Noțiuni generale despre evoluția culturală - mitul hesiodic al vârstelor

Hesiod a fost al doilea poet grec după Homer, si a trăit în Beoţia, orasul Askra, în secolele VIII – VII î.e.n. Se cunosc foarte puţine date cu privire la viaţa poetului, singurul lucru de menţionat fiind acela ca a trăit mai ales ca agricultor. Numele său adevărat nu ne este cunoscut, Hesiod fiind doar un supranume al acestuia.

Opera sa cuprinde poemul didactic Munci si zile, poemul scurt Scutul si lucrarea sa principală, intitulată Theogonia, toate purtând specificul recitărilor rapsodice.

Poemul Munci si zile reprezintă o fidelă ilustrare a tranziţiei societăţii grecesti spre orânduirea sclavagistă de tip clasic, poem ancorat în plină contemporaneitate. Inspirat din munca sa de agricultor, prezintă concepţii despre viaţa agrară si lucrul câmpului, imaginea zilelor de muncă din viaţa omului obisnuit, prin prisma cadrului mitic. Munci si zile este de fapt titlul unui calendar agricol ţărănesc.

Opera sa cea mai importantă, Theogonia, este o lucrare de referinţă în privinţa miturilor fundamentale grecesti. Descrie nasterea lumii, nasterea primelor generaţii de zei, succesiunea puterii în lumea divină, încheindu-se cu un tablou al binefacerilor ultimului stăpân al Olimpului, Zeus. Marele său poem se dorea a fi o carte de căpătâi, pentru ca toţi oamenii să înţeleagă mersul evoluţiei cosmice si istorice, să cunoască beneficiile aduse de domnia fiului lui Cronos

Miturile cosmogonice si antropogonice ale poetului antic reprezintă o primă încercare de sistematizare a unei concepţii religioase despre univers

În lucrarea de faţă ne propunem o modestă analiză a mitului vârstelor, expus mai cu seamă în opera Munci si zile, unde Hesiod, pentru a explica necesitatea muncii pământului, abordează probleme filosofice complicate, raportându-se la păcat si pedeapsă.

Din acest mit, Hesiod desprinde o lecţie adresată fratelui său, Perses, precum si celor privilegiaţi, si anume regii; lecţie rezumată în formula: “ascultă de dreptate, Dike, nu lăsa să crească nemăsura, Hybris”.

Asa cum au existat mai multe neamuri divine, au existat si mai multe vârste ale umanităţii. Mitul opune unei lumi divine, în care ordinea este fixată de când Zeus a biruit, lumea umană, în care se instaurează treptat dezordinea, sfârsind prin a ajunge de partea nedreptăţii, nenorocirii, morţii. Aceste vârste poartă numele unor metale si sunt ierarhizate de la cel mai preţios la cel mai puţin preţios, de la superior la inferior: aurul, argintul, bronzul si fierul, simbolizând o decădere fatală si ireversibilă a umanităţii. Hesiod le mai adaugă o a cincea vârstă, cea a eroilor, situată între cea de bronz si cea de fier, marcând o întrerupere în decăderea continuă, neamul eroilor fiind superior celui de bronz.

Pentru fiecare din vârste, poetul indică, pe de o parte, cum au trăit pe pământ, pe de altă parte ce au devenit după închierea vieţii umane. V. Goldschmidt consideră că neamurile de metal, după sfârsitul existenţei terestre, ajung în rândul forţelor divine. Astfel oamenii de aur si argint devin demoni, daimones, iar oamenii de bronz formează poporul morţilor din Hades. Eroii nu beneficiază de o asemenea transformare, rămânând eroi si în “viaţa de apoi”

Oamenii vârstei de aur au trăit sub domnia lui Cronos, înainte de Zeus, erau excusiv de sex masculin si trăiau în preajma zeilor ca niste fiinţe regale ce ignoră orice formă de activitate exterioară domeniului suveranităţii Nu cunosc războiul si nici munca, în această privinţă opunându-se oamenilor din bronz sau fier. Nu cunosc nici măcar bătrâneţea, iar moartea era usoară asemeni somnului Pământul le oferea tot ce aveau nevoie, iar viaţa si-o desfăsurau în dansuri si sărbatori. La Olimpia, un colegiu de preoţi îi aduceau jertfe lui Cronos, în fiecare an la echinocţiul de primăvară, iar acesti preoţi se numesc Regalii, basilai.

Acestia, după ce pier, se transformă în demoni epichtonieni, preluând în lumea de dincolo funcţiile de phylakes, paznici ai oamenilor, care veghează respectarea dreptăţii