Doctrina Fascistă

Conform D.L.R.M., fascismul este definit: s.n. (it. Fascismo, fr. Fascisme) “Ideologie ultrareactionara si miscare politica de extrema dreapta care a instaurat o dictatura anti-democratica, militarista, expansionista si rasista intre cele doua razboaie mondiale”.

Pentru a înlatura unele neintelegeri sau dubii asupra doctrinei fasciste, mentionez ca, din punct de vedere economic, nazismul si fascismul au multe legaturi, nazismul fiind o subdiviziune a fascismului (toti nazistii sunt fascisti, dar nu toti fascistii sunt nazisti). Pentru ei era necesar controlul complet al guvernului asupra finantelor, investitiilor, industriei, agriculturii. Ambele sisteme sustineau puterea corporatiilor, cât si sistemul economiei de piata in ceea ce priveste preturile.

Elementul esential al a dictaturii fasciste a fost prezenta unui lider puternic, ferm si carismatic în fruntea statului. Acest lider simboliza statul. Imaginea i-a fost creata cu ajutorul masinilor propagandistice ale acestor state, dar si prin hotarârea si cruzimea de care dadeau dovada acesti lideri. Un popor se lasa condus de un regim autoritar si de un tiran atunci când individul ce face parte din acest popor se simte slab si neîncrezut. Pe fondul acestor predispuneri psihologice, cultul personalitatii a dat roade. Conducatorul statului însemna totul pentru fiecare si, desigur, era îndreptatit sa elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta în calea unui viitor luminos.

Pentru a releva doctrina fascista, voi incerca sa structurez referatul meu in urmatoarele capitole:

1.-conditii social-politice ale aparitiei fascismului;

2.-aspecte ale doctrinei fasciste;

3.-rezistenta împotriva fascismului;

4.-fascismul in România.

1. Conditii social-politice ale aparitiei fascismului.

Al doilea deceniu interbelic a început cu o puternica criza, care a avut un impact si consecintte nemaiîntâlnite pana atunci in economia mondiala. Aceasta criza (1929-1933) a provocat un adevarat soc psihologic. Nedumerirea si pesimismul au pus stapânire chiar pe cele mai limpezi si mai optimiste minti.

Multe state au apelat la un model dirijist ca la singura alternativa care ar putea evita cutremurele sociale si inlocuirea integrala a liberalismului cu o economie sub regim politic autoritar. Gradual, formele si denumirea dirijismului, ca expresii ale interventionalismului etatist, au diferit de la un stat la altul, în raport de context istoric, de stadiul de dezvoltare si puterea de întelegere a contextului. 1/97

În Germania, implicarea statului în economie s-a facut in numele national-socialismului, exprimând dirijismul de natura totalitara, mai ales în timpul lui Adolf Hitler, ridicat pâna la aberante metode de exterminare a unor categorii de cetateni.

În Italia, interventionalismul etatist s-a manifestat in varianta dirijismului corporativ, cu grave încalcari ale democratiei.

Modelul totalitar al dirijismului a fost autoritar în Germania, România, Ungaria si corporatist in Italia. Încet, încet, regimurile electorale reprezentative au cedat, in unele tari, în favoarea celor dictatoriale.

Democratia a batut in retragere pe tot parcursul perioadei interbelice, retragere care s-a accentuat dupa ce Hitler a ajuns cancelar al Germaniei, in 1939. Daca in 1920 existau aproximativ 35 de guverne constitutionale si alese, pana in 1944 au ramas numai doua.

De ce a batut in retragere democratia în perioada interbelica? Sistemele democratice nu functioneaza decât daca exista un consens fundamental pentru cetateni in legatura cu acceptarea sistemului lor de stat si social, sau cel putin, disponibilitatea de a se negocia pentru a ajunge la întelegeri de compromis. Acestea, la rândul lor, sunt facilitate de prosperitate. Evidenta crizelor economice între anii 1929-1933 a facut ca aceasta conditie sa fie în mare parte absenta în multe tari. Ca urmare, multe regimuri democratice nu au putut supravietui marii recesiuni. Confruntate cu probleme economice insolubile, unele tari au recurs la masuri de forta, incompatibile cu principiile democratice de organizare si conducere a societatii.

Amenintarea la adresa democratiei a venit si din partea unor curente ideologice., mai ales dinspre partea politica, cu precadere a dreptei radicale. 2-10 Ascensiunea dreptei radicale a fost o reactie la pericolul, ba chiar la realitatea revolutiei sociale. Fara acestea nu ar fi existat fascismul.