Planul Marshall

După Al doilea Război Mondial, Europa era distrusă şi sărăcită aproape complet. Era nevoie de un plan de reconstrucţie, de ajutor economic şi tehnic.Planul Marshall este cel care urma să rezolve problemele existente pe continentul european la acea dată.

Planul Marshall (en : The Marshall Plan), cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP), a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii şi destinat aliaţilor europeni din al doilea război mondial.

1. Europa la acea vreme

În timp ce în Europa Centrală şi de Est partidele comuniste îşi consolidau poziţiile de putere, pe plan internaţional, suspiciunile şi neînţelegerile dintre Aliaţi creşteau, lucru care a sud la apariţia a numeroase divergenţe din ce în ce mai puternice.

Marile puteri aliate în timpul razboiului: SUA, Marea Britanie şi URSS, încep din 1945 să aibă numeroase divergenţe privind organizarea postbelică a lumii. Neîncrederea dintre ele, estompată până acum datorită intereselor comune, creşte pe masură ce dezacordurile se înmulţesc.

Pe de altă parte, metodele folosite de URSS în statele ocupate de Armata Roşie încep să dezvăluie occidentalilor intelesul sovietic al cuvântului ,,democraţie”, iar lansarea celor două bombe atomice asupra Japoniei îi întăreşte lui Stalin convingerea că este necesară o zonă cât mai întinsă înspre estul Europei şi pe teritoriul continentului asiatic pentru a avea posibilitatea de a proteja aşa numita ,,patrie a comunismului”.

A fost un moment simbolic, rămas în istorie ca începutul războiului rece; acest moment memorabil a fost discursul pe care primul ministru al Marii Britanii l-a rostit la Fulton, în Statele Unite ale Americii, de faţă fiind şi presedintele Harry Truman. Rostit la 5 martie 1946, discursul a lansat pentru prima dată, în mod oficial, ideea împărţirii Europei de o "cortină de fier". Churchill a criticat în termeni duri politica sovietică şi şi-a exprimat dorinţa realizării unei alianţe între SUA şi Marea Britanie pentru oprirea expansiunii sovietice. ,,Ceea ce doresc ei (sovieticii - n.n.), afirma primul ministru britanic, sunt roadele războiului şi extinderea neîngradită a puterii şi doctrinei lor”. Preşedinte american Truman a optat în politica faţă de URSS pentru doctrina propusă de aşa-numitul ,,grup de la Riga” din cadrul serviciului său diplomatic. Exponentul acestui grup era George Kennan, diplomat care lucrase la Ambasada de la Moscova si autorul unei ,,telegrame lungi”, redactată în februarie 1946. Aici el face o descriere amanunţită a politicii externe a URSS ale cărei baze erau, în opinia lui, ,,în întregime ideologice”. De aceea, SUA trebuia să riposteze pe masură prin promovarea unei politici de ingradire a statelor din lagarul socialist. Termenul de ,,politică de îngrădire” a devenit în cele din urmă o caracteristică a mandatului lui Truman.

SUA s-au găsit la finele războiului în situaţia de a gestiona o Europă Occidentală distrusă economic şi macinată de rivalităţi naţionale. Cea mai accentuată rivalitate era aceea dintre Franţa şi Germania. Franţa se opunea cu virulenţă oricărui program de dezvoltare economică pentru vecinul său. Pe de altă parte, Marea Britanie avea nevoie de resursele naturale ale Germaniei şi forţează creşterea producţiei anuale în regiunea Ruhr. În acest climat, George Marshall vine cu o propunere de nerefuzat.

2. Planul generalului

Secretarul de stat american George Marshall vine cu o propunere ingenioasă, inspirată din ideile lui Kennan, care rezolva totodată divergenţele franco-germane. În principal, Marshall, pe baza conceptului de ,,ajutor economic reciproc” acordat statelor europene, propunea ajutorarea de către Statele Unite ale Americii pentru refacerea economiilor statelor europene, economii distruse de război. Condiţia era ,,integrarea şi coordonarea programelor economice” ale acestor ţări, la nivelul fiecărui guvern din statele care erau de acord să participe la proiect. Marshall a lansat această propunere după întoarcerea de la Conferinţa ministrilor de Externe de la Moscova, unde se discutaseră problemele legate de reorganizarea postbelică a lumii. Europa, devastată de război, tocmai a trecut printr-una din iernile cele mai dificile din istoria sa. ,,Naţiunile Europei se confruntau cu inflaţia ridicată, iar guvernele social-democrate se opuneau adaptării măsurilor draconice de redresare economică sugerate de economiştii liberalismului clasic”.

În perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, nevoile Europei erau mult mai mari decât capacitatea SUA de a plăti. Piaţa europeană a ramas fără monedă convertibilă. Chiar dacă ţările europene au multiplicat acordurile comerciale bilaterale, acestea au rămas de nivel foarte limitat în raport cu nevoile existente în timp ce deficitele au epuizat rezervele în aur si dolari. Ceva trebuia făcut, atât din raţiuni umanitare, cât şi în vederea stopării răspândirii ideilor comuniste.

Discursul său din 5 iunie 1947, rostit în Aula Universităţii Harvard, anunţă lansarea unui vast program de asistenţă economică destinat refacerii economiilor europene cu scopul de a stăvili extinderea comunismului, de fapt un plan comun pentru reconstrucţia Europei, cunoscut ulterior ca Planul Marshall. Aşa cum a declarat ulterior într-o conferinţă de presă, planul se adresa tuturor statelor europene, ,,pentru a le ajuta să-şi reconstruiască economiile distruse de război”, inclusiv Uniunii Sovietice. Însă Statele Unite au pus o condiţie pentru această ofertă: statele europene erau nevoite să participe, respectiv să adere la o instituţie însărcinată cu gestiunea colectivă a ajutorului acordat şi să elaboreze un program de reconstrucţie europeană. Era pentru prima dată când statele europene s-au vazut puse în situaţia de a fi nevoite să acţioneze împreună ca o unitate economică unită.

3. Extrase din Prelegerea lui Marshall (1947)

“Nu cred că trebuie să vă atrag atenţia, domnilor, că situaţia mondială este foarte gravă. Acest lucru este evident pentru toţi oamenii cu putere de judecată. Dar cred că una din dificultăţi este că problema este atât de complexă, încât numeroasele relatări prezentate publicului prin intermediul presei şi radio-ului împiedică formarea unei imagini clare asupra situaţiei. În plus, locuitorii ţării noastre se află departe de acele zone ale lumii, prin urmare este dificil pentru ei să înţeleagă sărăcia şi corolarele acesteia, reacţiile unei populaţii ce suferă de multă vreme, respectiv efectele acestor reacţii asupra guvernelor lor şi modul în care acesta se leagă de efortul nostru de a promova pacea în lume.