Drepturile Omului și Declarația Universală a Drepturilor Omului

Dupa cum se stie nuu numai vechii greci, ci chiar si vechii filosofi greci ii considerau pe barbari inferiori. Acelasi tratament era aplicat si sclavilor proveniti mai ales din razboaie. Democratia greaca antica, in speta cea ateniana (Perikle), despre care se face atata caz, a fost de fapt o democratie limitata, nuumai pentru cetatenii Atenei trecuti de 18 ani. Dupa Platon I Aristotel democratia ateniana a fost pandita in totdeauna de 2 primejdii: demagogia si anarhia. Chiar si constitutiile moderne, care au proclamat egalitatea tuturor oamenilor in fata legii atmiteau ca nu toate fiintele umane au aceleasi dreturi, diferentele de ras, de sex, de avere au fost adesea propuse drept criterii care sa justifice asemena inegalitati. Exista insa si o alta tendinta filosofica, bazata pe idea ca astefel de diferente intre oameni sunt prea putin importante si ca ele nu pot afecta apartenenta acestora cu aceleasi drepturi, la comunitate. Ideea drepturilor omului a fost formulate abia in epoca moderna in operele unor filosofi precum Th. Mobbes si J. Lacke. Lacke, de exemplu vorbea despre legea naturala a lui Dumnezeu, care consta in faptul ca nimeni nu are dreptul sa lipseasca pe alt om de viata, sanatate, proprietate si libertate. Dreptul la viata, la proprietate si libertate sunt naturale; ele ii apartin fiecaruia prin insusi faptul ca s-a nascut om. Rostul guvernamantului este de a le proteja. In al 2-lea rand, aceste drumuri sunt inalienabile; ele nu pot fi instrainate. In consecinta, daca un guvernamant incalca aceste drepturi, el isi pierde legitimitatea si trebuie inlaturat. Din secolul XVIII filosofia drepturilor naturale ale omului a fost incorporate in programe politice precum: Aceste drepturi se numesc negative (cu cat statul intervine mai putin in actiunea oamenilor, cu atat libertatea fiecaruia e mai mare). In secolul nostrum, in special dupa al 2-lea razboi mondial, s-a considerat ca alturi de aceste drepturi traditionale, ar trebui adaugate si altele: dreptul la ingrijire medicala, educatie, participare la viata publica, concediu platit etc. Pentru ca aceste drepturi sa devina effective statul trebuie sa intervina activ in viata oamenilor (drepturi pozitive). Problema se complica mult astazi; unii medici sau teoreticieni par sa sugereze ca ar trebui incluse intre drepturile omului, in mod paradoxal si dreptul la moarte, in nuumele unui umanism medical. Ar fi vorba despre omorul medical din mila in cazul bolnavilor incurabili in care sfarsitul e inplacabil, pentru ca fiinta respective san u mai sufere inutil. Poate insa medicul sa-si ia o asemena responsabilitate? Chiar si cu semnatura bolnavului responsabilitatea este juridical, morala, profesionala, religioasa etc. In afara de aceasta, legiferarea unui astefel de drept ar putea avea consecinte pe plan politic absolute imprevizibile, de aceea problema trebuie sa ramana in forma ei clasica; dreptul la viata sa figureze ca drept fundamental al finite omenesti. Dar inca ...