Continuitatea daco romană

In anii 271-274 armatele romane parasesc spatiul provinciei Dacia pe care nu o mai puteau apara in fata atacurilor populatiilor migratoare. In tmpul marilor migratii ale popoarelor germanice, slave, turcice si fino-ungrice, vorbitorilor de limba latina din acest spatiu li se vor adauga populatii de limba germenica (sec. III) si mai ales neamurile slave (sec. VI-VII) . Amestecul dacilor, al romanilor si al noilor veniti s-a petrecut la nordul si la sudul Dunarii, in decursul mai multor secole. Dacii, cu toate ca au suferit pierderi grele, au ramas, chiar si dupa ce a fost instaurata noua conducere, principalul element din Dacia; provincia a fost supusa unui proces de romanizare complex, elementul sau de baza fiind impunerea si adoptarea definitiva a limbii latine. Romanii sunt astazi singurii descendenti ai Imperiului Roman de Rasarit; limba romana este una din marile mostenitoare ale limbii latine, alaturi de Franta, Italia, Spania, Romania este o oaza de latinitate in aceasta parte a Europei.

Timp de un mileniu (275 - 1241), de la retragerea legiunilor romane pana la navalirea tatarilor, inaintasii nostri, la adapostul cetatii carpatice si al padurilor, au primit valurile succesive ale popoarelor migratoare, reusind sa-si pastreze fiinta etnica si sa-si intemeieze formatiuni politice proprii, atestate de cronici catre sfarsitul secolului al IX-lea. Continuitatea populatiei romanice in tinutul carpato-danubian, si in special in podisul Transilvaniei, in momentul venirii ungurilor, este dovedita arheologic, lingvistic, toponimic si prin doua texte scrise, izvoare de prima mana: Cronica notarului Anonimus al regelui Bela alcatuita in sec. XII, si Vechea cronica rusa de la Kiev zisa a lui Nestor.

Crestinarea populatiei daco-romana s-a facut in cursul sec. IV si inceputul sec. V, fiind in buna parte opera misionarilor (propovaduitorilor) care au venit da la drapta Dunarii. Este insa sigur ca au existat cestini in Dacia si inainte parasirii ei de catre romani.

In secolul IX se constata existenta unor formatiuni statale timpurii romanesti indeosebi in Transilvania, al carei teritoriu a fost insa ocupat treptat, prin cucerire, in cursul primelor veacuri ale mileniului II de regatul Ungariei. Potrivit informatiilor autorului anonim al cronicii Gesta Hungarorum, voievodatele din Transilvania, conduse de Gelu, Glad si Menumorut, au opus o dirza rezistenta navalitorilor maghiari. Totodata, regii unguri au colonizat Transilvania, populatia autohtona, romanii, fiind treptat marginalizati atat pe plan confesional cat si social-politic. Romanii transilvani au ramas in afara natiunilor politice (maghiari, sasi si secui) ale tarii si confesiunea lor ortodoxa n-a fost acceptata printre cele oficiale (catolica, calvina, lutherana si unitariana). La sud si la rasarit de muntii Carpati, romanii au reusit sa-si formeze in secolul XIV statele Valahia si Moldova care au avut o existenta neintrerupta pana la unificarea lor in cadrul statului ...