Marile conferințe de la Casablanca, Teheran, Moscova, Yalta și Potsdam

Cele mai importante întâlniri ale Celui de-al Doilea Război Mondial au fost ținute între Marea Britanie, URSS și SUA. Dintre acestea voi aminti dintre cele mai importante , adică cele de la Casablanca, în 1943, Yalta în 1945 și de la Potsdam în 1945.

În timpul acestor conferințe reprezentanții celor trei puteri mai sus menționate, Winston Churchill, Iosif Stalin și Franklin Roosevelt (și mai apoi Hary Truman) au decis cea mai mare parte din destinul lumii postbelice. Discuțiile și întelegerile care au avut loc în cadrul acestor conferințe, alături de pactele semnate vor modifica structura lumii în cea de-a doua parte a secolului 20. De asemenea, printre punctele de interes ridicat ale acestor întâlniri se numară decizia de sancționare și prețul care va trebui plătit de către statele Axei împreună cu statele cu care au colaborat ca daune de razboi.

După izbucnirea Celui de-al Doilea Razboi Mondial Marea Britanie și URSS și-au unit forțele alături de SUA pentru a învinge Germania nazistă și Japonia.

CASABLANCA

În anul 1943, la Casablanca, mai precis în Maroc, Churchill si Roosevelt au anunțat că nu vor negocia sfârșitul războiului cu puterile Axei, ci vor accepta doar capitularea necondiționată.

În timp ce la Casablanca, Churchill si Roosevelt purtau discuțiile cu privire la temele abordate, Germania era pe punctul de a suferi măreața înfrangere de la Stalingrad, fiind considerată “ înfângerea ireversibilă a lui Hitler în Est”( Peter Calvocoressi, Rupeti rândurile, pag 9).

Conferința de la Postsdam ( iulie 1945 )

Discuțiile între Churchill, Stalin și noul președinte american, Harry Truman, care se desfășoară pe data de 17 iulie- 2 august în castelul Cecelienhof din Postsdam, sunt marcate de încredere reciprocă.

Dacă, la Yalta, cele trei mari puseseră bazele colaborării până la victoria finală împotriva Axei, în schimb asupra acestei întalniri apasă acea ostilitate ideologică, atenuată dar nu anulată de conflict, care se face simțită din nou atunci cand cele doua mari puteri vor sa faca sa prevleze propriile interese în noua ordine mondiala in care Europa este principala sursa de pozitii contrare. Problema organizatiei interne si a granitelor Poloniei reprezinta un motiv de inintelegere, nu numai pentru ca e legata de definirea limitelor teritoriale ale Germaniei, ci mai ales pentru ca devine un simbol al conduitei sovietice in tariile ocupate de Armata Rosie. In rest, atitudinea Moscovei e dictata de teama de a vedea rasaritul din nou in cazul in care si-ar slabi controlul asupra sferei de siguranta cucerite in Europa Orientala- amenintarea unei noi aliante capitaliste.

Odata acceptata propunerea sovietica privind frontierea vestica a Poloniei in schimbul unei reduceri din partea rusilor a cererilor de despagubiri( pe care acestia urmau sa le obtina doar de la Polonia si de la zona germana ocupata de ei ), la Postsdam se lasa deoparte proiectele de dezmembrare a Germaniei si se fixeaza obiectivul reconstructiei democratice, Prevaleaza planul lui Truman, care prevede controlul fiecaruia dintre invingatori asupra unei Germanii impartite in zone de ocupatie. Cat despre Stalin, el nu cedeaza presiunilor occidentale in privinta Poloniei nici atunci cand Truman anunta succesul experimentarii primei bombe atomice, si se angajeaza sa porneasca in scurt timp razboi impotriva Japoniei. Daca Postsdam consfinteste consensul anglo-american tocit in privinta politicii Moscovei in Europa de Est, totodata canfirma ca dezintegrarea Reich-ului a deschis drum pentru controlul batranului continent de catre SUA si URSS, aceasta din urma ajunsa acum la rangul de putere militara majora in Europa.