Organizarea Comerțului cu Cereale în Imperiul Roman

Roma era un oraş extraordinar de mare la începutul formãrii Imperiului Roman, de aceea importa masiv cereale pentru a-şi hrãni populaţia. Se spune cã negustorii romani organizau, de fapt, aceste importuri şi cã foloseau o variatate de mecanisme pentru a face faţa schimbului la mare distanţã. Se foloseau de anumite instituţii din Roma şi de asemenea de instituţii comerciale specializate. Aceastã combinaţie de instituţii sociale şi economice le-a permis negustorilor romani sã opereze pe o scalã largã, precum orice alt grup pre-industrial de negustori.

I

Schimbul la mare distanţã a fost timp de multe secole urmãrit de problema transmiterii informaţiilor. Peste tot era prezentã nesiguranţa atunci când corãbiile plecau, iar oamenii aşteptau veşti pe tot parcursul acestei plecãri. Era nevoie şi de încheierea tranzacţiilor comerciale, ţinând cont de circumstanţele în care informaţiile circulau atât de lent, iar un intermediar era foarte greu de controlat.

Istoricii cunosc faptul cã Roma era cel mai mare oraş dupa Londra, pânã în timpul Revoluţiei Industriale. De aceea, numãrul mare de romani necesita tranzacţionarea unor cantitãţi mari de cereale, in special de grâu. Acest simplu fapt, devine surprinzãtor atunci când unii considerã cã era foarte uşor şi convenabil pentru Roma sã cumpere aceste cereale. Transportate de departe, cerealele trec din mânã în mânã de mai multe ori pânã sã ajungã în Roma. Schimbul era organizat de stat şi de negustorii privaţi, cu dezavantajul cã totul era foarte costisitor datoritã lipsei unor mijloace de transport şi de comunicare moderne. La acel timp, negustorii aveau de aşteptat sãptãmâni pânã sã afle dacã corãbiile lor s-au scufundat sau dacã recolta a fost distrusã într-o anumitã locaţie. Conducerea Imperiului Roman a îndepãrtat in anul 67 d.Hr piraţii de pe Marea Mediteranã, prin aceasta reducând o mare parte din riscurile pe care le întâmpinau negustorii.

Pe lângã aceste probleme datorate informaţiilor incomplete, negustorii din Roma au fost nevoiţi sã se bazeze pe agenţii corupţi potenţiali – pe care nu îi puteau monitoriza – care operau la distanţe foarte indepãrtate, timp de câteva luni. În acest articol se încununeaza succesul romanilor pe piaţa grânelor, cu aparente bariere în calea acestui succes, afirmând cã negustorii de cereale au apelat la o serie de instituţii pentru a-şi diminua problema transmiterii informaţiilor.

Aceastã problemã a informaţiilor nu exista doar în Imperiul Roman. De fapt, a neliniştit negustorii din întreaga lume. În sec. al XI-lea marea problemã o reprezentau agentii corupţi, distanţele mari care trebuiau parcurse şi mai ales comunicarea defectuoasã. De fapt, astfel de probleme se întâlnesc şi în zilele noastre, ele fiind prezente pe toate tipurile de pieţe. Pentru a reduce costurile de tranzacţii ale acestor probleme de transmitere a informaţiilor, negustorii au jucat rol de instituţii pentru a coordona, rãspândi şi transmite informaţiile mai departe. Pânã acum nimeni nu a întrebat cum s-a folosit un astfel de tip de strategie instituţionalã în antichitate, în ciuda creşterii profiturilor în Roma Anticã.

