Războiul dintre China și India din anul 1962

Razboiul dintre China si India

China a plecat la razboi impotriva Indiei la 20 octtombrie 1962 . Armata sa a lovit cu o furie brusca , dar calculata , de pe inaltimile frontierei Agentiei de frontiera Nord-Estica si i-a impins pe indieni la locul lor . In tot vestul , in regiunea Ladakh , chinezii au alegat la pozitiile intarite , dar cu toate acestea , ei nu si-au atins rapid obiectivele.A fost o campanie luminoasa , stralucita in executie , dramatica ,si devastatoare prin impact si consecinte .

Si apoi , cu diviziunile Armatei Populare Chineze pozitionate si echilibrate pentru opunerea rezistentei in campiile de la Assam , cu un spirit de panica care a inceput sa cuprinda poporul indian , chinezii subit au anuntat incetarea razboiului . Ei au anuntat o incetare a focului de ambele parti cu efect de la miezul noptii din 20 noiembrie ,iar de la 1 decembrie ei au inceput sa isi retraga fortele pe pozitii situate la 20 kilometri in spatele liniilor demarcate intre India si China la 7 noiembrie 1959 . Acesta a fost ,prin excelenta , un final extraordinar la un razboi extraordinar si nedeclarat .Comportamentul chinezilor a fost fara precedent . Avem o natiune care renunta voluntar , fara drept de apel ,la tot ceea ce pretinsese si castigase cu un pret considerabil .A fost uimitor faptul ca India si China , doua natiuni prietene,foarte populate,din Asia sa ajunga la razboi .

Disputa dintre India si China a fost si este simpla .In regiunea Ladakh ,China a pretins zona Aksai Chin ,un desert pustiu si dezolant –‘Aksai Chin’ inseamna ‘Desertul pietrelor albe’ – unde cu greu gasesti locuitori . Din punct de vedere istoric , India pretindea acest teritoriu neospitalier ale carei drepturi erau mai puternice decat ale Chinei . Dar, dupa castigarea independentei din 1947 , India nu s-a mai deranjat in legatura cu aceasta zona si a neglijat faptul de a intra in posesie fizica . Pe hartile de la New Delhi teritoriul era marcat ca apartinand Indiei dar nu era de nici un folos pentru oameni .Era unul din putinele teritorii pustii care sunt asa comune peisajului Asiei Centrale .

Dupa ce chinezii au preluat Tibetul in 1950 , Armata Populara Chineza a gasit ca teritoriul Aksai Chin este din punct de vedere strategic foarte necesar pentru consolidarea pozitiei lor in Tibet si de asemenea in provincia Sinkiang , o zona pe care rusii erau sovaielnici sa le-o lase . Ingierii chinezi s-au deplasat la fata locului si au construit o sosea militara ce strabatea desertul legand Sinkiang de Gartok in

Tibetul vestic . Aceasta sosea a dat posibilitatea ‘ armatei rosii ’ sa asigure aprovizionarea cu provizii si oameni in orice zona amenintata in jumatate din timpul care l-ar fi luat folosind rutele caravanelor traditionale sau folosind putinele mijloace aeriene din dotare . Soseaua , descoperita de catre indieni la sfarsitul anilor 1950 , la ceva timp dupa ce a fost construita si data in folosinta , a devenit o artera importanta pentru Armata Populara Chineza si era limpede ca guvernul chinez nu va renunta la ea .

Descoperirea sa a iritat giuvernul india si ,mai important , multe categorii ale publicului indian , cand a devenit o stire generala .

In est , frontiera disputata se intindea de-a lungul Agentiei de Frontiera Nord-Estica ( prescurtata NEFA) . Aici chinezii aveau un caz mult mai puternic de reajustare a frontierei , dar ei nu au fortat lucrurile . Dar pentru indienii NEFA era la fel de importanta din punct de vedere strategic ,cum era zona Aksai Chin pentru chinezi .Teritoriul era o zona de munte ,cu padure densa . In vai si in regiunile mai joase era o jungla deasa . Guvernul indian a luat frontiera Agentiei cu China pentru a fi Linia McMahon ,care altfel nu a fost niciodata marcata pe pamant ,nici chiar de catre englezi , care erau responsabili pentru trasarea acestei linii .

Englezii au fost intr-un fel arbitrari in trasarea frontirelor ,sau ,de regula ,ei trasau granitele pe harti pentru a caracteriza limitele interesului lor . In cazul frontierelor dintre India si China , englezii cu greu s-au deranjat sa-i consulte pe chinezi , iar Peking-ul , indiferent de cine conducea la acea vreme , a fost de acord

cu totul .Dupa cucerirea independentei ,guvernul indian a acceptat granitele engleze asa cum au fost . Noul guvern comunist de la Peking a adoptat o atitudine diferita : frontierele trebuie renegociate .

Unele pretentii ale Indiei in NEFA au fost dubioase ,de exemplu intinderea Tawang a fost un exemplu particular .Dar era un lucru pe care India nu era pregatita sa il dezbata . Abordarea de baza a Chinei a fost ca din moment ce nu accepta Linia McMahon , India ar fi trebuit sa ocupe pozitiile dupa ce zonele disputate ar fi fost renegociate .Cu alte cuvinte China si India ar fi trebuit sa ajunga la o intelegere si sa semnez un tratat .