Napoleon

"Adevarata mea glorie nu consta in a fi castigat 40 de batalii; Waterlo va sterge amintirea atator biruinte. Ceea ce va trai vesnic, este Codul neu Civil"

Napoleon Bonaparte s-a nascut la 15 august 1769 in oraselul Ajacio din insula Corsica.

Saraca si putin dezvoltata in ceea ce priveste organizarea organizarea sociala, Corsica a fost adesea teatru de lupte sangeroasa intre clanuri care considerau razbunarea drept un act de justitie.

Carol-Marie Bonaparte, tatal lui Napoleon, jurist de meserie, profesa avocatura din care insa, din lipsa de spirit practic,nu castiga prea mult. Adept al independentei patriei a continuat catava vreme sa ramana ostil noilor ocupanti, dar cu timpul se alatura partidului

filo-francez, evenind supus loial Frantei.

Napoleon, intelligent si in multe privinte precoce in felul de a gandi, avea un caracter inchis, era irascibil si mandru. De la mama sa mostenise pasiunea pentru munca si patriotismul corsican in forma lui cea mai autentica.

Alaturande-se partidului filo-francez, tatal lui Napoleon hotari sa-si dea copilul de doar zece ani la scoala militara din Briene. Desi isi pastra felul posac si stangaci, Napoleon era un elev stralucit, avand rezultate remarcabile la istorie, la matematica si geografie. Colegii sai il tachinau adesea pentru accentual Corsican; potrivit firii sale insa tuturor le raspundea cu brutalitate si aroganta.

La 15 ani in 1784 Napoleon trecu la scoala de ofiteri din Paris pe care a absolvi dupa un an insusindu-si cu multa usurinta cunostintele cunostintele predate aici. Primind gradul de sublocotenent, in curand sa dovedit priceput si curajos. In 1793 regalistii din Toulon razvratinde-se impotriva puterii revolutionare, cheama in ajutor flota engleza careia au predat orasul. Incredintandu-i-se comanda unitatilor de artilerie franceze tanarul ofiter a reusit, dupa ce si-a asezat piesele potrivit unei conceptii proprii, sa obtina o stralucita victorie izgonindu-i pe interventionisti. Biruinta ii aduse la numai 24 de ani gradul de general.

Cunoscut si apreciat in cercurile militare el a reusit in scurt timp sa-si impuna in intrega Franta prin modul in care a izbutit sa zdrobeasca miscarea monarhista ce incerca sa puna man ape putere. Astfel, Napoleon salva Republica sau mai exact Directoratul.

Renumele si faima dobandita precum si relatiile sociale de care dispunea in urma casatoriei sale cu Eugenia de Beauharnais, vaduva contelui si generalului cu acelasi nume, ii aduse tanarului general comanda armatei destinate sa lupte in Italia de nord contra austriecilor care, impreuna cu aliatii lor italieni, amenintau cucerirea revolutiei. Misiunea pe care o primi Bonaparte nu era deloc usoara deoarece trupele trimise pe frontul italian erau prost inarmate, nu aveau hrana, soldatilor le lipsea echipamentul, iar ofiterii nu-si incasasera de multa vreme solda. Datorita nenumaratelor lipsuri indurate uitasera de mult de disciplina, iar jafurile si actele de violenta la care se dedau produceau printre locuitori neincredere si teama.

Napoleon nu se decuraja si concepand un plan grandiose de ofensiva impotriva austriecilor a pornit cu trupele peste Alpi. "Soldati sunteti goi, rau hraniti, guvernul va datoreaza mult, dar nu va poate nimic... Eu vreau si va voi conduce in cele mai roditoare campii ale lumii. Provincii bogate, orase mari vor fi in stapanirea noastra. Veti gasi acolo onoare, glorie, bogatii..." In acelasi timp printr-o proclamatie aducea la cunostinta italienilor ca vine sa-i elibereze de stapanirea austriecilor si a stapanilor feudali. La Montenotto, Millesimo, Mondori, Castiglione, Lodi, Rivoli etc., tanarul general de 27 de ani a obtinut victorii stralucite: cele mai bune osti austriece au fost nimicite, Italia de nord cucerita, iar Viena, capitala habsburgilor, se simtea si ea amenintata de trupele franceze. Numele lui Bonaparte starnea admiratie, temere si respect in intreaga Europa.

Cu toate promisiunile facute italienilor, tanarul si viteazul general nu-i dezrobi, ci dimpotriva, impunandu-le biruri si corvezi, le rapi si multe bogatii si opere de arta care luara drumul Parisului, iar Austria, infranata, incheie la Campo Formio, in 1797, tratatul de pace pe care Napoleon il impuse. In zadar trimise la tratative pe cel mai versat si mai abil diplomat al ei, pe Cobenz, caci Bonaparte dovedi, inca de la prima intalnire cu delegatia Austriei, ca nu intentiona sa trateze, ci sa dicteze.

Victoriile asupra austriecilor facura din tanarul general un erou: multimea il aclama pe strada, burghezia vedea in el pe omul care putea sa-i slujeasca interesele si pe conducatorul care a marit influenta si prestigiul Frantei in Europa.

Anglia a trebuit sa fie atacata. Interesele burgheziei franceze in cautarea de noi debusee ca si ambitia lui Bonaparte impuneau infrangerea Albionului. Dornic sa mearga pe urmele lui Alexandru cel Mare si a lui Caesar, care rand pe rand cucerisera tara piramidelor, Napoleon convenise Directoratul sa atace Egiptul, motivand ca drumul Angliei spre cel mai de pret margaritar al coroanei engleze, India avea astfel sa fie definitiv blocat.

In luna mai a anului 1798 Bonaparte in fruntea unei ostiri de 30000 de ostasi imbarcati pe 350 de corabii a pornit spre Egipt. Dupa ce ocupa Malta, flota franceza ajunge cu bine in rada portului Alexandria; debarcand ostile in graba, tanarul comandant reusi, in apropierea piramidelor, sa castige o stralucita victorie impotriva cavaleriei feudale a mamelucilor ai caror bei stapaneau asemenea unor despoti, pamantul stravechi al Egiptului, jefuind populatia araba si copta.