Prima jumatate a secolului al XX-lea, cu framantata, complexa si atat de dinamica sa istorie, ofera, o viziune cu totul diferita, in comparatie cu istoria secolelor anterioare. Se desprind trasaturi noi, corespunzand, cum este si firesc, unor fenomene istorice noi. Pentru a constata specificul acestor trasaturi generate de importante transformari intervenite in viata social-economica a lumii, ma voi opri la analiza probleme fundamentale. Solutiile acestor probleme si institutiile ce s-au creat, ofera posibilitatea sa desprind esenta acestor transformari . La inceputul secolului XX, Europa, in evidenta ascensiune industriala si spirituala, era centrul vietii internationale. In ciuda acestei stari de fapt, vechiul continent, continua sa fie dominat de anacronicul ,,concert european", de obtuza conceptie a ,,balantei fortelor", ca si de lupta Marilor Puteri pentru dominarea coloniilor. Aceasta, in pofida aparitiei ideilor-forta, izvorand din principiul nationalitatilor, adica al luptei natiunilor pentru autodeterminare, al aspiratiei unor natiuni de a intemeia propriile lor state, ca si al luptei pentru reintregire nationala a unor state din centrul si sud-estul Europei . Cele patru mari imperii ale Europei, austro-ungar, german, otoman si rus includeau numeroase natiuni sau parti de natiuni, carora le refuzau fie autonomia larga, politica, nationala, culturala, fie drepturi egale cu natiunile ,,dominante". Politica de deznationalizare practicata sistematic in toate aceste imperii prin cele mai variate mijloace si metode, departe de a ,,rezolva" situatia sau de a linisti spiritele, a ascutit la maximum aceasta miscare nationala de eliberare, radicalizand-o . Punctul maxim in aceasta lupta de afirmare nationala a fost atins in timpul Primului Razboi Mondial, care marcat nu numai esecul conceptului de echilibrul european, dar si declinul suprematiei europene in lume . Desfasurat intre anii 1914 si 1918, el a simbolizat un moment de cotitura in istoria universala, nu doar prin sacrificiul celor peste 30 de state participante, cat mai ales prin consecintele sale sociale, nationale, politice si economice . Razboiul mondial a lasat in urma o Europa partial ruinata pe plan material, dar cu atat mai zdruncinata pe plan politic - dintre cele patru imperii dinainte de razboi, german, rus, austro-ungar, otoman, nu mai exista nici unul - si pe plan moral, toate valorile traditionale au fost puse sub semnul intrebarii de uriasul masacru si de imensele cheltuieli materiale . Razboiul a dus la caderea, imperiilor autocrate si multinationale si afirmarea, unei Europe a statelor-natiuni conduse de guverne proprii. Dar razboiul a lasat in urma sa o grea mostenire, de suspiciune, revansa si conflicte, agravata de tratatele de pace impuse de catre puterile invingatoare. Marea criza economica din 1929-1933 a provocat intarirea curentelor politice autoritare si preluarea puterii de catre formatiunile politice fasciste si naziste in Italia si Germania, care au creat premisele unui nou conflict militar. Intre 1939 si 1945 s-au experimentat planurile lui Hitler de hegemonie a Germaniei in Europa. Toate aceste lucruri au dat lovitura definitiva eurocentrismului si dorintelor de suprematie europeana asupra lumii . Conferinta de pace de la Paris (1919-1920). Primul Razboi Mondial a gasit o Europa framantata de vechea problema nerezolvata a nationalitatilor. Era consecinta naturala a faptului ca timp de secole alte principii decat cel al nationalitatilor dominasera teoria si practica formarii statelor . In timpul desfasurarii primei conflagratii mondiale, vointa, hotararea si lupta natiunilor s-au impus, cu atata vigoare, incat inca din anii 1916-1917, Woodrow Wilson, presedintele Statelor Unite, stat inca neutru, incepuse sa ridice, sub anumite forme, problema referitoare la dreptul natiunilor la autodeterminare, considerand ca fiecare popor are dreptul la o viata de stat proprie, de a-si alege forma de guvernamant sub care doreste sa traiasca . Numeroase state si-au justificat declaratiile de razboi prin dorinta de a se elibera sau de a-si elibera conationalii. ,,Noi luptam - declara lordul Herbert Asquith in 1914 in fata Camerei Comunelor a Marii Britanii - pentru a apara principiul dupa care micile natiuni nu trebuie sa fie distruse, prin desconsiderarea bunei credinte internationale, de catre vointa arbitrara a unei puteri foarte tiranice" . Asadar, Primul Razboi Mondial a pus fata in fata doua doctrine: principiul nationalitatilor, invocat de natiunile aflate sub stapanirea marilor imperii, precum si de statele ale caror natiuni, in parti mai mari sau mai mici, se aflau sub suveranitati straine - cazul romanilor, slavilor de sud, polonezilor, cehilor, slovacilor -, si principiul echilibrului de forte si al compensatiilor, practicat de Marile Puteri si invocat in continuare de ele sub diferite forme.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).