Istoria bisericii din perspectiva armoniilor și dizarmoniilor culturale

Extras din referat Cum descarc?

In secolul intai dupa Hristos, Europa era dominata de Imperiul Roman care se intindea din peninsula Iberica si nordul Africii, pana in Siria si Armenia. Rand pe rand galii, celtii, grecii, tracii, egiptenii sau evreii, au cazute sub jugul roman. Cucerirea romana avea la baza conceptul de romanizare, popoarele care aveau alta cultura, alta religie si alta limba, treceau printr-un proces, de multe ori extrem de dur, de transformare. Veterani, functionari sau militari activi, locuitori din toate colturile imperiului erau relocati in provincia nou cucerita. Erau puse bazele unei administratii exclusiv latine, iar dreptul roman reglementa raporturile civile dintre locuitorii imperiului, astfel ca procesul de latinizare a popoarelor intrate in sfera imperiului era purtat la toate nivelurile, un razboi cultural dus pe toate fronturile. In acest context apare crestinismul, un nou concept spiritual, desprins din iudaism, care imbratisa monoteismul, conceptele morale iudaice si istoria religioasa descrisa de cartile sfinte evreiesti. In evangheliile sinoptice mai bine de jumatate dintre personalitatile religioase evreiesti apar mentionate intr-un context sau altul, de cele mai multe ori fiind prezentate drept repere spirituale, exact asa cum traditia evreiasca le portretizeaza. De la Adam, Moise, regii evrei din dinastia davidica si omrida si pana la profetii mari si profetii mici, cu exceptia macabeilor, Noul Testament face referire la traditia iudaica in aceeasi maniera in care Vechiul Testament isi descrie proprii eroi, ca pe niste oameni drepti si integrii sau cu alte cuvinte: Oamenii lui Dumnezeu. Insa fractura dintre iudaism si crestinism are legatura cu o profetie care a iesit adesea din sfera religioasa, interpretata drept izbavirea fagaduita de Yahve pentru istoria zbuciumata a evreilor. Potrivit relatarii biblice, de la Avram si pana la Imperiul Roman, in 2000 de ani de existenta, poporul evreu a trait in libertate, sub proprii regi si judecatori, pentru aproximativ 450 de ani. Mai bine de 1500 de ani s-au aflat sub asuprirea egipteana, a popoarelor vecine, sub opresiunea asiriana, babiloneana, persana, greaca, seleucida, ptolemeica si in cele din urma romana. In aceste conditii credinta iudaica a dezvoltat conceptul unui lider, care avea sa imbine atat puterea militara cat si cea religioasa, va restaura dinastia davidica si pentru totdeauna va avea un urmas pe tronul lui Israel, eliberat si pe care nu-l vor mai asupri niciodata celelalte popoare. Astfel a fost predicata cu fervoare, pentru multe secole, in vremuri de restriste si suferinta, in sinagogi, o era pe care Mesia, care in traducere libera inseamna Unsul lui Dumnezeu, cel autorizat, cel imputernicit, cel care are dreptul sa-l reprezinte pe Yahve, o va inaugura pentru totdeauna. Astfel in traditia rabinica talmudica, cat si in mentalitatea colectiva, imaginea lui Mesia a fost asociata cu prosperitate financiara, militara si politica sau cu alte cuvinte Unsul lui Dumnezeu va crea un imperiu in care copiii lui Israel sa traiasca nestingheriti, iar popoarele goyim, neevreii sa devina sclavii celor 12 treburi. Astfel pentru evreii religiosi Mesia trebuia sa detina calitati preotesti, politice, militare si profetice, exact asa cum regele David apare descris in cartile istorice ale Bibliei. Pentru evreii seculari Mesia sau Hristos pentru diaspora evreiasca din Asia Mica si din alte zone vorbitoare de limba greaca, avea sa fie un erudit, un lider politic, o personalitate, care ii va unii pe toti evreii intr-o singura natiune suverana. Imaginea lui Mesia atat pentru evreii seculari cat