Casa la români

Romanii au dus multa vreme o viata simpla si sanatoasa. Ocupatiile lor de capetenie erau razboiul si agricultura. Negotul si meseriile erau lasate mai mult pe mana servitorilor. Iubeau pamantul mai mult ca orice si cautau sa-l apere si cu sabia si cu legea.

Legile celor XII table interziceau petrecerile si cantecele necuviincioase.

Poetii erau luati in bataie de joc, iar cei care cantau sau dansau pe vreo scena erau socotiti nevrednici de a mai sluji in armata sau de a-si da votul in adunari.

Din aceasta cauza nici un roman nu se ocupa cu astfel de lucruri, ci doar strainii, in special grecii. Asa se explica de ce Roma nu a avut un Homer sau Hesiod care sa lase in scris marturii despre viata stramosilor lor. In aceste conditii si istoria timpurie a romanilor este nesigura pentru ca ea a fost scrisa mult mai tarziu decat s-au petrecut faptele.

In viata casnica romanii erau un model de virtute si harnicie.

Barbatul lucra la camp si lupta, era stapanul case, ducea sacrificii zeilor, era preotul si judecatorul alor sai. Avea dreptul sa-si omoare fiul sau sa-l vanda ca sclav daca acesta intina onoarea familiei.

Femeia, ajutata de servitoare si sclave, se ocupa de cresterea copiilor, torcea lana, tesea hainele familiei si singura framanta si cocea painea.

Casa din Pompei

Casele nu erau nici mari, nici luxoase.

Materialele de constructie folosite erau piatra sau caramida. La strada, casele nu aveau decat o usa de intrare, care dadea intr-o sala numita atrium. De o parte si de alta a atriumului erau odai pentru diferite intrebuintari.

Acoperisul de deasupra atriumului era inclinat spre mijloc, lasand o deschizatura patrata pe unde veneau aerul, lumina si apa de ploaie pentru trebuintele gospodaresti. in atrium era si vatra pe care ardea focul nestins.

Nici cladirile publice nu erau prea aratoase, afara doar de locuintele zeilor.

Stiinta de a construi un oras au invatat-o romanii de la etrusci si s-au inspirat totodata din minunata arhitectura greaca.

În tratatul Despre arhitectură, Vitruvius împărţea spaţiul casei romane în felul următor: communia aedificia referindu-se la încăperile accesibile tuturor locatarilor şi oaspeţilor, situate în faţa şi împrejurul curţii de onoare.

În faţa acestei curţi se aflau: vestibulum, tinda din faţa casei; caua aedium, anticameră cu tavan şi acoperiş doar în jurul laturilor şi cu centrul descoperit, prin care se intra în atrium şi o sală de recepţie cu tribună de audienţă, denumită tablinum.

De jur împrejurul curţii de onoare trebuiau să se mai afle: sala de onoare – oecus, orientată spre vest, biblioteca orientată spre est, exedrele şi pinacoteca în plan semicerc, orientate spre nord.

Urmează privata aedificata grupând camerele aflate de jur împrejurul curţii din spate cu porticuri. Aceste camere sunt: trei triclinii, de vară, de primăvară, de toamnă şi de iarnă, orientate respectiv către nord, est şi vest; băile, orientate către vest sau nord; camerele de locuit – cubicula, orientate spre est şi atelierele de pictură şi tapiţerie, orientate spre nord.

La început vila familiei romane era concentrată în atrium, în jurul căminului - care avea totodată şi o funcţie religioasă.

Mai târziu, din atrium s-au deschis una sau mai multe încăperi laterale.

În perioada imperiului, când s-a adoptat obiceiul grecesc de a lua masa întins pe un pat-canapea, romanii au adăugat casei lor şi o sală de mese specială (triclinium).

Cu timpul prin sporirea numărului încăperilor, atrium-ul a devenit o mare şi somptuoasă anticameră, cu pereţii acoperiţi de fresce, împodobită cu statui şi alte obiecte de artă.