Cercetare despre Sudan

Sudanul este unul dintre cele mai mari state din Africa și al șaisprezecelea stat din lume ca mărime. Este o țară din lumea a treia, fostă colonie Britanica și una dintre cele mai sărace țări din lume in prezent. Ne întrebăm de unde se poate crea un dezechilibru atât de mare încât să afecteze atât de negativ o țară relativ mare și cu potențial? De ce oare Imperiul Britanic s-a gândit să colonizeze Sudanul? Ce câștiga mai exact Imperiul Britanic dacă coloniza Sudanul? Doreau control complet asupra Nilului,plantațiilor și rutelor comerciale. Accesul la Nil, la rutele comerciale le aduceau Britanicilor profit din vânzarea produselor fabricate de ei,inclusiv produse textile, alcool,arme și stabilirea de noi relatii comerciale cu orașele în dezvoltare. Pe lângă asta,Britanicii si-au dorit foarte mult accesul la resursele naturale existente ,mai exact ei se aprovizionau cu bumbac din Sudan. Acest aflux de bumbac a permis industriei textile sa se dezvolte impresionant și Imperiului Britanic sa se îmbogățească considerabil distribuind materie primă. Aceasta colonizare a Sudanului a oferit Imperiului Britanic o autoritate suplimentară asupra concurenților europeni ,cu scopul de a obține o dominație globală.

Imperiul Britanic nu a ocupat Sudanul. Mai degrabă, a instituit o politică de "divizare si guvernare". Imperiul Britanic și Egiptul au condus Sudanul actual și Sudanul de Sud printr-un guvern colonial dual (Condominiul Anglo-Egiptean,1899-1956). Imperiul Britanic era administratorul principal, deoarece Egiptul însuși era subordonat politic și militar al Angliei. Politica Britanică de "divizare si guvernare" a separat provinciile sud sudaneze de restul țării și a încetinit dezvoltarea lor economică și socială. Autoritățile Britanice au susținut că Sudul nu era pregătit să facă față lumii moderne. În același timp, Britanicii au investit foarte mult in Nordul Arab ,modernizând și liberalizând instituțiile politice și economice,îmbunătățind serviciile sociale,educaționale și de sănătate. Regiunile occidentale ale Sudanului ,cum ar fi Darfurul ,au fost de asemenea,neglijate in tot acest timp. Politicile educaționale ale condominiului reflectau separarea Nordului de Sud. Britanicii au creat o ierarhie socială care a dus la neîncredere ,frica și conflicte constante între diferitele popoare sudaneze. Un alt experiment colonial care a încetinit dezvoltarea economică a fost politica "regulii indirecte". Pentru a împiedica o clasa urbană educată și liderii religioși să influențeze viața socială și politică în mai bine in Sud, autoritățile Britanice au dat "puterea" liderilor tribali ,conducând prin ei. În timp ce politică de divizare si guvernare a separat Nordul și Sudul ,stăpânirea "regulii indirecte" a împărțit Sudul in sute de triburi.

La 1 ianuarie 1956, Sudanul și-a câștigat independența față de condominiul anglo-egiptean, guvernul comun britanic și egiptean care administra Sudanul.

Chiar dacă Sudanul a obținut independența față de Marea Britanie în 1956,un război civil a început între Nord și Sud. Atacurile armate din 1958-1969 si războiul civil au împiedicat încercările altora de a pune bazele unei democrații parlamentare. Acordul de la Addis Abeba a pus în aplicare un acord de pace între guvern și rebelii separatiști sudici.

Un alt război civil a fost declanșat în 1983 ,când regimul militar a încercat să impună legea sharia peste tot Sudanul. Începând din 1983, Armata de Eliberare a Poporului din Sudan (SPLA) a condus insurecțiile în sud, o regiune dominată de creștini. În 1989, compromisul dintre guvernul aflat la guvernare și grupurile de opoziție din sud părea iminent, dar Omar Al-Bashir, un lider militar extremist, politic și religios, a condus o lovitură de stat reușită și a devenit șef de stat, prim-ministru și șef al forțelor armate. Al-Bashir a fost ales o singură dată, în 1996. Al-Bashir continuă să conducă un guvern condus de o alianță între junta militară și Partidul Congresului Național, care susține o agendă islamistă.