Criza economică 1929-1933 - istoria economică

Scurta introducere

Perioada 1929-1933 reprezinta, în esenta, esecul dezastruos al tentativei si al efortului de a restabili componentele esentiale ale doctrinei liberale în economie. Criza a reînviat dificultatile aparute dupa 1918, determinând domolirea valului de idealism wilsonian de fraternitate umana si avand in vedere faptul ca resortul moral al colectivitatii a fost prea slab pentru a rezista adversitatilor si perspectivei sumbre care aparea la orizont. Concludent este faptul ca unele din manifestarile crizei au continuat si dupa încheierea perioadei, fenomen ilustrat de faptul ca în vreme ce societatile industrializate au iesit mai repede din impas, marile dificultati în agricultura nu au încetat sa afecteze în special statele slab dezvoltate din vasta regiune cuprinsa între Marea Baltica si Marea Neagra.

De asemenea, nu este exagerata afirmatia ca urmarile politice ale crizei economice mondiale au fost mai puternice si mai nefaste pentru omenire decât consecintele ei economice; criza a favorizat, pe de o parte, revizionismul manifestat într-o forma din ce în ce mai agresiva, iar pe de alta, a pus în dificultate democratiile, care au lasat cale libera dictaturilor, dând prin aceasta o coloratura sumbra vietii internationale si cele mai negre temeri în ceea ce priveste viitorul.

Dovada elocventa o constituie ascensiunea fulgeratoare a lui Hitler si a national-socialismului german, a caror forta, pâna la aparitia crizei, era neglijabila. Temerile politice au împiedicat cooperarea economica, esentiala în redresarea si restaurarea încrederii. Preocuparile pentru îndepartarea dificultatilor materiale si financiare au distras atentia oamenilor de stat de la pericolele politice iminente si au izolat natiunile, prejudiciind speranta de securitate.

Marea Depresiune, puternica criza economica dintre anii 1929-1933,a fost un fenomen mondial ce a cunoscut aspecte si grade de intensitate

diferite de la tara la tara. În aceasta perioada s-au manifestat concomitent

criza financiara, criza productiei si a schimburilor comerciale, criza sociala.

Crahul bursier din octombrie 1929 s-a transformat într-o lunga

depresiune economica, faptul care a întunecat întreaga perioada a anilor ’30

si s-a reflectat initial în prabusirea productiei, a investitiilor, a preturilor si

veniturilor, ca si a comertului international, dar si prin înmultirea

falimentelor si cresterea vertiginoasa a somajului. Catastrofa bursiera din

1929 a fost consecinta logica a boom-ului speculativ început în 1926: atrasi

de perspectiva unor câstiguri rapide si cu atât mai facil de obtinut cu cât se

puteau cumpara actiuni pe credit (4/5 dintre acestea fiind cumparate pe

credit în 1929), speculatorii s-au înmultit, ajungând sa reprezinte aproape

6% din totalul populatiei americane.

Fonduri de toate provenientele (întreprinderi, banci, particulari) mai

mult sau mai putin bine canalizate de societatile specializate – investments

trust – si de brokeri au împins valorile bursiere la o crestere exagerata.

Reteaua bancara a SUA, eterogena si dezechilibrata, în conditiile în

care 1% din banci detineau peste 50% din sumele depozitate, s-a dovedit

absolut incapabila sa stapâneasca aceasta situatie anormala. Între 1926 si

1929, volumul împrumuturilor destinate speculatiilor a crescut de la

2,5 miliarde dolari la 6 miliarde, indicele valorilor bursiere crescând în

aceeasi perioada de la 100 la 2161. Aceasta crestere a depasit în mod evident

evolutia valorii reale a întreprinderilor, al caror capital sau cifra de afaceri

nu au putut creste de doua ori în trei ani. Treptat dividendele s-au subtiat în

raport cu valoarea actiunilor si aceasta scadere a ratei profitului a determinat

investitorii la revânzarea actiunilor.

La rândul sau, guvernul american, îngrijorat de acest exces

speculativ a favorizat cresterea dobânzilor pe termen scurt, acestea depasind

pragul „psihologic” de 10%, situatie care a antrenat pierderea încrederii în

rândul operatorilor bursieri.

Miscarea de revânzare a fost astfel amorsata si a capatat rapid o alura

catastrofica, culminând la 24 octombrie 1929 când 12 milioane de actiuni au

fost puse în vânzare, cursul acestora prabusindu-se însa în conditiile în care

cumparatorii nu au aparut.

Criza creditului, consecinta imediata a crizei bursiere a antrenat criza

productiei industriale în dublu sens: pe de o parte, prin aceea ca a limitat

posibilitatile de finantare si a îngreunat reluarea procesului de productie, iar

pe de alta parte a diminuat consumul, larg sustinut prin credite în anii ’20.

Scaderea cererii solvabile a determinat sporirea dimensiunii stocurilor de

marfuri si a impus reducerea sau stoparea productiei.

Criza s-a declansat în SUA, de unde s-a raspândit ulterior – din 1931 –

pe plan mondial prin intermediul schimburilor comerciale si financiare.

Argumentele lui Milton Friedman demonstreaza ca SUA este tara de

origine crizei: „Dovada cea mai importanta a faptului ca recesiunea s-a

extins din Statele Unite în restul lumii, mai degraba decât în sens invers,

consta în miscarea aurului. În 1929, Statele Unite se bazau pe etalonul-aur,

în sensul ca pretul oficial al aurului (20,67 dolari pentru uncia de aur fin)

fixat de guvernul american asigura vânzarea sau cumpararea la cerere.

Multe alte tari se bazau pe asa-numitul standard de schimb