Decadența cruciadelor

Decadenta cruciadelor, a miscarilor militare si de colonizare spre Rasarit incepe de fapt odata cu cruciada a patra.Fara indoiala ca un rol important a avut, in aceasta directie, unitatea politica a musulmanilor care se sealizeaza sub puternica autoritate a sultanilor eyubizi din Egipt.Acestia intaresc nu numai apararea statului lor, ci trec chiar la ofensiva impotriva cruciatilor.

Cauzele fundamentale trebuie insa cautate in insasi viata economica si politica din Apusul Europei, care trece in aceasta vreme prin transformari importante.In cursul secolului al XIII-lea, in toate tarile Occidentului fortele de productie cunosc o dezvoltare insemnata. In agricultura se intrebuinteaza ingrasaminte naturale.Se defriseaza paduri pentru a se obtine locuri de aratura. Feudalii cauta sa imbunatateasca gospodarirea domeniilor prin folosirea unor metode mai perfectionate si prin exploatarea intensificata a serbilor.Simtindu-se nevoia largirii schimbului, taranimea este obligata sa treaca tot mai mult la renta in bani, fapt care favorizeaza, la randu-i, dezvoltarea unor piete locale de vanzare a produselor agricole, precum si cresterea productiei in gospodariile taranesti. Foametea, care era un fenomen current, incepe sa se atenueze la sfarsitul secolului al XIII-lea. Totusi, din pricina intensificarii exploatarii pe pamantul seniorilor, multi tarani fug in orasele care se gasesc in plina dezvoltare.Productia oraselor este din ce in ce mai variata si mai mare.Agricultura este in stare sa hraneasca acum o populatie mai numeroasa.

Fara indoiala ca taranimea traieste tot mai greu. Dar masele de tarani nu mai sunt impinse de desperare sa-si caute un liman salvator in Rasarit, ascultand orbeste de fagaduielile fanteziste ale vreunui predicator. Taranul incepe sa lupte acum cu mai multa hotarare pentru apararea bucatii sale de pamant de lacomia de nesaturat a feudalului. Marile lupte sau razboaiele taranesti au loc tocmai in aceste vremuri. Ele vor izbucni sporadic, dar puternic in diferite tari ale Europei, purtand amprenta imprejurarilor si conditiilor specifice ale acestor tari.

Pe de alta parte, consolidarea puterii centrale schimba si regimul politic European.Feudalii sunt tinuti mai bine in frau de autoritatea regelui. Cavalerii flamanzi se indreapta spre alte cruciade impotriva “paganilor” din regiunea Balticii. Acolo se gasesc si teutonii, care, impreuna cu alte ordine, umbla dupa pamanturi, dupa feude, dupa averi, folosindu-se de mijloacele cele mai crude si mai violente.

In sfarsit, negustorii genovezi, venetieni, pisani, provensali incheie acum intelegeri foarte convenabile cu statele musulmane, astfel ca nu mai au nevoie de ajutorul efectiv al cruciatilor.

In consecinta, clasele sociale care participasera masiv la primele cruciade nu mai sunt interesate sau nu mai pot intreprinde actiuni de colonizare militara in Rasarit.

Numai papa ramanea pe pozitiile lui. Dar chemarea sa trezea ecouri tot mai slabe.

In acest cadru se desfasoara ultimele patru cruciade mai insemnate.

CRUCIADA A CINCEA

Pentru a se mentine in Siria, cruciatii au sustinut pacea cu eyubizii, atata vreme cat nu au primit nici un ajutor mai insemnat.Dar ei tot mai trageau nadejde, caci papa Inocentiu al III-lea, anuntase, in 1215 la deschiderea Conciliului de la Lateran, necesitatea reluarii cruciadei “tradate” de conducatorii cruciadei a patra. “Sarasinii construiesc pe muntele Tabor o fortareata…Ei ameninta Acra…”- spunea papa.Dar el a murit la 16 iulie 1216. Noul papa, Honoriu al III-lea, a insarcinat pe arhiepiscopul de Acra sa propovaduiasca “razboiul Sfant” in Siria si Palestina. El blestema pe crestinii din Siria care deprinsesera moravuri pagane, aveau mai multe femei, duceau o viata de desfrau imprumutata de la orientali…Mai spunea ca toti colonistii care ramasesera in Siria nascusera copii amestecati, ca acestia degenerasera si ca era nevoie de oameni noi(noi colonisti, asa voia sa spuna prelatul) pentru consolidarea cuceririlor.

