Primul razboi mondial (1914-1918) a fost cel mai distrugator conflict pe care l-a cunoscut omenirea pana atunci. Majoritatea operatiunilor militare s-au desfasurat in Europa, continent cuprins de flacari in cea mai mare parte a sa. Pierderile umane si materiale au fost uriase. La sfarsitul razboiului, Europa isi secatuise resursele, energiile, baza materiala, pierduse zeci de milioane de locuitori, majoritatea tineri. Intre popoarele europene s-au accentuat numeroasele disensiuni existente si au aparut altele noi. Decalajul de dezvoltare intre Europa si S.U.A. a crescut mult, in favoarea americanilor. De altfel, dupa 20 de ani de refacere a Europei, va urma a doua conflagratie mondiala, care va mai distruge o data Europa si o va aduce, pentru multe decenii, la cheremul S.U.A. si Uniunii Sovietice. Catre sfarsitul razboiului, elita politica americana realizase ca, prin distrugerea reciproca a puterilor Europei, S.U.A. vor mentine intaietatea economica si politico-militara mondiala pentru multa vreme. In acel moment, clasa politica americana isi vedea interesele comerciale cel mai bine conservate intr-un viitor fara conflicte. Este si acesta unul dintre motivele pentru care presedintele Wodroow Wilson a dorit sincer si a promis Congresului si poporului american o pace solida si trainica, bazata pe principii trainice. A plecat la Paris si a ramas acolo timp de sase luni, cea mai lunga absenta a unui presedinte american de pe teritoriul national. Wodroow Wilson a dorit o pace ideala. Invingatorii cu invinsii trebuiau sa incheie un tratat cu toate prevederile negociate pe picior de egalitate. Principiile dreptului international urmau, in viziunea wilsoniana, sa domine interesele, indiferent cat de mari si puternice erau ele, indiferent ale cui ar fi fost. Era intr-adevar proiectul unei lumi ideale. Era o conceptie care, daca s-ar fi putut pune in aplicare, asa cum a dorit W. Wilson, ar fi schimbat fata lumii, cel putin pentru o perioada, ramanand in istorie ca un model spre care s-ar fi aspirat mereu. Idealismul wilsonian nu a putut infrange pragmatismul anglo-francez. David Lloyd George si Georges Clemanceau l-au dominat pe W. Wilson. Erau mai bine pregatiti pentru influentarea deciziilor conferintei pacii si pentru redactarea tratatelor cu fiecare dintre invinsi. Ei si-au atins scopul de a impune Germaniei si aliatilor ei o pace dura, apreciata de unii politologi si istorici ca fiind un dictat al invingatorilor impotriva invinsilor. Asa a fost apreciata inclusiv in cadrul Congresului S.U.A., care a respins tratatul, care nu a devenit lege in S.U.A. Cariera lui W. Wilson s-a incheiat lamentabil. Cazut in dizgratie, a suferit un atac cerebral, parasind presedintia uitat si blamat. Bunele intentii nu au fost suficiente. Idealismul sau a inceput sa fie abordat peiorativ. Americanii au fost nemultumiti si, in mare parte, si-au propus o politica izolationista, de neimplicare in problemele europene, generate de neintelegerile lor seculare. Dupa incheierea razboiului si tratatelor de pace, Europa era distrusa, iar S.U.A., care-si consolidase mult, chiar decisiv, pozitia de lider economico-financiar mondial, trecuse la promovarea unei politici izolationiste. Razboiul mondial a fost un razboi civil, o afacere interna europeana este parerea care se putea citi in multe publicatii americane. Ca urmare, Europa post-conflict ramanea sa se reconstruiasca singura, pe alocuri indatorandu-se la bancile americane. De la inceput, modul de gestionare a intereselor europene de catre conferinta pacii a impartit Europa in doua tabere. Cei multumiti, cel putin in cele mai multe dintre aspiratii si cei nemultumiti, care pierdusera influenta, teritorii, perspective de dezvoltare si trebuiau sa si achite nota de plata a razboiului. Din prima tabara faceau parte Marea Britanie, Franta, statele nou formate ca urmare a destramarii imperiilor german, austro-ungar si
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
