Otomanii sunt unul dintre cele mai marete si mai puternice civilizatii a perioadei moderne. Momentul lor de glorie din secolul al XVI lea reprezinta unul dintre cele mai importante momente din istora creativitatii omenirii, optista si artistica. Imperiul pe care l-au construit a fost cel mai mare si mai influentabil dintre imperiile musulmane din perioada moderna, iar cultura si expansiunea militara a traversat si prin Europa. Imperiul Otoman a supravietuit pana in secolul al XX lea. Adevaratul sfarsit al culturii otomane a venit o data cu secularizarea Turciei dupa al doilea Razboi Mondial impreuna cu modelele europene de guvernare. Voi incepe cu cea mai importanta personalitate din istoria otomanilor, si anume cu sultanul Suleyman, care din teritoriile cucerite de tatal sau a construit un oras maret, o masina militara, un imperiu si o cultura. Constantinopolul, odata cucerit, nu a insemnat doar un oras foarte mare, ci si un puternic simbol al maretiei otomane, dat totodata i-a transformat pe otomani in stapanii comertului de est - vest. Statul otoman Otomanii au mostenit un amestec bogat de traditii politice din vaste grupe etnice precum turcice, persane, mongole, mesopotamiane si islamice. Statul otoman s-a bazat pe un principiu de putere absoluta in monarhie. Natura autocratiei otomane este foarte neinteleasa si gresit interpretata in Vest, mai ales in cartile de istorie a lumii. Functia principala a unui conducator sau a unui sultan in teoria politica otomana este de a garanta dreptatea in tinut. In acest sens, justitia implica protejarea membrilor ce apartin celei mai joase clase sociale de la taxe necinstite, coruperea magistratilor, si inechitabilitatea curtii. Aceasta, in teoria politica otomana, a fost prima indatorire a sultanului. El personal si-a protejat poporul de la excesul Guvernului, cum ar fi taxele nejustificate si coruperea oficialilor locali. Pentru otomani, conducatorul putea garanta dreptatea in stat doar daca detinea puterea absoluta. Pentru a putea asigura justitia in stat, otomanii au stabilit un numar de practici si institutii in guvernarea centrala ce il inconjura pe sultan. Primul lucru a fost stabilirea unei birocratii. Aceasta birocratie controla guvernele locale, acesta avand sa devina modelul absolutismului european in secolul al XVII lea. Alte institutii si practici politice sunt : o Respectarea Guvernului : obligatia primara a sultanului era de a superviza toti oficialii. Cateodata el observa in secret procedurile Divanului, care era principalul grup de consiliere a sultanului, si cele ale curtii de justitie. Periodic, sultanul se deghiza pentru un tur al guvernelor locale pentru a se asigura ca magistratii si dreptatea opereaza just. o Siyasa : eradicarea coruptiei nu a insemnat nimic daca nu se facea nimic pentru acest lucru. Agentii publici si functionarii care au abuzat de puterea lor au fost supusi unei jurisdictii numite siyasa. Siyasa reprezinta un set de pedepse severe impuse de catre sultan pentru functionarii corupti. o Declaratiile publice de legi si taxe : pentru a preveni fraudarea taxelor si legile arbitrare de catre functionarii publici, ordinele sultanului (firman) si taxele au fost declarate postate public. o Accesibilitatea : probabil unul dintre cele mai importante aspecte a guvernului centralizat otoman a fost accesul universal la autoritatea centralizata. Cu exceptia persoanei sultanului, fiecare cetatean din imperiu putea detine putere in stat. Fiecare membru al societatii otomane putea sa aborda Consiliul Imperial cu plangeri impotriva functionarilor Guvernului. Aceste petitii oficiale erau numite ard i mahdar si erau mereu tratate cu cea mai mare seriozitate. o Opinia publica : cea mai comuna conceptie gresita despre conducatorii islamici, in general si conducatorii otomani in particular a fost aceea ca acestia au fost inlaturati, distanti si neinteresati fata de popor. Din punct de vedere ideologic acest lucru era fals. De fapt, in statul otoman, opinia publica era considerata sigurul adevar fundamental pe care se putea baza autoritatea in stat. Structura Guvernului Oficial, sultanul reprezenta Guvernul. El se bucura de puterea absoluta si, teoretic in cele din urma era personal implicat in fiecare decizie guvernamentala. Totodata, sultanul isi asuma si titulatura de calif, sau de lider suprem temporar al Islamului. Otomanii au cerut acest titlu din cateva motive : cele doua locuri sfinte Mecca si Medina, faceau parte din imperiu, iar telul principal al Guvernului era sa asigure securitatea musulmanilor din intreaga lume, in particular securitatea pelerinilor islamici la Mecca. Ca si calif, sultanul era responsabil pentru ortodoxia islamica. Aproape toate cuceririle militare si anexarea altor tari au fost facute din unul din doua mari motive pentru garantarea trecerii in siguranta a pelerinilor musulmani catre Mecca (justificare pentru invadarea teritoriilor nemusulmane) si pentru eradicarea practicilor si credintelor heterodoxe si eretice (justificare pentru invadarea si anexarea teritoriilor musulmane).
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
