Extras din referat

Între anii 1814 și 1852 Paris a fost capitala Europei, un oraș al puterii și al plăcerii, un magnet pentru oamenii de orice naționalitate care a exercitat o influență cu mult peste granițele Franței. Paris a fost scena unor mari confruntări a epocii - între naționalism și cosmopolitanism, revoluție și roialism, socialism și capitalism, ateism și Catolicism - care au fost luptate în fața audienței Europei. După cum spunea și prințul Metternich: "Când Paris strănuta, Europa căpăta o răceală". Niciodată de la Roma imperială nu a mai existat un oraș atât de dominat de viața Europeană.

Lucrarea Paris Capitale de l' Europe, de la care am pornit în realizarea acestei teme, spune o poveste a unei epoci de aur, de la intrarea aliaților în Paris, pe data de 31 Martie 1814, după înfrângerea lui Napoleon, până la proclamarea nepotului acestuia Louis-Napoleon, ca Napoleon III în Hotel de Ville pe data de 2 Decembrie 1852. În timpul acestor ani, Paris, a fost întradevăr o capitală cosmopolitană, o casă pentru Rossini, Heine, și Printesei Lieven, lafel și pentru Berlioz, Chateaubriand și Madame Recamier. Meșterii și aristrocrații din toată Europa au acaparat toate saloanele, atrași de libertatea de către restricțiile politice, sociale, și sexuale pe care le-au îndurat acasă.

Intervalul 1814 și 1852 a fost de asemenea o perioadă cu tulburări politice și intrigi dinastice.

În descrierea acestuia, Philip Mansel, scoate la suprafață scrisorile nepublicate și jurnalele unor conducători ai orașului și a unor străini ce au imigrat acolo, printre care Lady Holland, doi ambasadori Britanici, lorzii Stuart de Rothesay și Normanby, și Charles de Flahaut, amantul fiicei vitrege, Regina Hortense, a lui Napoleon. Această carte arată că idealul European a fost viu în secolul 19 cum e și în ziua de astăzi.

Pornind de la cele prezentate mai sus, voi încerca în cele ce urmează să descifrez câteva din misterele acestei capitale europene, voi pătrunde într-o lume cunoscută foarte puțin de public.

Scopul meu în această cercetare este acela de a expune motivele pentru care Parisul nu a încetat să reprezinte o atracție pentru locuitorii Europei având în vedere colapsul politic în care se afla Franța odată cu prăbușirea marelui Imperiu Napoleonian. Și pentru că subiectul este unul vast, mă voi opri doar asupra câtorva aspecte, ce apar în repetate rânduri în lucrările pe care le-am consultat. În prima parte voi prezenta în linii mari contextul istoric care a dus la fenomenul cosmopolit în cauză, după care voi acorda câteva rânduri naționalităților prezente la Paris, urmată mai apoi de o descriere interesantă a principalelor atracții din Paris, făcând referire mai exact la muzee, teatre, saloane, cafenele, arhitectură.

În demersul cercetării mele, mi-au fost de mare ajutor jurnalele și scrisorile unor călători străini pe teritoriul francez precum cel al lui Frye, William Edward, Wansey, Henry, John Scott, lucrarea The American in Paris ce aparține lui John Sanderson, Before and after Waterloo : letters from Edward Stanley, sometime bishop of Norwich (1802, 1814, 1816) editată de Stanley, Edward.

În privința celei de-a doua tematică avută în discuție, mi-a fost de mare ajutor lucrarea Les Étrangers à Paris având un colectiv de autori numeros din care enumăr doar câțiva MM. Louis Desnoyers, J. Janin, Old-Nick, Stanislas Bellanger, E. Guinot, Marco Saint-Hila, etc.

I. Contextul istoric

În cele ce urmează voi descrie starea de spirit reprezentativă Parisului în perioada răsturnării de la tron a lui Napoleon şi proclamarea ca împarat a nepotului său.

După Napoleon I, Franța își recâștigă poziția în rândul marilor puteri europene. Dinastia Bourbonilor încearcă să restabilească monarhia prerevoluționară, însă represiunea politică și nedreptatea socială conduce la mai multe revolte, care câștigă treptat forță și avânt.

La 4 iunie 1814, după aproape un an de la înfrângerea definitivă a lui Napoleon la Waterloo și exilul său la Elba, Franța primește La Charte Constitutionelle, o nouă cartă pentru o monarhie constituțională. În 1818, Congresul de la Aachen, rezolvă problema recunoașterii Franței ca mare putere europeană. Carol, fratele lui Ludovic, se afla printer conducătorii ultraregaliști, care au câștigat o influență semnificativă în politica internă de după 1820. După moartea lui Ludovic din 1824, Carol urcă pe tron și continuă politica reacționară anterioară. Opoziția clasei de mijloc liberale câștigă majoritatea în Camera inferioara în 1830. Carol a dizolvato imediat, în ziua următoare a și început revoluția din Iulie. Carol abdică și emigrează în Anglia. Regele Ludovic-Filip urcă pe tron.

Alte evenimente nobile în decursul perioade pe care o avem în atenție au fost Revoluția de la 1848, când Ludovic Napoleon a fost ales de către popor, până la data de 2 decembrie 1852, când pe tronul Franței urcă Napoleon al III-lea , fiul lui Napoleon I. Acestea au fost evenimentele politice dominante în perioada abordată în prezentarea de față.