Dr Faust

Pentru un cercetator al carui ideal este exhaustivitatea, mitul lui Faust este poate mai ingrozitor decit Infernul lui Dante, din ale carui meandre nici o scapare nu este posibila. Manifestarile acestui mit sint atit de variate, atit de contra dictorii, incit trebuie sa fii motivat de foarte puternice presupuneri teoretice pentru a o scoate la capat cu infati sarile sale pestrite, schimbatoare1. Si totusi, personajul Faust este in mod sigur mai putin invaluit in mister decit protagonistii miturilor ce nu apartin culturii occidentale. Sigur, exista si uitarea, care afecteaza deja lumea de acum douazeci de ani, ca sa nu mai vorbim de Europa Reformei de la inceputul secolului al XVII-lea. Dar - si aceasta este diferenta fundamentala intre miturile occidentale si majori tatea celor neoccidentale -, desi uitate, referintele culturale ce-l implica pe Faust de-a lungul timpurilor pot fi exhumate din biblioteci erudite. Astfel, mitul lui Faust ii ofera celui ce nu porneste cercetarea cu idealul exhaustivitatii in minte un interesant material pentru meditatie.

Bineinteles, se poate pune problema legitimitatii discutiei despre un mit al lui Faust din Antichitatea tirzie si pina in prezent. O analiza formala arata ca versiunea standard a legendei lui Faust, asa cum a fost ea codificata in 1587, este formata din mai multe secvente, din care cea mai mare parte fusesera deja compuse in cercurile crestine ale Imperiului Roman tirziu. La aceasta combinatie s-au mai adaugat, de-a lungul secolelor, citeva alte secvente, dintre care cele mai influente apar in capodopera lui Goethe (cum ar fi seducerea Margaretei). Exista astfel, in toate aceste variante, o vizibila schimbare in ce priveste importanta acordata unei secvente sau alteia - o situatie familiara antropologului obisnuit cu adunarea si compararea diferitelor versiuni ale aceluiasi mit.

Dar, daca antropologul are rareori posibilitatea de a conecta metamorfozele mitului cu schimbari culturale concrete, istoricul religiilor occidentale se afla intr-o pozitie mai putin demna de invidiat: el isi incepe munca exact acolo unde antropologul si-a incheiat-o si aceasta munca rezida intr-o extrem de complexa operatie de descifrare a sensului conferit de transformarea istorica a mitului. Pentru antropolog, cate goria de mit insasi este inchestionabila. Istoricului, dimpotriva, ea ii apare mai mult ca un concept inform, croit din seturi de diverse linii semantice care se intretaie. Recunoasterea unui mit al lui Faust echivaleaza cu recunoasterea unui pattern formal, vid, ales pentru a transmite sensuri contra dictorii. Se pune astfel problema daca nu ar trebui sa renuntam cu totul la categoria de mit, spre a putea opera cu instru mente mai adecvate. Si, daca acest lucru s-ar dovedi valabil in ce priveste mitul occidental, atunci s-ar putea implica toate formele mitului. Diferenta intre aceasta abordare si cea traditionala ar consta intr-o preferinta marcata a celei 222 I. P. CULIANU dintii pentru ...