Noi presupunem cã negustorii au folosit un sistem de instituţii de legi, sociale şi culturale pentru a avea acces la astfel de informaţii indisponibile, în acest mod diminuând efectele potenţiale ale problemelor transmiterii informaţiilor. Ei au folosit un mix de sisteme instituţionale special create pentru a-şi furniza ajutor; ei au exploatat informaţiile obţinute în instituţiile sociale şi culturale din Roma. Comercianţii au pus la dispoziţie informaţii despre piaţa de desfacere atât în instituţii publice, precum ministerul, cât şi în cele private, precum organizaţiile negustoreşti, pentru o mai bunã comunicare. În cele din urmã, un sistem informal sau chiar formal de finaţare i-au ajutat sã-şi reducã riscurile neprevãzute din comerţ. Instituţiile romane şi-au redus costurile de tranzacţie pânã la nivelul la care piaţa cerealierã, bazatã pe comerţ la mare distanţã, a devenit viabilã. Asemãnãrile dintre instituţiile romane şi cele create de comercianţii apãruţi mai târziu sunt considerabile şi multe dintre structurile sociale ale romanilor erau analoage cu cele create mai târziu. Aceastã reţea instituţionalã a romanilor a fost mai elaboratã şi mai eficace decât orice alt sistem apãrut în urmatorii 1600 de ani.

Restul acestui articol este structurat dupã cum urmeazã: secţiunea a II-a furnizeazã un fundal istoric, cea de-a III-a propune spre discuţie teoria imperfectã şi asimetricã a informaţiei, în secţiunea a IV-a se exploreazã calitatea dovezilor obţinute şi aratã cum este susţinut argumentul cã negustorii romani s-au folosit de instituţii pentru a-şi aplana problema transmiterii informaţiilor. Iar secţiunea a V-a cuprinde într-un rezumat concluziile desprinse.

II

Imperiul Roman a fost mult mai urban decãt multe alte societãţi agrare. Existau cel puţin 6 oraşe care aveau o populaţie ce depãşea 100.000 de locuitori, dintre acestea Roma fiind de departe cel mai mare oraş. Agricultura romanã s-a dovedit a fi chiar eficientã pentru a a furniza hranã tuturor locuitorilor. Pentru a hrãni metropola romanã era necesar sã se importe extensiv mâncare pentru ca agricultura localã sã prospere. Este vorba despre organizaţia comerţului.

Nu se ştie populaţia exactã din perioada lui Augustus, primul împãrat roman, însã existã o varietate de estimãri. Hrana localnicilor era bazatã în principal pe grâu, ulei de mãsline şi vin, suplimentate de legume uscate şi alte produse locale. Cantitatea consumatã din aceste produse nu este cunoscutã, dar istoricii antici au presupus cã media de consum a nivelului de hranã este apro-piatã de cea a ţãrilor în dezvoltare de astãzi. S-a estimat cã fiecare persoanã consuma în medie 300 de kg de grâu, dintr-un total de consum al Romei de aproximativ 300 de mil. de kg pe an.

Aceastã cantitatea mare de grâu nu a fost crescutã în Roma sau pe toatã întinderea Italiei. Era importatã din jurul Mãrii Mediterane. Mãrimea medie a corãbiilor romane era estimatã la 70.000 de kg, deşi informaţiile existente sugereazã cã cele mai mari vase erau folosite pentru rutele de scalã largã, precum importul de hranã în Roma. Aceastã combinaţie de estimãri imprecise nu face decât sã aprecieze cã erau nevoie de 2-3 mii de cãlãtorii pe Mediteranã pentru a hrãni populaţia romanã.

Guvernul imperial şi cel republican al Romei erau foarte mult implicate în importul de cereale. S-au ocupat de distribuţia de cereale, annona, pentru o parte din locuitorii Romei. Guvernul dãdea în medie 400 de kg de grâu pe an fiecãrui bãrbat, cap de gospodãrie. Numãrul gospodãriilor care primeau aceste cantitãţi generoase nu este bine definit, dar se estimeazã între 200.000 si 250.000 în timpul domniei lui Augustus. Volumul grâului importat de Roma nu a fost niciodatã cunoscut, ceea ce înseamnã cã este ori revândut ori consumat de proprietarii de pãmânturi, dar nu este comandat sau subvenţionat de guvern.