Istoria Ideii de Europa

In lumea antica, Europa nu are individualitate. Ea nu este decat o expresie geografica, desemnand promotiul occidental al blocului euroasiatic, care nu poseda nici o unitate din cauza climatelor diferite a formelor de relief diverse si a lipsei de limite continentale clare.

Primii oameni care au venit sa se stabileasca pe continent erau din Africa sau din Orientul Apropiat. Pe parcursul zecilor de mii de ani ai Preistoriei, Europa nu se gaseste la originea nici uneia din primele forme de civilizatie, nici nu se ofera o arie omogena: lumea mediteraneana influentata de civilizatiile Orientului Apropiat, zona dunareana, regiunile din apropierea Atlanticului sunt zone total diferite.

Civilizatia megalitelor din Europa occidentala apare ca un prim element de unitate, din care se va dezvolta in mileniile IV si III, o societate taraneasca diferentiata si organizata. Aparitia metalului (arama, bronz si apoi fier) accentueaza patrunderea civilizatiei, in timp ce in secolul XIII – XII i.e.n raspandirea practicii incinerarii si a mormintelor-campuri de urme care dau nastere unei adevarate comunitati culturale.

Sfarsitul Preistoriei este marcat de instalarea in Europa a indo-europenilor ( celti, germanici, baltici ) despre care nu exista date certe nici in privinta originii geografice nici in cea a modului de instalare.

Noţiunea de Europa în antichitate

Cea mai veche atestare a cuvântului Europa avem în Teogonia lui Hesiode din sec. V î. Hr.,dar acesta atesta doar numele unei, preafrumoase femei, fiica lui Aghenor şi a Telephasei. Se pare totuşi că nu ea dă numele bătrînului continent. Numele său e preluat de la zeiţa Oceanida, fiică a lui Tethys şi a lui Ocean, care purta frumosul nume Europa.

Istoria Europei începe cu istoria Greciei antice, care prin multipli factori nu era altceva, decât o fidelă imagine a continentului şi continuă cu istoria civilizaţiei romane, ambele concentrate în bazinul Mării Mediterane, leagănul culturii europene. Concentrarea majorităţii teritoriilor în mâinile Romei n-a însemnat sfârşitul multitudinii de culturi la acel moment existenţe, acestea în decurs de multe sute de am vor influenţa la rîndul lor civilizaţia romană, astfel punând bazele culturii spirituale europene. Reeşind din aceasta, poate oare fi considerată lumea greco-romană un precursor al Comunităţii Europene?

Câteva considerente ne dau un răspuns negativ: civilizaţia greco-romană a rămas totdeauna o civilizaţie orăşenească (polis,civitas), unde fiecare oraş a fost un stat, unele, precum Atena foarte democratice, altele, precum Sparta pur oligarhice. Aceste orâşe-state au cultivat în rândul propriilor cetăţeni un patriotism local perseverent şi atitudine de superioritate faţă de lumea înconjurătoare, în deosebi faţă de popoarele din Nordul Europei, considerate de către acestea “lumea barbară”. Adevărat e ca "părintele istoriei" Herodot împarte lumea cunoscută de grecii antici în trei pârţi mari : Europa, Asia şi Libia (Africa), dar lumea greacă rămâne în afara acestor teritori şi este considerată un hotar între, aceste părţi ale, lumii inferioare culturii şi civilizaţiei greceşti.