si pentru cei religiosi avea multe puncte de convergenta, daca cei din urma ii acordau si anumite functii spirituale, cei dintai vedeau in profetia mesianica imaginea unui lider desavarsit dorita calitatilor intelectuale deosebite. Din aceasta perspectiva in interiorul iudaismului dizarmoniile aveau un continut pur doctrinar, astfel cele trei mari secte ale religiei iudaice din primul secol, fariseii, cei mai numerosi, o scoala de gandire ultra-conservatoare care conferea textelor sacre o interpretare literala, saducheii, elita preoteasca, conservatoare, lipsita de misticism (nemurire, viata dupa moarte etc.), dar cu influente elenistice care au dat nastere unor elemente de sincretism, iar esenienii, o grupare extrem de exclusivista care punea accent pe conceputul de neprihanirea personala (modestie, simplitate, austeritate, etc.), studiau scripturile sacre in grupuri mici si traiau izolati de societate, in comunitati inchise. Privite din exterior fiecare secta se incadra perfect in parametrii teologiei iudaice care impune un stil de viata bazat pe respectarea celor 613 legi mozaice scrise in Tora, de la circumcizie pana la zeciuiala, diferentele de credinta aveau la baza concepte de nuanta religioasa sau modalitati de interpretare, pentru toti evreii monoteismul, Legea Mozaica si Mesia erau concepte transcendente oricarei bariere sectare. Cu alte cuvinte chiar daca existau diferente religioase intre iudeii primului secol, acestea niciodata nu i-au separat astfel incat sa dea nastere unor noi concepte fundamentale asupra invataturilor Torei, evreii religiosi adesea se inchinau in aceleasi sinagogi si indiscutabil Templul din Ierusalim pentru fiecare iudeu era locul cel mai sfant din iudaism. Cu alte cuvinte armoniile din interiorul credintei mozaice, in primul secol, conduc spre concluzia ca vorbim despre o singura practica religioasa, divizata de elemente minore, care astazi ar trece drept diferente de liturghie. In aceste conditii apare o noua viziune asupra textelor sacre si o noua definire a conceptelor teologice cardinale ale iudaismului, un nou concept care avea sa rastoarne principiile fundamentale ale iudaismului. Mesia devenea incarnarea unui tamplar din Nazaret, din tinuturile de nord ale Israelului. Galileea, unde se afla Nazaretul, era cea mai nordica regiune a Palestinei, dominata de multiculturalism: evrei, greci, fenicieni, romani sau sirieni, locuiau impreuna, fiecare cu religia lui, insa grupul etnic cel mai damnat de evrei era constituit din samariteni, o populatie formata in urma casatoriilor mixte dintre evrei si neevrei. Practica religioasa mozaica era atat de redusa printre bastinasi incat una dintre ocupatiile de baza ale locuitorilor acelor tinuturi era cresterea porcilor, un animal interzis cu ferocitate de textele sacre, care pasteau in voie suprafetele din jurul cetatilor. Galileea, dintre toate tinuturile Israelului, era ultima regiune in care Mesia s-ar fi nascut in conceptia evreilor conservatori. Meseria comuna, familia umila si lipsa educatiei formale, pentru un evreu secular sau religios, cu siguranta nu erau caracteristici ale acestei personalitati, aproape legendare, din literatura sacra iudaica. Teologia evangheliilor mutileaza radical iudaismul: anularea restrictiile alimentare, nerespectarea sabatului, neutralitatea politica si militara, apelul la pace si la acceptarea jugului roman, dragostea pentru dusmani, acceptarea dreptului samaritenilor si al neevreilor de-a se ruga Dumnezeului lui Israel, anularea legilor mozaice, rasturnarea conceptului de Israel (singurul popor ales de Yahve), desacralizarea

Fisiere in arhiva (1):

 Istoria bisericii din perspectiva armoniilor si dizarmoniilor culturale.docx