Frumos și adevăr, Walter Benjamin

Exista un tablou al lui Klee numit Angelus Novus. El reprezinta un inger care pare sa fie pe punctul de a se indeparta de ceva la care priveste fix. Casca ochii, tine gura deschisa si aripile intinse. Asa arata ingerul istoriei. Chipul sau este intors catre trecut. Ceea ce noi percepem ca pe un lant de intamplari, pentru el este o singura catastrofa, care ingramadeste neincetat daramaturi si le azvarle la picioare. Ingerul ar vrea sa mai ramana, sa invie pe morti si sa refaca ceea ce a fost distrus. Dar dinspre Rai se isca o furtuna si vantul ii bate in aripi atat de puternic, incat nu le mai poate apropia. Furtuna il impinge cu o forta irezistibila catre viitorul la care sta cu spatele, in vreme ce in fata sa mormanul de daramaturi creste necontenit, pana la cer. Aceasta furtuna noi o numim progres. Ajuns in Rai, ingerul cel bun isi aseaza aripile in nisa cu insemne si podoabe. Pe masura ce inspira duhurile sfinteniei si sub influenta eternitatii locului, drama adusa cu el se mentinea doar ca o preocupare. Era ca si cand gandul dureros contopit cu unda altui gand originar, aparea despuiat de efemeritate. Treptat, aceasta era impinsa pe un mal aidoma unuia de pe tarmurile parasite ale Planetei Albastre. Intr-un grup de suflete recunoscu pe Maica Tereza care privindu-l tinta ii surprinse preocuparea, transmitandu-i ca progresul omenirii a fost la fel ca acea varsta avantata a omului, care nu l-a impiedicat totusi pe acesta sa imbatraneasca si, neputincios, sa moara. Ca in viata orice bine insoteste si un rau, ca frate vitreg. Cum am intelege binele unei epoci daca acesta ar fi lipsit de umbra lui? Cum s-ar tine acesta pe picioare daca raul nu l-ar pastra treaz? Si mai ales, cum si pentru ce ar fi ajuns ea, aici. Cand stadiul de regenerare se implinise, ingerul primise deja intaia lectie. El isi prinse la loc aripile, dupa care disparu in spatiul astral. Inca de la distanta observa ca frumoasa alta data Planeta Albastra devenise o sfera de vapori, fum si gaze, ca acestea nu mai puteau ascunde viata. Dar pe masura ce se apropia de Planeta Rosie vecina, erau tot mai vizibile inca rarele firisoare de apa, care se scurgeau lacome de lacuri si mare, turnuri inalte de energie si, din loc in loc, uriase clopote stravezii care acopereau vegetatia. Neindoielnic, ei, oamenii erau acolo! Parte din pamanteni fugisera, deci din vechiul leagan, supravietuind pe planeta vecina cu nume razboinic. Iata, dar, forta acestor vietuitoare. S-or inmulti aici din nou, prinzand un alt flux al progresului si invatand, poate, din trecut. Era de sperat ca alaturi de binele care-i va insoti o indelungata era, el isi va indeplini datoria de a fi mereu in preajma unuia din ei. Pentru ingerul cel bun incepea o noua existenta si, prin ea, primea o a doua lectie. Cu aripile asezate pe clopotul de sticla el privea forfota oamenilor de sub el. Ochii lui exprimau de aceasta data mirare, iar fata ii era luminata de speranta. O noua intelegere isi facea treptat loc, dar ...