Războaiele Iugoslave

I. Introducere - fundalul premergator ostilitatilor.

R.S.F. Iugoslavia a fost o ţară care ocupa o fâşie de pământ care se întindea din Europa Centrală până în Balcani - o regiune cu o istorie de conflicte etnice. Această ţară a fost o conglomerare de şase republici regionale şi două provincii autonome, care au fost dur împărţite pe linii etnice şi divizate în anii 1990 în mai multe ţări independente. Aceste opt unităţi federale au fost cele şase republici: Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Macedonia şi cele două provincii autonome ale Serbiei: Kosovo şi Voivodina.

Repartizarea geografică a grupurilor etnice, din care a fost compusă Iugoslavia, a fost astfel încât fiecare naţiune să posede o populaţie care trăieste în toate cele şase republici.

Iugoslavia a fost declarata o ţară cu şapte frontiere, şase republici, cinci naţionalităţi, patru limbi, trei religii, două alfabete, şi un şef.

Cauzele destramarii R.S.F.I.

Destrămarea Iugoslaviei, în ultimul deceniu al secolului trecut cere o

examinarea foarte minuţioasă a viabilităţii unui anume model de organizare

statală a ansamblurilor multietnice.

Deşi propaganda comunistă a pretins decenii în şir că federaţiile sub regimurile comuniste ar avea o superioritate evidentă faţă de regimurile federale capitaliste (ex. USA, Elveţia),experienţa ulterioară dispariţiei blocului comunist a demonstrat contrariul.Federaţia Iugoslavă constituită în 1945 s-a destramat la fel ca şi Uniunea Sovietică (1922) şi Republica Federală Cehoslovacă (1968).

Iugoslavia a existat în cadrul frontierelor stabilite în 1945 cu toate

republicile fondatoare vreme de numai 46 de ani. Cauzele destrămării

Iugoslaviei se regăsesc şi în cazurile republicilor separatiste din arealul

fostei URSS (Cecenia, Abkhazia, Oseţia de Nord şi de Sud, Karabah).

Aceste cauze îşi au rădăcinile seculare într-un anume tip de experienţă negativă a trecutului, legată de matrice identitară diferită, asimilarea forţată, discriminarea naţională şi religioasă, asuprirea colonială. Această experienţă negativă n-a fost uitată în pofida experienţei comune pozitive a războiului naţional de eliberare din 1941-45 şi a propagandei asidue promovate de oficialităţi cu privire la „unitatea şi fraternitatea" dintre naţiunile iugoslave. Nu poate fi ignorat faptul că prezenţa în Balcani a mai multor civilizaţii şi mari religii este la originea acestor diferende seculare. Trebuie să se ia în calcul că factorul destabilizator al moştenirii coloniale a jucat în Iugoslavia un rol mai puţin important decât în Uniunea Sovietică

Alta viziune

“Democraţie înseamnă doi lupi şi un miel

care votează meniul pe care îl vor servi”

Benjamin Franklin

In 1980, dictatorul iugoslav Iosip Broz Tito a murit lasand in urma lui o lupta apriga pentru putere. Pana in 1982, datoria Iugoslaviei atingea 20 de miliarde de dolari, incat ambasadorul american din Belgrad, Lauwrence Eagleburger, a infiintat un grup numit “Prietenii Iugoslaviei” care au mijlocit “imprumuturi salvatoare” din partea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale . Dar in acelasi an, FMI si Banca Mondiala au stabilit termenii unui nou imprumut, numit “Structural Adjustement Programs” (SAPs), care a cedat in mainile acestor Foruri economia tarii, influentand multe decizii politice. Efectul SAPs-ului a fost acela ca a “condus la haos economic si politic… Criza economica afecta stabilitatea politica… ameninta, de asemenea, sa agraveze tensiunile etnice”.

In 1989, Slobodan Milosevici ajunge presedintele Serbiei, cea mai mare si mai puternica republica iugoslava. Tot in 1989, prim-ministrul iugoslav calatorea in America pentru a se intalni cu George Bush Sr., pentru a discuta posibilitatea acordarii unui nou ajutor financiar. In 1990 incepe derularea programului FMI/Banca Mondiala, iar balanta cheltuielilor Iugoslaviei inclina spre minus. Ca rezultat, au fost abandonate programele sociale, moneda s-a devalorizat, salariile au ramas aceleasi, dar preturile au crescut. “Reformele au alimentat tendintele secesioniste care se hraneau atat de pe urma factorilor economici cat si a diviziunilor etnice, asigurand practic secesiunea de facto a republicii”, culminand cu independenta Croatiei si Sloveniei, in 1991.

In 1990, Serviciile Secrete Americane au emis o nota estimativa in care preziceau dezmembrarea Iugoslaviei, razboaie civile, aratand cu degetul spre Milosevic.

Germania a fost prima tara care a recunoscut independenta Sloveniei si Croatiei, exercitand presiuni, prin aceasta, si asupra altor tari. Acest lucru a condus la Razboiul de 10 Zile din Slovenia, cand armata iugoslava a patruns pe teritoriul acesteia, la sfarsitul lui iunie 1991. Dupa Razboi, Comunitatea Europeana a recunoscut independenta Sloveniei, pe 15 ianuarie 1992, Natiunile Unite pe 22 mai, iar Slovenia adera la Uniunea Europeana in 2004.

In 1991 izbucneste un conflict intre Iugoslavia si Croatia, cand si aceasta isi declara independenta. Incetarea focului s-a infaptuit in 1992. Cu toate acestea, Croatia a continuat operatiuni militare de mica amploare pana in 1995, participand activ si la razboiul din Bosnia. In 1995, Croatia interprinde Operatiunea Furtuna, cu scopul de a cuceri regiunea Krajina. Un general croat a fost acuzat de catre Tribunalul din Haga pentru crime de razboi, in timp ce batalia a fost esentiala pentru “cimentarea independentei croate”. Statele Unite au sprijinit Operatiunea, iar CIA a oferit informatii militare croatilor, care au “scapat” de aproape 200.000 de sarbi, mai ales prin crime, jefuiri, incendierea satelor, intr-un cuvant, prin genocid. Armata croata a fost sprijinita de americani, iar generalul croat judecat la Haga a fost sprijint de CIA in mod personal.