Introducere. Marea Criză Orientală a fost un eveniment major în istoria modernă a Europei care a dus la formarea unor noi state independente în zona Balcanică. De asemenea, și cele două Mari Puteri care au participat militar și-au slăbit o bună parte din putere, iar câștigurile de partea Rusiei au fost aproape inexistente. Însă urmările acestui conflict pot fi împărțite: Tratatul de la Berlin care a pus capăt războiului a dus la o pace destul de îndelungată, până la Războaiele Balcanice. De cealaltă parte, acesta a împărțit ulterior Europa în două alianțe politico-militare: Antanta și Puterile Centrale. Cauzele declanșării conflictului. Ca să putem privi cu adevărat cauzele acestei crize, trebuie să avem în vedere desfășurarea Revoltei din Herțegovina, care a fost punctul de plecare în acest caz. Aceasta a început când perceptorii de taxe au cerut impozitele integral de la țărani, fără a lua în considerare recolta slabă din anul 1874. În acest fel au luat amploare conflictele între musulmani și creștini, mai ales cu sprijin de arme primit din partea Austro-Ungariei și a Muntenegrului1. În acest fel, la sfârșitul lunii noiembrie pentru a evita extinderea conflictului și în restul zonei Balcanice, s-au întâlnit prim-ministii Alianței celor trei Împărați: Bismarck, Gorceakov și Andrassy. Aceștia au prezentat deciziile luate Porții prin persoana prim-ministrului Austro-Ungariei pe 30 decembrie 1875, iar printre cele mai importante hotărâri prezentate au fost: libertatea religioasă totală a zonelor ocupate, înființarea de consilii administrative mixte și permiterea cumpărării de către 1 Coord. Robert Mantran, Istoria Imperiului Otoman, editura Bic All, București, 2001, p. 434. țărani a terenurilor pe care lucrau2. Turcia promite rezolvarea acestor chestiuni pe 13 februarie însă, din cauza refuzului țăranilor, este nevoită să trimită o armată condusă Ahmed Muhtar Pașa, pentru a stinge revolta. O altă revoltă a apărut și în Bulgaria la finalul lunii aprilie, organizată inițial în Giurgiu și București, a fost un masacru asupra populației bulgare din aproape 60 de sate și între 12.000 și 15.000 de oameni omorâți3. Acest lucru a dus la răspândirea unei reacții antiotomane în Europa și mai ales în Marea Britanie, una din țările care aveau nevoie de supraviețuirea Imperiului. Memorandumul de la Berlin. În luna mai a anului 1876, prim-miniștrii Gorceakov, Andressy și Bismarck au reluat problema conflictului din Balcani, pe care Imperiul Otoman nu putea să le gestioneze. Scopul principal pe care l-a avut acesta era să fie “vocea” populațiilor creștine balcanice dar și “protectoarea” lor, într-un moment în care acestea opuneau o oarecare rezistență în fața Imperiului. Unele dintre prevederi erau: Susținerea financiară din partea Porții în vederea reconstrucției caselor și ale bisericilor devastate în urma conflictului dar și ajutarea oamenilor până când aceștia se pot descurca singuri. Repartizarea ajutorului de către comisarul turc în colaborare cu comisia mixtă prevăzută în nota Andrassy. De asemenea, permiterea cetățenilor din Herțegovina creștini sau musulmani să poată să dețină arme4. În urmă acestui memorandum, Marile Puteri au avut păreri împărțite: Italia și Franța au fost de acord cu cererile înaintate de cele trei Imperii, în schimb, Marea Britanie a fost complet împotriva acestor prevederi. Edward Stanley, contele de Derby, a fost vocea dezaprobatoare a memorandumului, susținând că: Turcia nu are posibilitatea financiară să reabiliteze locuințele și bisercile și dacă ar permite cetățenilor să dețină arme, ar destabiliza Imperiul Otoman. De asemenea acesta consideră că Imperiul nu este nevoit să accepte dacă ar considera că siguranța sa teritorială sau politcă ar putea fi afectată. În acest fel, luptele din Balcani au continuat, fără să se țină cont de prevederile luate la aceast memorandum și mai rău, situația escaleaza de așa natură încât în vara anului 1876 intră in conflict Serbia și Muntenegru.
1. Anderson Matthew Smith, The eastern question 1774-1923. A study in International Relations, editura Macmillan, New York, 1966. 2. Mantran Robert, Istoria Imperiului Otoman, editura Bic All, Bucuresti, 2001. 3. Matasaru Aurel Preda, Tratat de relatii internationale moderne si contemporane (1648-1949). Vol. I, editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003. 4. Mihordea Vasile, Raporturile ruso-române după pacea dela San-Stefano (1878), editura Liga Culturală, 1943. Bibliografie digitala. 1. Papers Relating to the Foreign Relations of the United States, Transmitted to Congress, With the Annual Message of the President, December 3, 1877 - Office of the Historian, accesat in data de 26.11.2022. 2. https://pages.uoregon.edu/kimball/1878mr17.SanStef.trt.htm#RUS.withdrawal, accesat in data de 26.11.2022. 3. https://sourcebooks.fordham.edu/mod/1878berlin.asp, accesat in data de 26.11.2022.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