In ceea ce priveste crimele, desfraul si alte moravuri decazute, papa avea dreptate, toate acestea fiind caracteristicile cruciatilor din Siria.Dar ele erau totodata caracteristicile feudalitatii in general. Moravurile societatii feudale erau pretutindeni aproape aceleasi, viciile ei fiind poate mai accentuare in posesiunile cruciate, datorita conditiilor speciale istorice in care statele cruciate luasera nastere.

In statele cruciate care mai ramasesera domneau acum principiile legilor numite” Asezamitele Ierusalimului”. Rezulta din studiera lor existenta in acea vreme a domniei depline a baronilor, existenta relatiilor feudale cu exacerbarea celor mai negative trasaturi ale feudalismului din Apusul Europei.

Propaganda pentru o noua cruciada a reusit sa stranga o serie de feudali, care au pornit spre Acra, locul de intalnire a cruciatilor.Primul baron sosit din Apus a fost ducele de Austria, Leopold al II-lea. Ceva mai tarziu a sosit regale Ungariei, Andrei al II-lea. Leopold venea cu pelerini din diferite parti ale Germaniei, cu cavaleri bavarezi, brutali, sangerosi si talhari. Mai sosira si alti feudali din diferite parti ale Europei, precum si baroni din tarile cruciate.La sfarsitul lui octombrie 1217 s-a tinut un mare consiliu de razboi la Acra.

Apoi, armatele cruciate au pornit la atac. De pe inaltimile de la Nein si micul Hermon, Malik al-Adil privea cum armatele cruciate care numarau 2000 de cavaleri, cateva mii de soldati calari, circa 20000 de pedestri si numeroase trupe neregulate.Fiul sau Al-Muazzam, vicerege al Damascului, voia sa atace, dar a fost oprit de tatal sau. Cruciatii erau prea multi si, dupa cat se parea, porniti pe harta. Insa batranul Malik al-Adil stia ca, in curand, le vor lipsi alimentele, ca nu exista printre ei cineva in stare sa organizeze o recucerire metodica a teritoriilor si ca atacul se rezuma la o cavalcada a feudalilor, iar intrega expeditie a cruciatilor, la limitele unui pelerinaj armat.

Malik al-Adil lasa deci Beisan in mana cruciatilor, iar el se indrepta spre Damasc, iar apoi a trimis trupe de intarire la Ierusalim.Cruciatii, condusi de regale Ungariei, pornira spre Tiberiada, cucerind in drumul lor orasele si fortaretele. Ei asediara fortareata Tabor dar nu au reusit sa o cucereasca. La 7 decembrie 1217, cruciatii parasesc fortareata Tabor si se indreapta spre Acra. Regele Ungariei a mai condus cateva atacuri marunte, fara vreun success deosebit. In 1218, imbolnavindu-se, s-a intors acasa.

Au ramas insa ceilalti cruciati veniti din Europa.Nu erau multi dar constituiau o armata destul de puternica.Jean de Brienne, regale Acrei, isi dadea seama ca nu prin atacuri asupra Galileei sau Iudeei vor ajunge la rezultate bune. Avand la indemana flotele europene care ii adusesera pe pelerini, el s-a gandit sa se foloseasca de ele pentru a cuceri Alexandria si Damietta, pentru ca, dupa spusele sale, cheile Ierusalimului se gaseau la Cairo.Trebuia infrant deci sultanul Egiptului acasa la el. Cu flotele venite din Europa, cruciatii pornira sub conducerea lui Jean de Brienne si au ajuns pana in apropierea zidului Damiettei.Cetatea era puternic aparata de fortificatii si de apele Nilului. Trei luni de zile trupele cruciate au fost