Moștenirea antichității

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Antichitatea se refera la o vasta parte a lumii dar in principal la cea organizata in jurul Marii Mediterane. Se diferentiaza antichitatea orientala (Egiptul, Mesopotamia) si In antichitate, care reprezinta 4000 de ani de istorie, au aparut germenii civilizatiei care s-au dezvoltat in decursul vremii si s-a transmis pana in zilele noastre. Civilizatia a aparut in orient de unde s-a raspandit catre occident.

Conditiile naturale dintre cele doua fluvii Tigru si Eufrat au condus la aparitia si dezvoltarea agriculturii. Acest tinut pe care grecii antici il numeau Mesopotamia este locul in care au aparut primele asezari organizate sub forma de orase. Mesopotamienii au descoperit irigatiile in agricultura si au domesticit animale precum oaia, capra si porcul. Tot ei au dezvoltat una dintre cele mai mari descoperiri ale tehnicii si anume metalurgia (extragerea metalului din minereu). De asemenea au descoperit caramida si si-au construit locuinte zidite si tencuite cu lut. In aceasta perioada apar si credintele religioase.

Dezvoltarea oraselor a determinat crearea unei arte monumentale (temple, palate etc) care ia amploare din ce in ce mai mult odata cu aparitia si construirea statelor si apoi a imperiilor.

Cea mai impresionanta dintre civilizatiile lumii antice s-a dezvoltat pe malul Nilului: Egiptul antic. Egiptenii au fost excelenti in arhitectura funerara: piramide si morminte de faraoni. De asemenea au construit temple importante ca cel de la Luxor si sculpturi monumentale cum esta celebrul Sfinx.

Orasele grecilor erau asezate in special pe malul marii si comertul a cunoscut o inflorire deosebita. Trocul a fost inlocuit de moneda. Grecii sunt primii care au trait dupa legile democratiei. In Grecia antica s-au dezvoltat arta, stiinta, matematica, geometria, literatura si filozofia. Arhitectura grecilor antici este caracterizata printr-un rafinament deosebit (temple construite din piatra, inconjurate de coloane si cu acoperis inalt in panta). Teatrul a fost inventat de asemenea de greci. Ei isi jucau piesele de teatru in celebrele amfiteatre. Dintre artele practicate de greci sculptura in marmura este cea mai bine reprezentata. Pictura greceasca s-a pastrat pana in zilaele noastre doar pe vase de lut folosite la conservarea vinului si uleiului. Arta mozaicului a aparut tot in Grecia.

Roma va prelua de la greci toata aceasta mostenire, o va dezvolta si va lasa posteritatii opere de arta de o valoare inestimabila, monumente numeroase, temple (basilici). Romanii sunt primii care au construit drumuri pavate intre orasele imperiului, poduri, apeducte si viaducte.

Lumea din ziua de azi se bazeaza pe mostenirile antichitatii.

Noi ne conducem ca si grecii antici prin democratie. Irigatiile stau la baza agriculturii moderne. Moneda este folosita pentru comert. Drumurile moderne leaga orasele noastre la fel ca pe vremea romanilor. Arhitectura din ziua de azi foloseste si elementele arhitecturii antice (coloane, arcade, bolti). Stiintele s-au ...

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Mostenirea Antichitatii
    • Referat.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
4.5/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
1 pagini
Imagini extrase:
1 imagini
Nr cuvinte:
518 cuvinte
Nr caractere:
2 840 caractere
Marime:
9.10KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Gimnaziu
Tip document:
Referat
Materie:
Istorie
Tag-uri:
antichitate, epoca
Predat:
la gimnaziu
Sus!