Comisia Europeană

Comisia Europeană

1. Istoric

Instituţie originală, Comisia îşi începe istoria odata cu apariţia Înaltei Autorităţi -; executivul primei comunităţi europene, cea a carbunelui şi oţelului in 1951. Termenul de comisie este folosit în tratatele de la Roma din motive strategice, în încercarea de a diminua sensul supranaţional, considerat prea extins în primul tratat. Până, la intrarea în vigoare a tratatului de fuzionare a executivelor din 1965, cele trei comunităţi europene au avut trei executive, două comisii ( Euratom, CEE ) şi Înalta Autoritate (CECO ).

Crearea Uniunii Europene şi implicit a Comisiei n-ar fi fost posibilă fără decizia Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a decis reunirea într-un singur text a amendamentelor asupra tratatului de la Roma, privind crearea CEE, şi a dispoziţiilor privind cooperarea politică de unde şi denumirea de "Act Unic European“.

Instituţie administrativă şi politică, Comisia Comunităţii Europene se personifică cel mai mult prin faptul că, spre deosebire de secretariatul general al unei organizaţii internaţionale, ea nu este doar gestionarul acţiunilor comune, ci prin misiunile şi competenţele pe care le are, ea este pistonul procesului de integrare europeană.

Principalul rol al Comisei este apărătoarea tratatelor fiind dotată cu putere de initiativă legislativă şi de execuţie, rol de punere în executare a politicilor comunitare.

Prezintă urmatoarele trăsături definitorii:

- în cadrul “triunghiului instituţional” Consiliu (reprezentând statele membre la nivelul miniştrilor sau pentru Consiliul European, la nivelul şefilor de stat sau de guvern), Parlament European (democratic ales, cu rol legislativ, Comisia reprezintă interesul general al Comunităţilor, fără ignorarea intereselor statelor membre, în cadrul procesului decizional Directoratele sale solicitând opiniile unor experţi ai statelor comunitare, grupaţi în comitete naţionale de experţi, în acest fel armonizându-se interesul comunitar cu cel naţional.

- este o instituţie supranaţională, fiind compusă din reprezentanţi ai statelor membre, candidaturile fiind propuse de către guvernele acestora.

- deşi este o instituţie supranaţională, membrii Comisiei îşi exercită atribuţiile în interesul Comunităţilor, beneficiind de o deplina independenţa, neputând primi dispoziţii din partea statelor ai căror reprezentanţi sunt:

- activitatea Comisiei are un caracter permanent

- deţine monopolul de iniţiativă legislativă

- asigură punerea în executare şi supraveghează respectarea dispoziţiilor tratatelor comunitare şi a restului actelor normative emise în vederea punerii în executare, de către statele membre şi celelalte instituţii comunitare

- răspunderea membrilor Comisiei pentru actele emise de către instituţie este colegială.

Modul de organizare şi functionare al Comisiei este stabilit în cadrul oferit de dispoziţiile art.155 -; 163 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, astfel cum au fost ele modificate prin Tratatul privind Uniunea Europeană (art.G pct.48) şi Tratatul de la Amsterdam (art. 2 pct.40 si 41).

Ca organizare ea cuprinde 26 directorate şi 50 servicii speciale. Sediul Comisiei este la Bruxelles, Rue de la Loi 200, B-1049, telefon (32-2) 2991111, iar o parte din serviciile sale auxiliare funcţioneaza la Luxemburg. Pe internet http://www.europa.eu.int. Delegatia Comisiei Europene în România îşi are sediul în Bucureşti, str. Grigore Mora nr.11, iar Centrul de Informare al Comisiei Europene în România, Calea Victoriei nr.88, Piaţa Revoluţiei telefon/fax 01/3153470; E-mail: contact@infoeuropa.ro, Internet: http://www.infoeuropa.ro.

Comisia europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având rolul de a întocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ al Comunităţilor Europene, independent de statele membre, având deci un caracter cu adevărat supranaţional. Sediul Comisiei: Berlaymont, Bruxelles. Comisarii acţionează exclusiv la dispoziţia Uniunii şi nu a ţărilor de origine.

Comisia este implicata în sistemul de decizie al Uniunii Europene la toate nivelele şi în toate domeniile. Dotată cu resurse de putere şi instrumente de elaborare a politicilor, Comisia se află în miezul deciziilor Uniunii Europene.

Evoluţia Comisiei Europene

1952 Înfiintarea Înaltei Autorităţi ;

1958 Înfiinţarea Comisiilor Comunităţii Economice Europene şi Euratomului ;

1965 Acordul de la Luxemburg semnifică începutul unei perioade mai puţin

dinamice în istoria Comisiei ;

1967 Cele trei Comisii ( CECO, CEE, EURATOM ) fuzionează într-una singură ;

1985 Numirea lui Jacques Delors în funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene marchează o etapa productivă în activitatea Comisiei ;

1991 Tratatul de la Maastricht reprezintă un moment major în creşterea rolului Comisiei Europene ;

1997 Tratatul de la Amsterdam extinde atribuţiile Preşedintelui Comisiei în stabilirea Agendei Comisiei şi în numirea comisarilor ;

2000 Tratatul de la Nisa stabileşte numărul maxim de comisari la 27. Este abolit principiul potrivit căruia fiecare stat membru trebuie să aibă un comisar.

Alex Warleigh, ( ed.), Understanding European Union Institutions, Routledge, London, 2002.

Înalta Autoritate, înfiinţată prin Tratatele de la Paris privind constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). În calitate de organ executiv al Comunităţii, cu sediul la Luxemburg, această autoritate răspundea de punerea în aplicare a hotărârilor luate de CECO. Cele şase state semnatare numeau direct un număr opt membri, al nouălea fiind ales de Înalta Autoritate. Hotărârile membrilor Înaltei Autorităţi se luau cu majoritate simplă de voturi. În 1967 Înalta Autoritate a CECO fuzionează cu organul executiv al celorlalte Comunităţi Europene CEE (Comunitatea Economică Europeană) şi CEA (Comunitatea Europeană a Atomului), devenind Comisia Comunităţii Europene. În procesul de integrare europeană care a urmat cele mai importante comisii au fost Jenkins şi Delors.

Comisia CEE Hallstein I (1957–1962) , Comisia CEE Hallstein II (1962–1967) , Comisia CE Rey (1967–1970) , Comisia CE Malfatti (1970–1972) , Comisia CE Mansholt (1972–1973) , Comisia CE Ortoli (1973–1977) , Comisia CE Jenkins (1977–1981), Comisia CE Thorn (1981–1985) , Comisia CE Delors I (1985–1989) , Comisia CE Delors II (1989–1993) , Comisia CE Delors III (1993–1995) , Comisia UE Santer (1995–1999) , Comisia UE Prodi (1999–2004) , Comisia UE Barroso (din 2004)