Italia de la căderea Romei până la Carol cel Mare

Anul 476 reprezintă în mod simbolic sfârșitul Imperiului Roman de Apus și începutul Evului Mediu european. Este momentul când ultimul împărat roman, Romulus Augustulus, este înlăturat de la tron în urma unei răscoale conduse de scirul Odoacru, care este ales rege de către soldaţii săi.

Lucrarea de faţă propune o expunere a evenimentelor ce au avut loc în peninsulă, ulterioare momentului 476, până la Ottonieni, evenimente ce vor influenţa și mai târziu istoria Italiei. Ne vom opri asupra momentelor principale din această perioadă, și anume: instalarea ostrogoţilor, restaurarea din timpul lui Iustinian, cucerirea longobardă, precum și influenţele franceze și bizantine ce s-au manifestat în zonă.

După cum am menţionat, anul 476 aduce un eveniment mai mult simbolic, cu importanţă mai mare pentru istoricii moderni decât pentru contemporanii vremii. O dată cu noua conducere, nu au avut loc mari modificări în ceea ce privește viaţa din peninsulă. Puterea politică era în continuare deţinută de liderii militari dar, subordonată nominal acum împăratului de la Constaninopol, căruia Odoacru i-a trimis însemnele imperiale, recunoscându-i practic autoritatea . Împăratul din Orient, Zenon, îl acceptă ca un reprezentant al său în zonă, cu titlul de patricius. Deasemenea autoritatea de la Constantinopol continuă să numească anual un consul, iar biserica și aristocraţia senatorială își păstrează influenţa care o aveau și inaintea acestui eveniment, senatul chiar primind drept de la Odoacru de a bate monedă .

Cu privire la origine, se consideră că Odoacru a fost un scir, iar tatăl său, Edica, a făcut parte din anturajul lui Atilla. După moartea părintelui său în 469, el a venit în Italia împreună cu alţi refugiaţi sciri, și a devenit garda de corp a lui Anthemius. În 476, la 23 august, trupele conduse de el l-au ales rege la Pavia .

Odoacru menţine capitala la Ravenna și instalează trupele în partea de nord a peninsulei, în jurul unor cartiere generale (Ravenna, Verona și Milano). Păstrează ordinea administrativă romană și acordă soldaţilor loturi ce însumează o treime din pământurile Italiei. Controlează numirile militare și își păstrează religia ariană. Cu Biserica întreţine relaţii bune, implicându-se chiar în alegerea papei Felix al III-lea. Încearcă să apere teritoriile de atacurile altor popoare barbare, precum rugii și vizigoţii. Totuși pierde Provence în faţa vizigoţilor în 477 și este nevoit să evacueze regiunea Noricum în 488. Odoacru moare în 493, dar modelul său de guvernământ se menţine în Italia până la recucerirea lui Iustinian . Domnia sa a reprezentat o etapă de tranziţie de la conducerea romană la regalitatea germanică.

Instalarea ostrogoţilor

Ostrogoţii, ramura răsăriteană din neamul goţilor, s-a a aflat mult timp sub stăpânirea hunilor, redobândindu-și independenţa după moartea lui Atilla. S-au stabilit în 454/455 în Pannonia, apoi în 471 în Moesia Inferior. Au prădat Tracia, Macedonia și Thesalia, dar au fost înfrânţi de romani, fiind nevoiţi să trimită un ostatic la Constantinopol, pe fiul lui Thiudimer, care era frate al regelui ostrogot Valamer. În 471/474, după zece sau doisprezece ani petrecuţi în capitala imperiului, Theodoric se întoarce la neamul său .

În acest timp Valamer fusese ucis de către sciri, iar locul său a fost luat de Thiudimer. Ulterior Theodoric a urcat în locul tatălui său la tron, în urma morţii acestuia. În 473, printr-un tratat cu cu Leon I, ostrogoţii devin federaţi ai imperiului, stabiliţi în Macedonia, iar regele devenea magister militum praesentalis .