Neolegionarismul în România după 1990

Neolegionarismul şi reînvierea societăţii civile 3

2. Noua Dreaptă 5

3. Acţiunile Noii Drepte 8

1. Neolegionarismul şi reînvierea societăţii civile

Legionarismul şi Mişcarea Legionară în peisajul vieţii politice româneşti, post-revoluţionare, încep în primele luni ale anului 1990, cu o emisiune difuzată de TVR, la o oră de vârf. Nu este deloc improbabil ca difuzarea materialului să fie strâns legată de expulzarea lui Doru Braia, calificat ca "legionar marcant", în urma celei de-a doua mineriade, din luna februarie.

Reprimarea manifestaţiilor antiguvernamentale, cunoscute sub denumirea "Fenomenul Piaţa Universităţii", punctul culminant constituindu-l evenimentele din 13-15 iunie(a treia mineriadă), a repus pe tapet "problema legionară", de astă dată referirea fiind făcută de însuşi şeful statului la acea oră, Ion Iliescu. Aversiunea lui Ion Iliescu faţă de legionarism nu se datorează numai educaţiei marxist-leniniste primite şi care continuă să-i caracterizeze profilul politic. Este vorba de un antagonism structural faţă de o mişcare politică opusă convingerilor sale politice(comuniste); atitudinea ostilă a fostului preşedinte Iliescu s-a manifestat în continuare prin demersurile efectuate, începând cu 17 martie 1992, pe lângă Parchetul General pentru încetarea activităţii unor reviste şi edituri ("Gazeta de Vest", "Puncte Cardinale" şi "Europa") în vederea stabilirii "caracterului de periclitare a ordinii statului de drept" a activităţii acestor publicaţii.

În noiembrie 1993, Parchetul General al României dă soluţia de "neîncepere a urmăririi penale", întrucât nu s-a depistat nici un pericol pentru statul de drept şi ordinea socială. În "Raportul referitor la îndeplinirea atribuţiilor ce revin, potrivit legii, SRI, pentru realizarea siguranţei naţionale, în perioada octombrie 1993 - septembrie 1994", sunt expuse constatările acestei instituţii cu privire la existenţa pe teritoriu României a unor structuri legionare şi la desfăşurarea unei intense activităţi propagandistice(editarea cărţilor în care este expusă doctrina legionară, lucrări memorialistice sau apologetice - cu un deosebit de valoros conţinut sub raport istoric).

Lăsând la o parte faptul că activitatea "structurilor legionare" este asociată cu activitatea structurilor tradiţionale mafiote(mafia rusă şi chineză), cu cea desfăşurată de organizaţiile extremiste kurde, palestiniene sau japoneze etc., se desprinde o concluzie simptomatică pentru modul în care Mişcarea Legionară era percepută la acea dată la nivelul instituţiilor autorităţii de stat: "datele obţinute de SRI pun în evidenţă că toate aceste preocupări prezintă un potenţial pericol antidemocratic şi anticonstituţional prin faptul că unele elemente fanatice susţin necesitatea unui regim totalitar de tip legionar". Având în vedere că singura formaţiune politică, existentă la acea dată, susceptibilă de o oarecare apropiere de legionarism(apropiere în plan doctrinar, prin promovarea liniei naţional-creştine), era "Mişcarea pentru România" condusă de Marian Munteanu, ulterior având loc o delimitare netă de linia legionară, atât prin declaraţiile făcute cu ocazia unor interviuri, cât şi printr-un amplu articol publicat în revista "Mişcarea", având în vedere faptul că, deşi în jurul revistelor "Gazeta de Vest" şi "Puncte Cardinale" s-au aflat numeroşi colaboratori(atât din "vechea gardă", cât şi tineri preocupaţi de problemele ridicate), fără a se înregistra din partea acestora manifestări de natură să pună în pericol siguranţa naţională, având în vedere că publicarea textelor respective(cărţi, memorii, studii), departe de a fi o "propagandă destinată schimbării imaginii publice a mişcării", se constituie într-o valoroasă acţiune de recuperare a unor documente cu caracter istoric, inaccesibile marelui public timp de peste 50 de ani.

Raporturile SRI pe anii următori(1995,1996) au abordat chestiunea într-un mod asemănător, recurgând la clişeele cunoscute. Singurul element de noutate l-a adus constituirea la Bucureşti a cuibului "Horia Sima", condus de Şerban Suru, urmată de constituirea unor "cuiburi" similare în alte câteva localităţi din ţară. Activitatea desfăşurată de aceste formaţiuni nu poate fi caracterizată în nici un caz ca prezentând interes pentru sfera de activitate a SRI. Ea se remarcă, ce-i drept, printr-un pitoresc deosebit datorită adoptării ţinutei specifice legionare (cămaşa verde cu diagonală şi centură), precum şi printr-o incisivitate pertinentă în relaţiile cu presa. Răspunsul poate fi dat numai în măsura cunoaşterii exacte a ceea ce se înţelege prin "fenomenul legionar", a cunoaşterii exacte a rolului jucat de Mişcarea Legionară în viţa politică interbelică, în rezistenţa anticomunistă din ţară sau în lupta anticomunistă din exil în perioada postbelică, precum şi printr-o analiză a compatibilităţii ideologice în noile condiţii socio-economice şi politice europene.

În acest sens, publicaţiile care s-au aplecat asupra subiectului găzduind în paginile lor interviuri, dezbateri sau încercări de analiză a fenomenului, emisiunile radio sau TV, precum şi din ce în ce mai consistentă oferta de carte, nu pot avea decât un rol benefic. Ceea ce contează în final este gradul de bună-credinţă şi, mai ales, lipsa prejudecăţilor, indiferent de natura lor, care pot altera un atare demers. Pentru realizarea acestor condiţii este necesară mai ales aplicarea dictonului "Audiator et alter pârş".