Mihai Viteazul lupta împotriva dominației otomane

Tot mai puternic straluceste chipul lui Mihai Viteazul, tot mai vie si mai luminoasa este amintirea faptei lui. Cu cat se adauga informatia documentara, cu cat cunoastem mai bine lupta, biruinta si caderea acestui mare domnitor, ctitor vesnic al tarii de azi, cu atat sporeste in sufletul nostru admiratia. Alaturi de Stefan cel Mare, Mihai Viteazul este intruchiparea eroismului, este izvor de putere, de incredere si de mandrie pentru poporul romanesc.

Viata lui e una din cele mai impresionante din cate s-au desfasurat pe pamantul stramosilor. Mihai Viteazul a cunoscut din plin si bucuriile si durerile vietii; a cunoscut dulceata biruintei si amaraciunea infrangerii; a stapanit cat nici unul dintre voievozii nostri, pentru ca intr-o clipa sa piarda totul; a vazut pe cei trufasi inchinandu-se si a cazut prin tradarea lor. Contemporanii, prieteni sau dusmani, au simtit ca au in fata o personalitate exceptionala; unii l-au ridicat in slavi, altii l-au urat cu patima, cu totii insa au ramas impresionati de aceasta aparitie unica.

In actele oficiale, Mihai Viteazul este numit fiul lui Patrascu cel Bun; unii istorici, de atunci si de astazi, se indoiesc insa de aceasta filiatie. In fond, faptul n-are mare importanta; valoarea viteazului voievod nu sta in filiatia lui, ci in activitatea pe care a desfasurat-om in realizarile lui, in personalitatea lui, care s-o recunoastem nu seamana cu aceea a lui Patrascu. Mihai e in primul rand fiul faptelor sale. Nici alti mari carmuitori nu au fost si nu sunt de vita domneasca; aceasta nu i-a impiedicat totusi sa se ridice peste cei care se bizuie pe nobletea din hrisoave. Pe mama lui Mihai o chema Teodora; de la gura Ialomitei. In tinerete, Mihai s-a indeletnicit cu negustoria; ne-o mai spun multe marturii contemporane, intre altele, un document intern. Stia turceste si greceste; avea un scris frumos, energic, iscalitura lui se recunoaste dintr-o mie.

Cariera de dregator si-a inceput-o pe langa Iane Epirotul, care parvenise, gratie insusirilor si dibaciei lui, la cea mai inalta dregatorie din Tara Romaneasca, la bania Olteniei; acesta-l numi ban mic sau banisor de Mehedinti. Ajunse apoi stolnic, postelnic, mare aga ceea ce insemna pazitorul orasului de resedinta si comandantul armatei de lefegii sau mercenari ajunse, in sfarsit, ban al Olteniei. Ca dregator, a strans o avere insemnata, la care s-a adaugat si averea sotiei sale Stanca, nepoata unui alt mare ban oltean, Dobromir. In 1593, Mihai era nu numai cel dintai dintre dregatori, dar si unul dintre cei mai bogati; era in acelasi timp, exponentul boierilor olteni, printre care numara rude si prieteni.

In acelasi an, fiind prigonit de catre domnul de pe atunci al Munteniei, Alexandru cel Rau, Mihai se refugiaza in Transilvania si de acolo, la Constantinopol; aici, cu ajutorul lui Iane, care era acum capuchehaia tarii la Poarta, al lui Andronic Cantacuzino, fiul bogatasului Mihail Cantacuzino, zis Seitanoglu, al agentului englez Barton ...