cu aproape 170 de ani mai tîrziu decît primul. Conducerea sinodală a bisericii ortodoxe ruse a rămas meschimbată aproape 200 de ani, din 1721 pînă în 1918. Senatul, creat de Petru I în 1711 a fost lichidat doar în 1918. În istoria Rusiei este greu de găsit exzemple de aşa longevitate a institutelor, create de voinţa conştientă a omului. Deaceea sete de înţeles acea admiraţie pe care o provoca şi o provoacă marele reformator al Rusiei.

Epoca lui Petru a adus nu numai relizări impresionante şi strălucite vitorii militare, ea a contribuit la intensificarea conştiinţei naţionale, victoriei începuturilor laice asupra celor confesionale în cultură, includerii Rusiei în familia europeană a popoarelor.

În acelaşi timp reformele lui Petru I sunt şi apoteoza etatismului, care practice nu lasă loc nici pînă atăzi pentru alte (nestatale) forme a existenţei sociale. Vremea reformelor lui Petru – este vremea intemeerii statului totalitarist, propovăduirii şi implementării în conştiinţa maselor a cultului personalităţii conducătorului, “părintelui naţiunii”, “invăţătorului poporului”. Aceasta a fost şi vremea lansării lui perpetuum mobile a maşitii birocratice ruse care lucrează după legile sale inferne şi străine societăţii pînă azi. Aceasta este şi sistema atotcuprinzătoare de control, regimul de poşapoarte, fiscalitatea, denunţarea fără de care n-a putut exista şi statalitatea sovietică. Vremea lui Petru I e şi acea stare de frică pentru societatea rusă contemporană, de indiferenţă, întreţinerea socială, lipsa libertăţii interioare şi exterioare a persoanei. Victoriile pe cîmpul de luptă se învecinau cu adevăratul cult al forţei militare, cu militarismul, cu militarizarea vieţii civile, cu conştiinţa, cu impunerea cu ajutorul forţei grosolane a voinţei sale altor popoare, cu înjgebarea unui imperiu colossal, cu oformarea sfere otipurilor de gîndire imperială, care sau păstrat în gindire şi pînă azi.

Actualitatea temei, motivarea alegerii ei

Mai bine de trei sute de ani în urmă, în august 1700 s-a început războiul Nordic care a durat 21 de ani. El a fost unul din conflictele cele mai mari din primul sfert al secolului de XVIII-lea, apărut în urma cotradicţiilor de ordin economic şi politic dintre ţările de lîngă Marea Baltică. Tendiţele expansioniste ale Suediei, care urmăreau scopul de a trnsforma acestă mare într-un “lac suedez” au provocat împotrivirea bruscă din partea Danemarcei, Saxoniei şi Russiei, care s-au unit în Alianţa Nordică care a început lupta împotriva Suediei. Acest război a imtrat în istoria relaţiilor internaţionale sub denujmirea de Marele război Nordic. El a jucat un mare rol în soarta instorică a popoarelor Rusiei, Suediei şi a unui şir de ţări a Europei Occidentale, fapt care în mare măsură a determinat dezvoltarea lor de mai departe.

Au trecut deja trei secole, însă evenimentele furtunoase militare cît şi cele diplomatice de la începutul secolului al XVIII-lea continuă şi azi să atragă atenţia faţa de ele atît în Rusia cît şi în alte ţări. Iteresul faţă de această temă este determinat de acea mare importanţă istorică a rezultatelor dezvotării Rusiei sub aspect de politică exterinăşi în primul rind, Victoria ei în războiul Nordic.